De ce este atât de importantă legea vaccinării?

Să ne imaginăm că Vlad s-a rătăcit în deșert, iar după câteva ore simte imperios nevoia de a bea apă. Mai trec 1 zi, două, când are norocul de a se întâlni cu un alt călător, de data aceasta mai bine pregătit. Cu toate că Vlad, care orice altă ființă umană, are în mod obișnuit nevoie să bea lichide, această nevoie este cu atât mai evidentă în acest context.

Scriam la începutul lunii aprilie 2020 că pandemia de coronavirus poate constitui ceea ce în literatura de specialitate se numește”o fereastră de oportunitate”, în care necesitatea adoptării unei politici publice este evidentă. Este luna iunie, însă, și proiectul de lege a vaccinării este în continuare blocat în Parlament, cu toate că acesta a fost lansat de Ministerul Sănătății în aprilie 2017 (ca să ne facem o idee cât timp a trecut, pe atunci Nicolae Bănicioiu era Ministru al Sănătății; de atunci, s-au perindat alți 3 miniștri la cârma Ministerului Sănătății, pentru toți constituind ”o prioritate” legea vaccinării). În loc ca Parlamentul României să se transforme în misteriosul călător bine pregătit din deșert care să seteze cadrul legislativ pentru prevenirea unor alte epidemii, acesta tace. Parlamentarii se întrec să respingă în regim de urgență un proiect de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc, dar nu se pot mobiliza să voteze pentru proiectul de lege care ar reglementa într-un final vaccinarea în România.

Într-o dezbatere organizată recent, Florin Buicu, președinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților (care are competențe decizionale în privința amintitului proiect de lege privind vaccinarea), declara că ”având în vedere faptul că am trecut printr-o stare de urgență, respectiv suntem acum într-o stare de alertă, decizia Parlamentului a fost ca pe ordinea de zi să fie actele normative care au legătură cu această infecție cu coronavirus. Probabil că la finalul stării de alertă o să ajungem și la momentul în care proiectul va intra pe ordinea de zi”. Lăsând deoparte legătura inevitabilă pe care putem să o trasăm între starea de urgență declanșată de absența unui vaccin pentru noul coronavirus și o lege a – surpriză – vaccinării, să ne aplecăm puțin atenția asupra ultimelor ședințe ale Camerei Deputaților.

Pe ordinea de zi a Camerei Deputaților din 3 iunie 2020 se află, inter alia, următoarele inițiative legislative:

• Proiect de lege pentru completarea Legii nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol;
• Proiect de lege privind trecerea unor bunuri immobile din domeniul public al statului și din administrarea Administrației Naționale Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral în domeniul public al comunelor Ceatalchioi și Crișan, județul Tulcea;
• Proiect de lege privind organizarea și funcționarea Academiei Române;
• Proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 31/2007 privind reorganizarea și fucnționarea Oamenilor de Știință din România (o inițiativă care ”se dezbate sub rezerva depunerii raportului” – așadar, această inițiativă nici măcar nu are emis raportul, care ar trebui să fie pasul preliminar pentru înscrierea actelor normative pe agenda plenului!)

Să ne întoarcem puțin în trecut, ”pe vremea” stării de urgență, în data de 13 mai 2020. În ședința Camerei Deputaților de atunci se discutau inițiative precum:

• Proiect de lege pentru declararea zilei de 4 iunie ziua Tratatului de la Trianon
• Proiectul de lege pentru modificarea și completarea legii nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști
• Proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol
• Proiect de lege privind comas area terenurilor agricole deținute de asociațiile agricole constituite de unitățile de cult.

Nu vreau să fiu înțeles greșit: unele din aceste inițiative pot fi într-adevăr de interes, și cu siguranță că unele meritau discutate în Parlament. Totuși, îmi e greu să văd legătura dintre aceste inițiative și starea de urgență. Așadar, argumentul adus de domnul Buicu pentru amânarea unei decizii privind legea vaccinării nu corespunde realității empirice.

În aceeași dezbatere, Florin Buicu mai declara și că ”pentru că am văzut sprijinul Ministerului Sănătății legat de acest [proiect], ca și în alte momente în care Ministerul Sănătății a copiat o parte din reglementările Parlamentului, dacă chiar arde, Ministerul și Guvernul pot prelua legea și să o scoată printr-o Ordonanță de Urgență”. Da, Guvernul se declară a fi pro-vaccinare. Într-o dezbatere desfășurată la data de 2 iunie, Ludovic Orban a menționat că se vor intensifica eforturile de a informa populația despre importanța vaccinării, și a declarat că ”ar trebui să fim proactivi, să derulăm campanii în care să contracarăm toate absurditățile și toate aberațiile pe care le-am auzit în campaniile pe care nu știu cine le finanțează”. Până la astfel de campanii, avem nevoie însă de un cadru legislativ care să reglementeze vaccinarea. După cum menționează Alexandru Pătrașcu într-un articol de pe Contributors, chiar în proiectul legii vaccinării se găsește obligația medicilor de a furniza informații corecte legate de vaccinuri. Dar înghețarea acestui proiect de lege în Parlament înseamnă că eforturile de a apăra sănătatea publică sunt zădărnicite de medicii care cer Parlamentului să respingă proiectul de lege privind vaccinarea.

Nu se așteaptă nimeni la măsuri radicale precum asumarea raspunderii de către Guvern pentru legea vaccinării. Conform Articolului 114 al Constituției, ”Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului sau a proiectului de lege, a fost votată. Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declarației de politică generală devine obligatorie pentru Guvern”. Această procedură ar lăsa Guvernul într-o situație vulnerabilă, extrem de problematic dat fiind contextul fragil în care ne aflăm din cauza situației epidemiologice extraordinare prin care trece întreaga lume. Dar nimeni nu se așteaptă la astfel de măsuri. Tot ceea ce putem aștepta în mod rezonabil este ca Parlamentul să își facă datoria și să discute – și eventual să adopte, dat fiind raportul de admitere al Comisiei pentru Sănătate și Familie – proiectul legii vaccinării.

De ce este important acest proiect? Dincolo de faptul că poate preveni pandemii sau epidemii pe viitor, enumăr în loc de concluzie câteva din justificările morale care au fost înaintate în literatura de specialitate pentru vaccinare:

• Vaccinarea nu are de-a face cu ceea ce societatea le datorează părinților, ci cu ceea ce societatea le datorează copiilor, inclusiv de a fi protejați de boli ce pot fi prevenite prin vaccinare (Bester: 2018);
• Imunizarea este un bun public ce trebuie furnizat, iar necesitatea reglementării vaccinării derivă parțial și din faptul că bunurile publice, în absența unor stimulente sleective sau negative, vor fi furnizate suboptimal (Dawson: 2007); putem concepe imunizarea ca o dilemă a prizonierului generalizată cu n jucători – dacă mai puțin de 90-95% din populație decid să nu se vaccineze (cifrele sunt preluate din Krantz, Sachs și Nilstun: 2004), atunci vaccinurile nu vor fi eficiente;
• Lipsa vaccinării nu ne afectează doar pe noi, ci și pe cei din jurul nostru; astfel, prin vaccinare evităm anumite externalități negative (Giubilini: 2019; Schartwz și Caplan: 2011);
• Libertatea părinților de a-și crește copiii așa cum vor (un argument des invocat de anti-vacciniști) are anumite limite, și anume situațiile în care deciziile pe care aceștia le-ar lua (în cazul de față, non-vaccinarea) ar rezulta în situații de risc extrem pentru copii (Pierik: 2016);
• De asemenea, pot fi găsite și alte argumente (inclusiv dinspre abordări precum etica grijii sau etica virtuții) care să justifice din punct de vedere moral importanța vaccinării.

După cum menționam în alt articol, dilemele morale sunt o constantă a sănătății publice. Dar, la un moment dat, astfel de conflice valorice vor trebui tranșate cumva. În ceea ce mă privește, argumentele pro vaccinare cântăresc mult mai mult decât cele anti-vaccinare. Aparent, la aceeași concluzie au ajuns și membrii Comisiei pentru Sănătate, dat fiind faptul că au emis un raport favorabil (cu unele amendamente) pentru proiectul legii sănătății. Rămâne doar ca parlamentarii să și discute proiectul respectiv în plenul Camerei Deputaților. Faptul că Trianonul și Academia Română sunt prioritățile pe vreme de coronavirus ar trebui să ne dea puțin de gândit.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro