De ce într-un orășel cu 6000 de locuitori impozitul pe casă este la fel ca în București? Nemulțumirea față de creșterea de taxe locale deschide un subiect neașteptat 

Un cititor al newsletterului „Rațiunea, înapoi!” a ridicat o întrebare mocnită, pe care mulți oameni din România o gândesc, dar nu o pronunță: de ce discrepanța uriașă dintre București și orașele mici, în materie de facilități și de acces la serviciile care fac o viață mai bună, nu se reflectă și în impozitele plătite de unii și de alții? 

„Este normal să plătesc, raportat la valoarea proprietății, un impozit mai mare într-un orășel unde nu am cinematograf, spital, restaurant, bancă etc decât în București, unde nu doar că am de toate, dar este orașul cu cea mai mare avere pe cap de locuitor?”, se întreabă Alin Dumitrescu, un român care în urmă cu cinci ani s-a mutat din Capitală, într-un oraș cu 6700 de locuitori din județul Sibiu.

Alin Dumitrescu mi-a trimis mesajul pe mail ca răspuns la întrebarea lansată cititorilor în ultima ediție a newsletterului „Rațiunea, înapoi!”: „Sunt justificate atacurile la premier pentru că a mărit taxele și impozitele locale?”. 

Sunt bucureștenii privilegiați?

Dincolo de discuția concretă despre majorarea impozitelor locale care are loc în aceste zile, mesajul cititorului ridică o altă problemă, una sensibilă în România, și anume senzația pe care o au foarte mulți oameni că locuitorii Bucureștiului sunt, într-un fel privilegiați, față de cei care locuiesc în restul țării: de exemplu, plătesc printre cele mai mici prețuri la transportul în comun sau la încălzire. Și, uneori, chiar taxe mai mici decât alții – cum ar fi, de pildă, pentru mașinile hibrid, care până anul trecut au beneficiat în București de o reducere de 95% a impozitului. 

„Nu aș vrea să-mi aduc aminte cum în Vâlcea natală aveam cartele la pâine, iar în București era la liber”, mai scrie Alin Dumitrescu, referindu-se la perioada dinainte de 1989. 

O problemă în toată România

L-am contactat pe cititorul newsletterului pentru a afla toate detaliile nemulțumirii sale, am luat apoi legătura cu autoritățile locale din Tălmaciu, județul Sibiu, iar la sfârșit am cerut opinia unui consultant și evaluator autorizat. 

Puse cap la cap, lucrurile arată mai degrabă ca o problemă structurală a României, decât una punctuală. Oamenii precum Alin Dumitrescu nu sunt victima unui abuz al primăriei de unde locuiesc sau a Guvernului Bolojan, cel care a luat decizia majorării acestor impozite locale. 

Deși Alin are o problemă cu ambele instituții: „Dacă primăriile locale ar fi trimis un raport cu situația din teritoriu, Bolojan ar fi trebuit să găsească o soluție echitabilă, care, culmea, aducea mai mulți bani la buget fără să creeze nedreptăți atât de mari”, spune el.

Pe de altă parte, problema semnalată deschide cel puțin 3 întrebări: 1. De ce există orașe cu 6000 de locuitori, adică mai puțin decât multe comune? 2. De ce oamenii care trăiesc în aceste localități plătesc impozite la fel de mari ca cei din București, deși, în mod evident, nu beneficiază de serviciile unui oraș mare? 3. Va avea loc, vreodată, o reorganizare administrativă în România, care să țină seama de toate realitățile actuale ale acestei țări?

Alin Dumitrescu spune că, în urmă cu cinci ani, în timpul pandemiei, a cumpărat cu 88.000 euro o casă în Tălmaciu, un oraș cu 6800 de locuitori, situat la 18 kilometri de Sibiu. „Este o casă săsească, cu parter și mansardă, cu suprafața totală de 132 metri pătrați. La care se adaugă, evident, terenul aferent”, explică Dumitrescu.

El spune că impozitele locale a fost indexate în fiecare an, cu rata inflației, iar anul trecut ajungând undeva pe la 2000 de lei. „În 2026, după intrarea în vigoare a majorărilor aplicate de Guvern, impozitele pe casă și teren au fost calculate la 2670 lei, iar cu bonificația de 10 % am plătit 2390 lei”. 

Dumitrescu folosește, ca exemplu, terenul, aflat în zona B a orașului Tălmaciu, care este evaluat la 70 euro / metru pătrat, spune localnicul.

Dar mai are și alte exemple:

„Cineva care locuiește în Tălmaciu nu are acces la joburi bine plătite. De exemplu, știu pe cineva care are nevoie de un job și jumătate ca să ajungă la puțin peste 6000 de lei pe lună. Și are impozit mai mare decât mine, aproximativ 3000 lei. Cum îi explic eu că cineva care are casă la Parcul Carol (n.r.- din București) evaluată la 450.000 euro plătește impozit de 1750 lei la venituri de peste 2500 euro/lună, și are beneficiile din București? Cum?”, se întreabă Alin Dumitrescu.

Primarul din Tălmaciu spune că nu el a decis ca localitatea să fie oraș

Primarul din Tălmaciu, Ioan Oancea, nu contestă în totalitate afirmațiile localnicului nemulțumit de impozite. Într-o discuție pe care am purtat-o la telefon, edilul spune că însă că tot Guvernul României este cel care a decis ca localitatea să fie oraș, nu oamenii din Tălmaciu. Tălmaciu a fost declarat oraș în perioada comunistă, în 1987. 

Apoi, edilul ia apărarea orașului pe care-l conduce și spune că, în realitate, sunt mai mulți localnici decât 6700, cât arată datele oficiale. Ar fi peste 8000.   

În ceea ce privește impozitele, edilul invocă propriul exemplu: 

„În curte, pe lânga casa în care locuiesc, am la stradă și casa veche săsească, pe care nu vreau s-o dărâm. Până pe 1 ianuarie, exista o reducere de 10% pentru casele vechi (n.r.- se referă la facilitățile abrogate de Guvernul Bolojan pentru locuințe, de 10% pentru clădiri între 30 și 50 de ani, 30% pentru cele între 50 și 100 ani și până la 50% peste 100 de ani), iar acum plătesc impozit ca pentru o construcție nouă”, explică primarul. 

„Există Penny în oraș”

Ioan Oancea simte nevoie să nuanțeze afirmațiile lui Alin Dumitrescu, atunci când acesta spune că „dacă are nevoie de produse mai bune trebuie să meargă 20 de kilometri pentru a-și face cumpărăturile săptămânale”. „Există Penny în oraș. Și eu mi-aș dori să vină și Lidl, dar deocamdată nu avem”, spune primarul. 

Și mai este un aspect important pe care edilul din Tălmaciu vrea să-l lămurească. De fapt, spune el, creșterea impozitelor locale din oraș ar fi putut fi și mai mare. 

„În martie 2025, Consiliul Local a aprobat mărirea coeficientului privind rangul localității la 1,5 (n.r.- acest coeficient este stabilit de Consiliul Local și se înmulțește cu valoarea impozitului). Acest lucru ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Văzând însă creșterea de taxe, în decembrie, coeficientul a fost redus la 0,09, adică minimul prevăzut de Codul Fiscal”, a explicat primarul, care dă astfel de înțeles că dacă ar fi rămas la 1,5, majorarea ar fi fost mult mai mare. 

Ioan Oancea spune că nu a făcut altceva decât să aplice legea. Nimic mai mult.

Expertul autorizat Adrian Vascu despre partea pozitivă a nemulțumirilor

La rândul său, evaluatorul autorizat Adrian Vascu, explică faptul că în legea din România nu există absolut nicio corelație între veniturile oamenilor și impozitele pe proprietate pe care trebuie să le plătească. 

În ceea ce privește diferențierile între localități, spune Adrian Vascu, acestea se fac cu ajutorul acestui coeficient stabilit în funcție de rangul localității. Dar, într-adevăr, coeficientul nu influențează foarte mult sumele totale, explică Vascu. 

„Coeficientul de rang în București în zona A este de 2,6, de exemplu, iar multe orașe mai mici, este de 2,2. Nu e foarte departe”. 

Pe de altă parte, evaluatorul vede și partea pozitivă a faptului că oamenii discută despre subiect impozitelor locale: arată că românii au devenit conștienți că au proprietăți valoroase și trebuie să plătească impozite pe ele. 

„Mulți și-au cumpărat apartamentele în care locuiau, de la stat, la începutul anilor 90, cu prețuri foarte mici, iar acestea au ajuns să valoreze acum peste 100.000 de euro. Nu au plătit niciodată impozite reale, la valoarea lor. De acum înainte cred că se vor raporta altfel la aceste proprietăți”, mai spune Adrian Vascu. 

În completarea a ceea ce spune expertul imobiliar, aș adăuga că discuțiile despre impozitele locale mai deschid un subiect important, pe care l-a remarcat Alin Dumitrescu din Tălmaciu: dacă oamenii primesc din partea autorității locale servicii diferite, drumuri, școli, spitale etc, în București față de de micile orașe ale României, atunci de ce ar trebui să plătească impozite egale? 

UPDATE: Primăria orașului Tălmaciu mi-a trimis un mail, prin care vrea să răspundă „speculațiilor vehiculate de anumiți localnici”. Prima precizare se referă la rangul localității care este 3, specific orașelor, și care este stabilit în baza unei legi din 2001. „Acest rang a fost și este menținut, fără a putea fi modificat de altă autoritate decât Parlamentul României ori Guvernul României, după caz”, se arată în adresa primăriei.

A doua precizare este referitoare la modul de calcul al impozitului. Acesta reiese în urma înmulțirii valorii impozabile de 2677 lei / metrul pătrat (stabilit la nivelul întregii țări), cu coeficientul de 2,3, cu suprafața imobilului și cu cota de impozitare stabilită de Consiliul Local de 0,09 %.

Acest subiect a fost dezvoltat pe baza sesizării unuia dintre cititorii newsletterului „Rațiunea, înapoi!”. Dacă vrei să faci parte din această comunitate, în care se dezbat, în mod rațional, subiectele de pe agenda publică, poți să te abonezi aici: