Sari direct la conținut

Dan Perjovschi "Reverse Donation" are loc joi 6 septembrie la Salonul de Proiecte în București

HotNews.ro
Cumintenia pamantului: foto Dan Perjovschi, Foto:
Cumintenia pamantului: foto Dan Perjovschi, Foto:

Receptarea lui Constantin Brâncuși în spațiul public și mental local a fost un subiect urmărit cu interes în ultimii ani atât de Salonul de proiecte, cât și de Dan Perjovschi. Prima colaborare pe această temă cu Dan Perjovschi a avut loc în 2015, cu ocazia expoziției organizate de Salonul de proiecte în cadrul Timișoara Art Encounters – Fiii și fiicele lui Brâncuși. O intrigă de familie. La doi ani de la eșecul campaniei Brâncuși e al meu, ne bucurăm să găzduim acest eveniment prin care Dan Perjovschi readuce în discuție Cumințenia pământului și istoria ei recentă. Sculptura a dispărut din circuitul public, nu mai avem acces la ea. Capitalul politic câștigat la vremea respectivă de câteva personalități a dispărut și el. Am rămas în schimb cu banii blocați în conturile Ministerului Culturii și cu amintirea clădirii Guvernului acoperită de un banner grandios care asocia sculptura cu tricolorul, artistul cu țara.

Dan Perjovschi oferă mai jos câteva detalii despre proiectul său, artistul urmând să fie prezent la deschiderea programată pe 6 septembrie între 15.00 și 19.00:

„În 2016, în timpul expoziției Cumințenia pământului. Aceasta nu este o piatră de la Muzeul Național de Artă din București, am strâns de la vizitatori 1514 lei. La finalul expoziției am depus banii în contul Ministerului Culturii special constituit pentru achiziționarea lucrării.

Din păcate, subscripția națională a fost ratată (cu toate că oamenii au donat mai mult de un milion de euro). Motivele sunt multe, tâmpite și frustrante. Cumințenia nu a fost achiziționată. Capodopera nu este publică.

Am militat, am vorbit, am desenat, am postat, m-am certat și am donat pentru proiectul ăsta. Pentru mine, Cumințenia era/este o Catedrală mai mică.

V-am invitat personal să depuneți bani în vitrina care odinioară a protejat lucrarea. Banii voștri, răspunderea mea. După doi ani, încă nu e clar ce se întîmplă cu donațiile. Bâlbâieli, birocrații și noaptea mintii…

Nu mai aștept. Voi returna toți bani strânși.

1514 lei.

Veniți și luați cât ați pus. 50, 10 sau 1 leu. Dacă nu vă aduceți aminte, aproximați cu gentilețe. Cu câteva excepții, nu știu cine și cât a donat. Nu am cum verifica.

Mergem pe încredere.”

Evenimentul este organizat de Asociația Salonul de proiecte, cu sprijinul Muzeului Național de Artă al României.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro