De ce s-au scumpit gazele în ultimii ani pentru consumatorii români
Prețul gazelor naturale a crescut puternic acum trei ani, după care a urmat o perioadă în care acesta a scăzut constant. Comparând situația prețului gazelor naturale efectiv plătit de consumatorul final casnic în luna iulie 2021 și luna iulie 2024, constatăm că acesta a crescut cu circa 56% (preț calculat fără TVA), arată o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă. Statul român, prin instituțiile sale, este principalul vinovat de aceste scumpiri, spun specialiștii.
Analiza relevă faptul că, dincolo de explicațiile consacrate privind evoluția prețului gazelor – perioadă post pandemică, criza energetică, război – toate componentele care formează prețul gazelor au avut o contribuție la această creștere.
Dacă prețul componentei-marfă (a gazelor naturale fără tarifele de transport și distribuție) a crescut și apoi a scăzut, creșterea de preț determinată de creșterea tarifelor este una semnificativă, arată experții asociației. Iar tarifele vor rămâne mari și de acum încolo.
Așadar, creșterea prețului la gaze a avut la bază următoarele creșteri din ultimii trei ani:
- Tarifele de distribuție gaze au crescut, în medie, de la cca 27 lei/MWh la 58 lei/MWh, o creștere de 116%
- Tarifele de transport plătite de furnizori au crescut, în medie, de la cca 5 lei/MWh la 12 lei/MWh, o creștere de 160%
- Prețul mediu al gazelor-marfă a crescut de la cca 116 lei/MWh la 180 lei/MWh, o creștere de 55%
- Componenta de furnizare a gazelor naturale a crescut de la cca 7,5 lei/MWh la 12 lei/MWh, o creștere de 60%.
Contribuția fiecărei componente la creșterea prețului gazelor naturale efectiv achitat în factura se prezintă în felul următor:
- Componenta de distribuție – 38%
- Componenta de transport – 8%
- Componenta gaz-marfă – 40%
- Componenta de furnizare a gazelor naturale – 14%
De ce au crescut tarifele de distribuție și transport?
„Creșterea tarifelor de distribuție și transport, realizată de către ANRE, se datorează în special „gratuităților” introduse în anul 2020 prin Legea 155/2020, care modifică vechea lege a energiei electrice și gazelor astfel s-a ajuns să se construiască mii de km de conducte care stau goale sau aproape goale, dar care produc costuri care sunt achitate de toții consumatorii României prin mărirea de tarife”.
Asociația a arătat săptămâna trecută, într-o altă analiză, de ce racordările gratuite la rețeaua de gaze cresc facturile pentru toți consumatorii.
Totodată, creșterea componentei gaz-marfă se datorează evoluției prețului pe bursele de gaze și a formării pieței europene a gazelor naturale, dar și a fiscalității ridicate din zona de producție și furnizare a gazelor.
Creșterea componentei de furnizare a gazelor naturale se datorează în principal acoperirii costurilor cu dobânzile plătite de către furnizori băncilor, ca urmare a susținerii de către aceștia a schemei de plafonare și a faptului că statul a întârziat cu plățile către furnizori.
Concluziile analizei arată că, de fapt, statul prin instituțiile sale a fost actorul principal în generarea directă sau indirectă a acestor creșteri de preț al gazelor.