Dăncilă vrea cel puțin două dezbateri cu Iohannis înaintea turului II. Scrisoarea staff-ului de campanie al PSD, transmisă liberalilor
PSD solicită PNL organizarea, de comun acord, a cel puţin două dezbateri între Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis, înaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie.
Solicitarea este transmisă prin intermediul unei scrisori adresate şefului de campanie al liberalilor, Dan Motreanu, de către Lia Olguţa Vasilescu, coordonatorul campaniei electorale PSD, potrivit Agerpres.
„Doamna Dăncilă a exprimat în mod public, în repetate rânduri, dorinţa de a avea dezbateri cu domnul Iohannis, însă solicitările dumneaei au rămas fără răspuns. Lipsa unei dezbateri între principalii candidaţi a reprezentat un viciu al procesului electoral şi o problemă de transparenţă în ceea ce priveşte programele acestora pentru mandatul de preşedinte al României. Sperăm că această situaţie nu se va repeta în turul al doilea. Datorăm cetăţenilor români o dezbatere deschisă şi cinstită despre proiectele pe care cei doi candidaţi le au pentru România. Prin urmare, vă înaintez prin prezenta scrisoare o solicitare de a organiza, de comun acord, cel puţin două dezbateri între doamna Dăncilă şi domnul Iohannis înaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie”, se arată în scrisoare.
Potrivit acesteia, PSD e deschis oricărei variante care presupune organizarea acestor dezbateri „într-un cadru transparent şi cu moderatori imparţiali”, astfel încât cei doi candidaţi să beneficieze de şanse egale.
„Echipa de campanie a PSD consideră că această confruntare trebuie să includă dezbateri faţă în faţă între doamna Dăncilă şi domnul Iohannis. E foarte important, din punctul nostru de vedere, ca cetăţenii să poată face direct comparaţia între cei doi candidaţi şi să-l aleagă pe acela sau pe aceea care merită cu adevărat să fie preşedintele României pentru următorii cinci ani”, se menţionează în scrisoare.