De ce ordinul de ministru privind obligativitatea cursurilor în online poate fi discriminatoriu/ Explicațiile lui Asztalos Csaba, președintele CNCD
Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, arată într-o postare pe Facebook că ordinul Ministerului Educației prin care elevii sunt ogligați să participe la cursurile online poate fi discriminatoriu. Dar pentru evitarea discriminării, Asztalos Csaba spune că se poate solicita verificarea prezenței la predările online, doar în cazul acelor elevi care dispun de resursele necesare învățării online.
”Este evident, că în această criză, bruscă și temporară, există un număr de elevi care nu au acces la tehnologie și resursă pentru a beneficia de predarea online. În cazul acestora suntem într-o situație de discriminare. Să nu uităm, că învățământul de stat obligatoriu este gratuit”, spune Asztalos Csaba.
Președintele CNCD face o serie de propuneri pentru viitorul an școlar și spune că ar trebui să se introducă obligatoriu predarea și învățarea online o zi pe săptămână sau la două săptămâni, tocmai pentru a fi pregătiți pentru eventualele situații de criză.
”Desigur, o astfel de măsură ar accelera gradul de digitalizare a învățământului, cu efecte evident benefice asupra calității educației, potrivit experiențelor altor state. S-ar crea și o infrastructură, bază de date și cunoaștere în domeniu, cu accent pe asigurarea condițiilor de educație online și elevilor din grupurile vulnerabile”, arată Csaba.
În același timp, Asztalos Csaba face și observații în calitate de părinte și spune că anul școlar ar trebui încheiat online din mai multe motive:
- majoritatea școlilor noastre sunt suprapopulate, cu o medie în jur de 30 de elevi în clasă, cu spații la limită pentru populația școlară. Fizic este imposibil să implementezi reguli de minimă distanțare socială și igienă.
- reîncepem procesul școlar la o dată când temperaturile vor fi în urcare, ridicate. Mă gândesc cum vor învăța elevii cu masca de protecție pe față în aceste condiții?
- o importantă parte a cadrelor didactice se încadrează în categoria de vârstă vulnerabilă la COVID-19, comportând și alte afecțiuni. Am pledat pentru evitarea totală a contactelor între copii și oamenii din categoria de vârstă vulnerabilă, și acum există riscul să expunem cadrele didactice la contaminare.
- crește traficul sub toate aspectele sale. O creștere bruscă a transportului public ridică serioase probleme de respectare a distanțării sociale și de igienă.
- exuberanța, bucuria naturală și normală a elevilor, cu atât mai mult că vin după o lungă perioadă de izolare este în totală provocare cu un comportament în linie cu regulile de distanțare și protecție.