De ce a a devenit Roşia Montana problema tuturor

Există mişcări politice atât de neinspirate, încât reuşesc să aducă de aceeaşi parte a baricadei oameni care altfel se află la ani lumină distanţă ca valori, viziuni, poziţii doctrinare, şamd. În iarna lui 2012, un proiect de lege a sănătăţii – legea Vlădescu – reuşea să scoată în stradă activişti din ONG-uri, naţionalişti, anti-capitalişti, grupări din noua dreaptă, ultraşi, ecologişti şi feministe. O altă lege, făcută ca şi legea Vlădescu, la comanda corporaţiilor – Legea privind exploatarea de la Roşia Montana, recent aprobată de Guvern – a produs acelaşi efect. Dintr-o cauză asumată până de curând mai ales de ecologişti, chestiunea Roşia Montana a devenit, subit, graţie proiectului de lege, o problemă de interes general. Semnificaţia protestului de ieri merge dincolo de chestiunea strict punctuală a exploatării de la Roşia Montana – la mijloc se află modelul de dezvoltare economică, maniera de legiferare, asimetria dintre cetăţenii obişnuiţi şi marile corporaţii, şi, în definitiv, democraţia. Grupările naţionaliste sunt mânate în stradă de tradiţionalul slogan „Nu ne vindem ţara”, liberalii de dreapta – de forţarea limitelor statului de drept, de violarea regimului proprietăţii private, anti-capitaliştii – de abuzul capitalului şi privilegiile acordate corporaţiilor, şamd. Asta ar trebui să îi lase fără replică pe toţi comentatorii sau politicienii care spun că nu e treaba unor tineri „bine îmbrăcaţi” din Bucureşti să se pronunţe pe un subiect care vizează strict locuitorii de la Roşia Montana. Nu, de data asta nu e vorba doar de Roşia Montana – ci de crearea unui precedent periculos şi de ce ni se poate întâmpla, mâine, tuturor.

Cum s-a produs şi de ce s-a produs această subită mobilizare? În primul rând, e vorba de formă – o lege are o vizibilitate mult mai mare decât avizele tehnice sau Ordinele de Ministru la care s-a recurs până recent. E de înţeles că cei de la RMGC au vrut să obţină totul dintr-o dată, printr-un singur act normativ, sărind peste etapele administrative şi birocratice anevoioase. Doar că, graba strică treaba: proiectele de lege – precum legea Vlădescu sau Roşia Montana – permit o mobilizare mult mai vastă decât invizibilele ordine de ministru, de exemplu. Dovadă e şi faptul că, în ceea ce priveşte sistemul de sănătate, guvernul USL a renunţat la reformarea sistemului printr-o singură lege, optând pentru modificări parţiale, rezultate dintr-o multitudine de legi şi, mai ales, din numeroase ordine de ministru, care vor avea un efect transformator la fel de puternic asupra sistemului medical precum o lege unitară, dar care adorm vigilenţa publicului interesat.

Apoi, e vorba de prevederile legii, de natură să stârnească furia chiar şi a celor care, principial, sunt pentru exploatarea Roşia Montana – personal, am văzut câteva astfel de convertiri subite în ultimele zile. Iată, pe scurt, doar câteva dintre privilegiile halucinante acordate RMGC. Mai întâi, RMGC va putea deveni, prin lege, reprezentantul desemnat de statul român pentru procedura de expropriere – putând, astfel, expropria pe orice localnic care va refuza să îşi vândă proprietatea companiei. Este inadmisibil ca o atribuţie care revine, prin definiţie, statului – deţinerea monopolului violenţei legitime – să fie transferată cu atâta lejeritate către o companie privată. Asta ar trebui să îi pună în gardă, la dreapta, pe susţinătorii caracterului sacru al proprietăţii private, iar la stânga – pe toţi cei preocupaţi de capturarea accelerată a statului de către marele capital. Tot în aceeaşi logică se înscrie şi următoarea prevedere: RMGC poate deveni, în doar 45 de zile de la solicitare, fără nici o decizie locală, proprietarul oricărui imobil necesar exploatării miniere deţinut de statul român-administraţia locală – cere şi ţi se va da, cam aşa poate fi rezumată situaţia. Iată şi o mostră a felului în care iniţiatorii legii şi RMGC înţeleg conceptul de rule of law: în cazul în care o procedură de avizare aferentă proiectului a fost anulată în instanţă, autorităţile române sunt obligate să elibereze în maxim 30 de zile, un alt aviz care să îl înlocuiască pe cel avizat. Şi exemplele pot continua. Textul proiectului de lege şi principalele modificări pot fi citite aici. Merită citit paragraf cu paragraf – nu vezi în fiecare zi un asemenea amalgam de abuzuri sfidătoare.

Merită notat faptul că protestul de ieri, care a scos în ţară cam 4-5000 de oameni în Bucureşti şi alte mii în ţară, este totuşi un semn de optimism. În condiţiile în care RMGC a pompat milioane în trusturile de presă, aservindu-şi astfel televiziunile, în condiţiile în care cele mai multe canale TV sunt favorabile Guvernului, informarea pe canale alternative a fost posibilă, facilitând mobilizarea. Memorabilă a fost tăcerea majorităţii televiziunilor, care în timpul desfăşurării protestelor transmiteau ştiri despre internarea împăratului Iulian (B1TV), mama Elodiei (RTV) sau nepotul proaspăt născut al lui Traian Băsescu (ProTV). Să ne mire în acest context susţinerea acordată proiectului Roşia Montana de mulţi români? Ca din pură întâmplare, ieri, exact în ziua protestelor, presă dădea publicităţii un sondaj Sociopol care arată că 70% dintre români susţin proiectul Roşia Montana. Manipulare, au strigat imediat unii. Poate. Poate că cifrele nu sunt corecte şi sunt umflate. Dar şi dacă ar fi adevărate, ce contează? Ce relevanţă are o opinie luată într-un context dominat de dezinformare? Păi, cam aceeaşi relevanţă ca şi cele 99% de voturi favorabile liderilor politici din state autoritare, unde nu există libertatea presei.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro