Dansând mi-am cunoscut prietenii care au schimbat felul în care mă văd pe mine

Ne-am înghesuit toți șase în cușeta de patru persoane din trenul București–Istanbul. Genunchi și coate, și bretele de genți frigorifice. Un soare galben-lămâie trece printre steaua și semiluna steagului turcesc de pe geam și se împrăștie în tricoul galben al lui Fidelie. 

Când oprește trenul, eu și Sabina ne întindem picioarele pe banchete, ceilalți ies pe peron, se filmează dansând și ne fac cu mâna de-afară. Întindem unul dintre paturile de sus, cu cearșaful asprit de clor, și Fabian întinde brațul spre tavan să ne facem un selfie – noi, ceilalți, ne uităm în sus – și încăpem toți în pătratul pozei, în pătratul cușetei. Punem Ada Milea și dansăm scuturându-ne corpurile de bucurie că mai avem doar vreo douăzeci de ore până-n Istanbul. Împărțim vișinată călâie în pahare de carton și lipiile pe care Iulia le-a făcut pentru noi toți azi-noapte. 

*

De când s-a prezentat în fața blocului azi-dimineață – cum am stabilit –, Octavian s-a purtat cu toată mobila mea – de la Ikea sau găsită la gunoi – de parcă transporta ouă Fabergé. A așezat scaunele, biroul, oglinda în portbagaj, calm și meticulos, ca tot ce face el, cât eu dădeam ture în sus și-n jos cu sacoșe de rafie cu cărți, transpirată pân’ la os. Acum, el și Fabian trec strada către noul meu apartament, fiecare cărând de-o margine a comodei cu sertare fără un mâner. Ciocnim toți trei suc de portocale în mijlocul sufrageriei, vorbim despre cum o să se obișnuiască motanul meu cu zgomotul tramvaiului, despre cum plănuiesc să vopsesc roz blatul mesei de bucătărie. 

Am trăit atâta timp făcându-mi un titlu de glorie din a mă descurca singură sau cel puțin din a nu cere ajutor în afara familiei. Acum, că prietenii mei mă ajută să mă mut, pentru că le-am cerut ajutorul, ceva în mine se dezgheață. Mă las susținută. 

Nu există să mergem cu toții la un spectacol de dans și să nu rămânem la o bere să vedem ce ne-a mișcat sau ce n-a mers, cum s-a văzut pentru fiecare. Cineva caută pe Google Maps locuri deschise la ora asta, altcineva zice să mergem totuși undeva unde se și mănâncă, da, mai mulți ar și mânca. În zilele bune deschid dezbaterile de când călcăm afară din sală, mă reped să mă fac auzită peste corul de voci. Dar știu că și în zilele rele, în care abia mă dau jos din pat din cauza migrenelor, în care-mi simt mintea prea încețoșată să-mi formez o părere, e loc pentru mine aici, chiar și pe marginea conversației, iar ei tot în mijloc mă fac să mă simt. Nu știu când s-a cimentat liniștea asta pentru mine; după câte seri petrecute așa, discutând dans între cartofi prăjiți și beri poștite, hanorace și umeri împărțiți când cuiva i se face frig sau somn. Vedem, probabil, zeci de spectacole împreună. 

Dansăm în tren, dansăm în sufrageria mea, dansăm în parc, în aeroport, dansăm peste tot, fiindcă ne-am cunoscut dansând în studioul de la Linotip Centru Independent Coregrafic. Ne-am cunoscut desculți sau în șosete, corpurile întâi și apoi felul de-a fi, de când fiecare dansa cu mască, în pătrate delimitate de bandă adezivă pe podeaua de dans, respectând distanțarea socială. În exerciții vulnerabilizante de partnering, în care înveți să asculți și să răspunzi, să dai și să primești și să negociezi, dar cu corpul, nu cu vocea. Ca într-o relație. Ne-am cunoscut lăsându-ne grei unii pe ceilalți prin tricouri transpirate înainte să reținem cum ne cheamă. Și ne-am împrietenit high on endorphins afară la berea de după dans, îngrămădiți în jurul meselor de la Apollo de pe terasă vara, când, chiar dacă se făcuse noapte, nu simțeai că e târziu. 

Citește continuarea pe platforma editorială UNFINISHED LOVE STORIES.

Acest text face parte din proiectul UNFINISHED LOVE STORIES – o platformă editorială ce publică povești reale despre iubire în sens larg. În fiecare duminică dimineață, vei putea citi pe Hotnews.ro și pe unfinishedlove.ro o nouă poveste ce dă iubirii o nouă valență. Dacă ai și tu o întâmplare adevărată, unică și imperfectă, care explorează universul relațiilor contemporane, trimite-o către echipa editorială.

Articol scris de Simina Popescu

Parteneriat media