Daniel Breaz despre admiterea la liceu cu cel puțin media 5: Niciunui elev nu i se îngrădeşte accesul la educaţie
Ministrul interimar al Educaţiei, Valer-Daniel Breaz, a răspuns luni criticilor privind ordinul potrivit căruia elevii care au luat media sub 5 la Evaluarea Naţională vor merge în şcoli profesionale, el afirmând că niciunui elev nu i se îngrădeşte accesul la educaţie.
„Este o decizie asumată printr-un ordin de ministru în urma discuţiilor cu cei din Grupul de Dialog Social la nivel de Minister al Educaţiei. Vreau să vă spun că majoritatea au fost de acord cu această decizie, să se pună acest prag al notei 5. Şi aici vreau să vin să vă exemplific. Niciunui elev nu i se îngrădeşte accesul la educaţie. Prima fază. Deci, dacă discutam anii trecuţi de ce se intră şi cu nota 1, 1,50 sau 2 la liceu, era o problemă. Nu avem calitate în învăţământ, nu ţinem la calitate. Am impus acest prag, dar elevii care vor merge la şcoala profesională – pentru că şi mediul de afaceri ne cere meseriaşi, spun că de ce nu mai avem meseriaşi, şcoli profesionale – vor merge, vor face o meserie trei ani de zile. După trei ani de zile pot să urmeze cursurile unui liceu, pot să-şi promoveze Bacalaureatul, pot să urmeze cursurile unei facultăţi ş.a.m.d. Pot, practic, şi din punct de vedere educaţional, să se împlinească elevii respectivi”, a spus Breaz, prezent la ceremonia de deschidere a noului an de învăţământ la Şcoala gimnazială nr. 79 din Bucureşti.
Ministrul interimar al Educaţiei a criticat decizia unei asociaţii de elevi de a ataca în instanţă ordinul privind Evaluarea Naţională.
„Am văzut chiar că au acţionat în instanţă. Păi ce o să facă la un moment dat? O să acţioneze în instanţă şi ordinul dat în urmă cu câţiva ani de zile cu media 6 la Bacalaureat şi nota 5. Unde o să ajungem? Dacă mergem şi ne gândim şi avem această concepţie că putem să atacăm orice în instanţă, o să ajungem atunci că nu mai contează nicio notă, fiecare face ce vrea, nu mai avem o ierarhie, nu mai avem calitate, nu mai avem nimic”, a susţinut ministrul. El a explicat că discuţiile privind adoptarea acestui ordin „au fost începute cu mai mult timp în urmă”.
Ce spune Daniel Breaz despre profesorii au luat mai puțin de nota 5 la titularizare
În ceea ce priveşte posibilitatea ca dascălii care au luat sub nota 5 la proba scrisă de la examenul de titularizare să nu mai aibă dreptul să predea, el a precizat că nu pot fi restricţionate drepturile unor oameni.
„Gândiţi-vă, în momentul de faţă, practic, noi restricţionăm drepturile unor oameni, care au acest drept, de a merge la clasă şi de a preda copiilor. Dar nu este doar concursul naţional. Sunt concursuri organizate la nivel de inspectorate judeţene, unde, iarăşi, vor promova concursul respectiv, vor putea să obţină din posturile rămase un post, inclusiv concursurile la şcoală. Deci, nu este corect să facem această restricţie. Gândiţi-vă că în momentul de faţă avem 97% – 98% dintre posturi ocupate cu specialişti. Asta, după ce, practic, am lăsat ca şi cei care au luat o notă mai mică la concurs să poată să intre la clasă. Dacă am fi impus acea restricţie am fi avut undeva la 80% nespecialişti la clasă. Ceea ce ar fi fost o problemă”, a mai spus ministrul interimar al Educaţiei.
Citește și: