Sari direct la conținut

Dan Puric revine cu Royal Fashion, pe 28 mai, la Teatrul National

HotNews.ro
Royal Fashion, regia Dan Puric (foto Tomoaki Minoda), Foto: Teatrul National Bucuresti
Royal Fashion, regia Dan Puric (foto Tomoaki Minoda), Foto: Teatrul National Bucuresti

Miercuri 28 mai 2014, de la ora 20.00, pe scena Sălii Studio a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale„ din Bucureşti va avea loc spectacolul Royal Fashion (Moda Regală), prezentat în premieră, pe aceeaşi scenă, cu patru ani în urmă, de Ziua Regalităţii.

Dan Puric şi Compania „Passe Partout DP” invită publicul la o călătorie în timp, plasată sub semnul unei calităţi speciale, o modă care nu iese din tiparele timpului, cu o croială elegantă, seducătoare, unică, divină chiar.

“Căci regalitatea asta presupune: o înălţare, o înnobilare, o scoatere din mulţime, spune Dan Puric, scenarist şi regizor al spectacolului. În termenii vieţii, femeia pe care o iubim este regina noastră. Ea ne înalţă dincolo de obişnuitul trăit până s-o cunoaştem. La fel, bărbatul iubit de femeie este regele ei. Dragostea, deci, nu este nici pe departe o stare democratică, ci o stare aristocratică».

Spectacol de pantomimă şi dans clasic, «îmbrăcat» de costumele de o senzuală aristocraţie ale Doinei Levintza, de coregrafia Leliei Marcu, într-un ambient imaginat de Corina Grămoşteanu şi pus în valoare de light design-ul lui Sorin Vintilă, Royal Fashion este o fereastră deschisă de sufletul Artistului prin care lumea se vede altfel. Este şi o sinteză a secolelor care au distilat şi rafinat aceasta bijuterie a calităţii umane, pe care o vor purta pentru şi înspre dumneavoastră, într-o seară atemporală, Ileana Olteanu, Violeta Huluba, Nadejda Dimitriu, Lelia Marcu, Adriana Nicolae, Ion Parea, Dragoş Huluba, Adrian Nour , Ştefan Ruxanda, Paul Cimpoieru , Silviu Oltean, Vadim Rusu, Petre Voicu, Petru Ciobanu, Silviu Man, Florin Roşu, Toni Dumitrescu, într-o fascinantă stare de iubire şi «într-o îngenunchiere în faţa calităţii», cum o numeşte Dan Puric, regizorul. «Ca şi în alte spectacole ale mele, încerc să pun stavilă prostului gust, nu cumva să mai înainteze către România.…România şi-a ars fluturii valorilor şi-i arde fără milă şi azi. De asta am făcut acest spectacol, ca să sting lumina ucigaşă şi să deschid fereastra ca să intre soarele. „Royal Fashion” este o pledoarie pentru Frumos şi Măreţie, pentru un model care te obligă să te-nalţi, să părăseşti cantitatea şi să ai privilegiul existenţei calitative”.

Începând cu această stagiune spectacolul Royal Fashion, parteneriat între Compania Passe Partout DP şi Teatrul Naţional «I.L.Caragiale», este inclus în repertoriul curent al TNB. Biletele se găsesc la Agenţia de Bilete a Teatrului Naţional şi online (http://bilet.ro/event.php?id=2643 ), preţul biletelor fiind de: 70, 50 şi 20 lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro