Skip to content

De ce crede Băsescu că PNL s-ar adresa fără succes Curții Constituționale pentru alegeri anticipate: „Nu pot să obțină nimic”

Traian Băsescu a declarat că doar președintele poate dizolva Parlamentul și că, prin urmare, liberalii nu ar obține „nimic” dacă s-ar adresa Curții Constituționale în încercarea de a forța declanșarea alegerilor anticipate.

Deputatul PNL Alexandru Muraru a anunțat, luni, că partidul ia în calcul să se adreseze Curții Constituționale a României (CCR) dacă președintele Nicușor Dan nu convoacă alegeri anticipate în eventualitatea în care Parlamentul respinge guvernul Mureșan la votul de miercuri.

Comentând această posibilitate, luni seară, la B1 TV, fostul președinte a spus că, în opinia lui, liberalii „nu pot să obțină nimic prin Curtea Constituțională”.

„Pentru că, în Constituție, dizolvarea Parlamentului este un atribut unic al președintelui. Nu poate fi substituit de nimic altceva, nici de judecătorii Curții Constituționale. Ei spun, „mergem la Curte să facem alegeri anticipate”. Nu, mergeți la Curte să dizolvați Parlamentul. Cum îl dizolvați? Că numai președintele poate să îl dizolve. Ca să ajungi la anticipate, trebuie să dizolvi Parlamentul, or acest lucru nu poate fi făcut decât de președinte”, a declarat Traian Băsescu.

El a spus că nu este „un adept fără rezerve al alegerilor anticipate”, dar că în cele din urmă „va trebui până la urmă ruptă pisică și mergem la popor”, dacă actuala criză politică va continua.

„Nici eu nu exclud posibilitatea altor nominalizări, nu sunt un adept fără rezerve al alegerilor anticipate, numai că dacă joaca va continua tot așa, nu reușim să facem o majoritate, va trebui până la urmă ruptă pisică și mergem la popor, că n-avem altă soluție, dar poate, după această tentativă, se va găsi o soluție definitivă”, a mai spus Băsescu.

Prevederea din Constituție și argumentul PNL

Constituția stipulează, la Articolul 89, că președintele Nicușor Dan „poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”.

În declarația făcută luni la interviurile Adevărul, deputatul PNL Alexandru Muraru a susținut că că, atunci „când Constituția s-a construit”, ideea a fost aceea de a învesti guverne într-un „termen rezonabil”.

„Or dacă acest termen nu mai este rezonabil și, practic, în momentul de față se întrunesc aceste condiții, și noi știm că și celelalte condiții sunt întrunite, adică nu există nici de jure, nici de facto posibilitatea construcției unui guvern, președintele este obligat să convoace alegerile anticipate, fie pentru că ne îndreptăm spre un blocaj enorm, pe care România nu l-a mai avut în 37 de ani, fie că putem solicita Curții Constituționale să evalueze această chestiune în deblocarea situației, invocând un conflict de natură constituțională”, a declarat Alexandru Muraru.