De ce se scumpește energia?

În primul rând deoarece România din 1989 nu a investit mai nimic în energie. S-au terminat primele două reactoare de la Cernavodă (1420 MW), investiție demarată pe vremea lui Ceaușescu, care nu putea rămâne în aer. Statul a mai investit doar în CET-ul Vest al Elcen-ului bucureștean, unde o instalație pe cogenerare în ciclu combinat de aproape 200 MW salvează multe în SEN și în SACET. Altă investiție care contează este cea a Petrom de la Brazi (privata), tot un ciclu combinat de 860 MW. Romgazul a eșuat lamentabil (momentan, să sperăm) cu centrala nouă de la Iernut (tot ciclu combinat – 400 MW). Dintre cele mici este de meționat CET Oradea (47 MW) în cogenerare cu ciclu combinat (cu toate ca la ANRE apare cu 200 MW, deci instalațiile vechi nu au fost retrase).

Reamintesc de câte ori se poate dezastrul în care se află industria energetică romanescă! Ultimii ani au însemnat creșterea importurilor. Multe instalații au ieșit din uz, producția a scăzut, consumul a crescut. Instalațiile existente sunt vechi, uzate moral și cu randamente mici și în scădere datorată uzurii fizice, ceea ce face ca prețul de producție să crească. Asta se va întâmpla în fiecare an ce trece.

Fig. 1 Evoluția producției și consumului 2010 – 2020 (sursa Transelectrica)

Fig 2: Evoluția soldului export – import 2010 – 2020 (sursa Transelectrica)

Știm că CEH (1200 MW declarați de ANRE) este în faliment și că pe huilă vor mai rămâne foarte puțini ani doar Paroșeniul cu 150 MW. CEO (3240 MW declarați de ANRE), pe lignit, a anunțat că în câțiva ani va ajunge la 660 MW. Și termocentrala de la Iași (concesionată până zilele trecute Veoliei, 100 MW) trebuie să se închidă deoarece și aceasta este pe cărbune și nimeni nu mai dorește să preia această concesiune dată de Primaria Iașiului. La fel și Govora (200 MW). Asta înseamnă că în câțiva ani în România vor dispare peste 4000 MW din cărbune.

Pa gaz multe din instalații necesită din ce în ce mai des reautorizări de la ANRE, ISCIR și Ministerul Mediului. Acestea costă și se adaugă în prețul de producție. De asemenea am convingerea că și termocentralele pe gaz încep să cedeze cât de curând. Să vă reamintesc de CET-ul Sud al Elcen care a început să aibă căderi din ce în ce mai dese. Centrala veche de la Iernut cu o capacitate de 300 MW (asta zice ANRE-ul) are și ea probleme. (cineva din piață mi-a șoptit că în ultima perioadă Iernutul nu merge decât cu 80 MW.) Nici Aradul (50 MW) nu se simte prea bine. Nici Veolia Ploiești (290 MW) nu are o viață bună. Dintre cele mici, Focșaniul (20 MW), Bacăul (25 MW) au de asemenea probleme. Enumeratelor le expiră avizele și licențele încapand cu 2024. Aproximativ 1000 MW pe gaz vor ieși din exploatare în următorii ani.

Nuclearul rezistă, dar nu prea mult. Din 2026 Reactorul 1 intră pentru aproape 2 ani în retehnologizare, după 30 de ani de funcționare. Deci încă un minus de 720 MW din SEN.

Să adunăm: peste 5000 MW vor dispare până în 2026.

Nu rezist să nu fac următoarea paranteză: oare nimeni nu poate trage la răspundere ANRE-ul pentru raportările false sau incomplete? Normal, numai Parlamentul ar putea să o facă, dar câți parlamentari pricep ce dezbatem noi aici?

În al doilea rând, energia regenerabilă are un randament scăzut (mă refer la factorul de capacitate). Adică investiția pentru un MW o putem înmulți cu acest factor de capacitate pentru a afla costul real. La fotovoltaice 11%. Știm că investiția pentru un MW este aproximativ 500.000 euro. Rezultă că pentru un MW produs investim aproape 4.5 miliarde de euro. La eolian investiția într-un MW este aproximativ 1 milion de euro și factorul de capacitate este de 27%, deci investiția reala este de 3,75 miliarde de euro. Mai adaugăm că pe această o subvenționâm prin sistemul de certificate verzi.

În al treilea rând costurile de transport, distribuție și serviciile de sistem aproape dublează prețul kilowatt-ului consumat. La acestea se adaugă un tarif de cogenerare, o acciză și certificatele verzi de care am amintit. Cel mai mult atârnă la factură tariful de distributie, cam 25% din total factură, cam jumătate din prețul de producție. Nu înțeleg de ce companiile de distribuție încasează jumătate din prețul de producție. Nu înțeleg de ce tariful de transport este aproximativ 5% din prețul de producție și o cincime din prețul de distribuție. Despre tariful de cogenerare trebuie scris un articol separat deoarece sunt multi factori care trebuie analizați. Toate acestea sunt stabilite (zic eu, după interese) de către ANRE.

În al patrulea rând sunt companii care poluează prin producerea de energie electrică: cele care folosesc ca materie primă cărbunele și gazele. Această poluare este penalizată prin obligarea producătorilor de a cumpăra certificatele de CO2. Pentru cărbune 0,91 certificate și pentru gaz 0,43 cerfiticate pentru un MW produs. Prețul unui certificat CO2 a crescut de la 4 euro (2018) la peste 43 de euro (2021). Acest cost intră în costul de producție, făcând ca energia produsă din cărbune să fie total nerentabilă, având un preț de vânzare mai mic decat prețul de producție. (Și acum stau și mă întreb cum CEO a vândut cu sub 300 lei / MW o mare cantitate de energie pentru anii următori, în situația în care Hidroelectrica a vândut cu 380.)

În al cincilea rând, piața nu este bine organizată. În OPCOM orice tip producător vinde energie în aceeași piață. Problema este că produsele nu sunt echivalente: nuclearul, gazul și cărbunele au o componentă în plus, cea care conferă securitate sistemului energetic național, adică funcționează în orice condiții meteorologice. O piață de energie (care nu este altceva decât o bursă de mărfuri) ar trebui să aibe și o componentă de securitate a SEN (piață de capacități) cum au mai multe țări componente a UE. Pe piața actuală, cu componentele sale, ar trebui să se tranzacționeze energia electrică produsă din regenerabile și capacitățile fără importanță pentru SEN.

Aici există o discuție: hidro intră sau nu intră la regenerabile. Dacă luăm în considerație faptul că cel mai mare producător din Romania este Hidroelectrica, care asigură o parte din energia securitară și de echilibrare am putea-o trece în piața de capacități securitare. Este adevărat că avem o oarecare predictibilitate asupra energiei electrice produsă prin turbinarea apei, dar avem perioade de secetă și avem perioade când temperaturile nu permit operarea hidrocentralelor.

Și ajungem la “în al șaselea rând”: energia hidro se va scumpi și ea. Din două motive: lacurile nu au mai fost decolmatate de 30 de ani, aprecierea specialiștilor este că aproximativ 30% din capacitatea lacurilor de acumulare este fals raportată, acestea fiind pline cu mâl. Al doilea motiv este că apa turbinată se va scumpi. Administrația Națională Apele Române (cea politizată cu sinecuri) a scumpit cu 55% apa turbinată, astfel pentru fiecare MW obținut vom plăti 33 de lei.

Alt motiv (al șaptelea) ce va duce la scumpirea energiei este faptul că statul acordă ajutoare companiilor energetice. Primul tip de ajutor este pentru închiderea minelor la CEH. Al doilea tip de ajutor este pentru achiziționarea de certificate CO2. CEO va primi un astfel de ajutor în valoare de 241 milioane de euro. Mai nou și Electrocentrale Constanța vrea un ajutor pentru emisiile de CO2. Cunoscând că este energie securitară ceea ce produce CEO (CEH și CET Constanța), adică nu ne putem lipsi de ea, trebuie să înghițim și prostul management și hoția de acolo. Nu știu dacă e ajutor sau subvenție ceea ce apare pe factura ca “tarif de cogenerare” despre care am spus că trebuie să îi dedic un articol separat.

Am ajuns la opt: rețelele de transport și distribuție nu corespund realității cererii, fiind învechite și moral și fizic. Companiile de stat nu au investit datorită prostului management, contractele ticăloase de management prin care managerii fac tot posibilul de a mări profitul în defavoarea investițiilor, retehnologizării sau digitalizării, având ca “recompensă” o cotă din profitule vărsate de stat. Companiile străine (din distribuție) trebuie să maximizeze profiturile prin orice fel de metode pentru ca acționarii să aibă un divident cât mai mare, acest fapt ducând evident la aceeași lipsă de investiții.

Numărul nouă: Gazele din Marea Neagră trebuiesc extrase și folosite cu orice preț. Trebuie să ne asumăm toții această necesitate deoarece o să ne coste mai mult pe termen scurt dar pe termen lung va fi profitabil din toate punctele de vedere. Efortul pe care trebuie să-l facem va aduce o scădere a prețului energiei pe termen lung.

Și ajungem la 10! Importul de energie este mai scump decât ne închipuim și culmea mult mai scump decât exporturile. În cazul gazelor, anul trecut deficitul balanței import – export a fost de aproape 116 milioane de lei. Puțin față de sumele vehiculate, dar acești bani nu sunt altceva decât profit pentru brokerii (și importatorii) de gaz și pierdere pentru statul român (bani care ar fi putut fi investiți într-o centrală de 100 MW!).

Fig. 3: Raportul și prețul import – export 2020 (sursa rapoartele ANRE)

Dacă ANRE ne furnizează informații despre importul și exportul de gaze, nu o face și în cazul energiei electrice (a se revedea Fig. 2). Privind raportul de tranzacționare ENTSO-E din 2 aprilie 2021, unde prețurile au trecut de 850 lei / MW și facem comparație cu PZU (din OPCOM) din aceeași zi ne îngrozim cam cum ar arăta dezechilibrul balanței de plăți pe energie electrică deoarece am importat 3743 MWh. Un calcul grosso – modo ar fi: 3742 MW x medie 750 lei = 591.000 euro – adică peste jumătate de milion de euro într-o zi. Mai jos am pus dovada.

Fig. 4: Raport ENTSO-E 2.04.2021

Fig. 5: Raport PZU – OPCOM 2.04.2021

Fig. 6: Raport Transelectrica 2.04.2021

Al 11-lea motiv: Dar ce înseamnă a importa energie electrică din / prin Ungaria? Nimic altceva decât a importa mascat gaz rusesc, la care alte state au adăugat profit, impozite și taxe transformându-l în energie electrică.

Al 12-lea: Majoritatea tranzacțiilor și toate importurile sunt făcute de brokerii de energie, adică câte o firmă de apartament (cu protecție), cu câțiva angajați (bine pregătiți) și cu căteva calculatoare. Nu avem nimic de comentat deoarece piața este liberă, dar acesta este tristul adevăr.

Motivul 13: dacă este ceva de reproșat cuiva este că managementul companiilor de producție (majoritatea fiind de stat) nu este profesionalizat, neavând habar de cum ar putea fi exploatată piața liberă, profiturile companiilor producătoare fiind “mâncat” de firmele de brokeraj care se înmulțesc. Chiar si Petrom a înțeles destul de greu ce se întamplă, adoptând politici speculative și de hedging pe piețele de energie.

Revenind la bad management: atât timp cât sunt numiți în funcții (directorate, consilii de administrație sau de supravegere) “ultimile găini din coteț, dar cele mai docile” nu putem să cerem performanță. Dacă aveți curiozități morbide, intrati pe cv-urile personajelor din companiile energetice. Exemplul de săptămâna trecută îl găsiți aici. Daca ați avut curiozitatea de a deschide linkul cred că v-ați îngrozit de salariile respecitivilor. Avem multe companii de stat (unele chiar inutile deoarece canibalizează direcțiile din minister – SAPE de exemplu, sau create pentru sinecuri sau sifonarea de bani – Electrocentrale Grup și Hidro Tarnița) în care sunt nejustificat de multe persoane în directorate, consilii de supraveghere sau administrație cu salarii nejustificat de mari. Numai să adunăm sumele, rezultatul să îl impărțim la aproximativ 10 milioane de gospodării și ne îngrozim (iarăși) deoarece vom constata că anual plătim fiecare câteva zeci de euro la salariile acestor “VIP-uri”.

Penultimul motiv (14) este: cei care sunt numiți să conducă ministerul de profil nu sunt din meserie. Numai să ne uităm pe cv-urile actualilor și observăm că niciunul nu a lucrat o secundă în producerea sau transportul de energie. Și mai știm că există un obicei deja învechit: “partidul dă telefon” și impune diverși consilieri “merituoși” care au “muncit” cu spor în campania electorală dar care în afara intrerupătorului de pe perete sau butonului de la aragaz nu știu prea multe despre energie.

Al cinsprezecelea motiv și ultimul: gândirea critică (extrem de necesară în aceste vremuri de criză) a dispărut, specialiștii (din partide sau din minister) ori sunt yesmani și / sau tac (sperând ca urmatoarea conducere să fie mai profesionistă), ori sunt dați afară pentru “delict de opinie” (sau cum s-ar fi zis pe vremuri, deviaționism).

Din cele cinsprezece motive, unele sunt obligatorii: statul trebuie să aloce cât mai mulți bani pentru investiții în energia securitară și transportul energiei. În rest totul poate duce la scăderea prețurilor din facturile noastre lunare. Nimic mai simplu, o spun Președintele și a Primul Ministru: profesionalizarea managementului și corpului de experți din minister și companiile de stat, scăderea numărului de manageri și de sinecuri (crescut arbitrar de guvernările PSD) și eliminarea cleptocrației.Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro