Sari direct la conținut

dbrom se inchide

dbrom.ro

Dupa cinci ani de satira si critica sociala, dbrom (Din Basmele Romanilor) se inchide si spune „la revedere” peisajului online romanesc. In momentele sale active, dbrom a publicat saptamanal, totalizand peste 1,000 de texte si o serie de numere tematice, cum ar fi „Cartea” sau „Ce e prost in Romania?”

dbrom se inchide pentru ca nu mai putem face ce ne-am propus. dbrom ar putea continua sa publice, sa lase oamenii sa spuna ce au pe suflet, dar nu ar putea completa rutina cu sclipirile de geniu care ne-au motivat de-a lungul anilor.

Nici unul din cei care am fost aproape de dbrom in ultimii ani nu avem forta, timpul si determinarea cvasi-sisifica de a cara in spinare un site, care nu aduce bani, care consuma timp si care necesita grija.

Nici macar o infuzie de capital nu ar aduce inapoi noptile petrecute langa un update, entuziasmul cu care citeam e-mailurile cititorilor si frenezia cu care planuiam schimbari de imagine sau continut.

Unul din motivele pentru care dbrom a avut atat de multe masti in cei cinci ani de existenta e nevoia de a ne mentinem interesati.

Site-ul a inceput cu o poveste scurta si anormala, s-a extins greoi pentru a cuprinde vrute si nevrute (inclusiv o sectiune de „poze cu femei” – ale noastre erau reale), s-a redefinit oximoronic in negru si gri (cea mai dificil de intretinut incarnare), iar in toamna lui 2002 a inceput cea mai sincera si mai puternica perioada, a carei imagine e vizibila si astazi.

Cand dbrom a pornit in primavara lui 2000, nu existau alte site-uri ca noi. In timp, au aparut, iar acum te poti impiedica cu usurinta de o „initiativa online romaneasca”. Faptul ca dbrom a rezistat cinci ani e o lectie pentru toti cei care au aparut si disparut si poate o previziune pentru cei care continua sa existe desi nu mai seamana deloc cu ce au fost.

Putem spune cu certitudine ca dbrom a facut istorie, iar daca cineva va dori vreodata sa vada unde si cand a inceput satira romaneasca neinstitutionalizata sa se exprime organizat pe Internet, va ajunge cu siguranta aici.

De aceea moare dbrom acum – pentru ca sa ramana in amintirile noastre ca o forta, ca un mesaj tanar, si o pledoarie pentru exprimare, monitorizarea celor puternici, umor si actiune.

Sa ne fie de dbrom!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro