De ce a demisionat Cristian Sima din CA al Bursei de Valori Bucuresti
Cristian Sima, care a demisionat, miercuri, din Consiliul de Administratie al Bursei de Valori, explica in scrisoarea de demisie care sunt motivele deciziei sale.
Potrivit documentului, in momentul in care el a cerut votul actionarilor bursei pentru a deveni membru CA, a considerat ca “se impun o serie de schimbari in activitatea societatii, avand convingerea ca pot sa determin aceste schimbari cu sprijinul colegilor din consiliu”, fapt care nu s-a intamplat.
“Doream in acel moment crearea unei transparente care sa confere institutiei credibilitate in fata actionarilor, a emitentilor si investitorilor, demers in care insa am esuat din cauza micilor orgolii pe care eu, din nefericire, nu am reusit sa le diminuez ci, dimpotriva, le-am exacerbate”, arata Sima in scrisoarea de demisie.
El arata, drept exemplu, ca a solicitat intr-o sedinta a CA ca investitorii interesati sa cumpere si sa vanda actiuni la o societate cotata la BVB in perioada dintre marirea de capital social pana la creditarea noilor actiuni in contul actionarilor sa fie avertizati asupra riscului la care se expun. Insa aceasta cerere “s-a lovit de un zid de abtineri”.
El mai afirma ca “ritmul cu care se introduc produsele derivate este mult mai lent decat cel pe care mi-l propusesem desi am fost implicat tot timpul in comisia care a elaborat structura indicelui BET si regulile de tranzactionare ale contractelor futures pe acest indice”.
El afirma ca are toata convingerea ca BVB este o institutie sanatoasa, dar ca, pentru ca Bursa sa se afirme ca institutie viabila, “ea are nevoie de o strategie coerenta pentru viitor, cu tine precise si responsabili desemnati”.
Pentru aceasta, el anunta in document ca va solicita convocarea unei Adunari Generale a Bursei care sa decida “daca acest consiliu sau un alt consiliu de administratie este cel capabil sa creeze si sa indeplineasca o astfel de strategie”.
El afirma ca va ramane la dispozitia CA si a Directorului General Stere Farmache. “Desi sunt constient ca aceasta demisie este inainte de toate un esec personal, sper ca analiza publica a problemelor cu care se confrunta BVB sa mareasca transparenta si credibilitatea institutiei in fata investitorilor”, precizeaza Cristian Sima.
Sima a declarat, miercuri, pentru HotNews.ro ca va continua sa cumpere actiuni de pe bursa si ca are incredere in dezvoltarea BVB, dar nu cu acest Consiliu de Administratie.
Alegerea lui Sima in conducerea BVB a avut loc pe 17 martie 2007, atunci cand AGA de la BVB s-a intrunit la Poiana Brasov pentru a-si completa consiliul de administratie, dupa demisia lui Razvan Pasol, la sfarsitul anului 2006. Cristian Sima a fost votat dupa trei tururi eliminatorii, din cinci candidati.