Sari direct la conținut

De ce sunt strazile din Bucuresti pline de excremente de caine si ce amenzi au dat pana acum primariile

HotNews.ro
Fecale caine, Foto: Hotnews
Fecale caine, Foto: Hotnews

Strazile si parcurile din Bucuresti sunt pline de excremente de caine. Desi Primariile de sector din Capitala au inca din 2010 parghii legale sa ii amendeze pe posesorii de caini care nu strang dupa animale, in majoritatea sectoarelor se dau foarte putine amenzi. De exemplu, in 2015, Primaria sector 3 a aplicat 1.100 amenzi, Primaria sectorului 1 circa 600 de amenzi, in timp ce Primaria sectorului 4 a aplicat doar 19 amenzi, iar Primaria sectorului 5, doua amenzi. Sectorul 6 nu detine aceste date pentru 2015, insa in primele 6 luni din 2016 a dat doar 27 de amenzi. Asta in conditiile in care, dupa cum recunosc chiar primarii de sector, exista zeci de sesizari ale cetatenilor nemultumiti, care se plang ca in parcurii, copiii se joaca printre fecale de caine, si cer amendarea posesorilor de caini care nu respecta legea.

Ce prevede legea

Potrivit Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 120/2010 privind aprobarea Normelor de salubrizare si igienizare ale municipiului Bucuresti, nerespectarea curateniei pe domeniul public de catre persoanele care poseda animale de companie constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 200 la 500 lei in cazul persoanelor fizice. Potrivit legislatiei in vigoare, proprietarii de caini si pisici trebuie sa fie dotati cu manusi si pungi din plastic atunci cand ies cu animalele de companie la plimbare. Daca sunt surprinsi pe domeniul public fara aceste obiecte de curatenie, acestia pot fi amendati. Politia locala de sector, aflata in subordinea Primariei locale, face controalele si aplica amenzile/avertismentele, potrivit legii.

Ce sanctiuni au dat Primariile din Bucuresti

Potrivit datelor furnizate de primariile de sector din Capitala la solicitarea HotNews.ro, Primaria sectorului 3, prin Politia locala, a aplicat in 2015 cele mai multe amenzi posesorilor de caini care, in timpul plimbarilor pe domeniul public, nu au intretinut curatenia. Este vorba despre 1.225 de sanctiuni contraventionale, dintre care 1.100 de amenzi in valoare de 227.880 de lei si 125 de avertismente. Primaria nu detine date cate dintre aceste amenzi au fost incasate.

Pe locul 2 se afla Primaria sectorului 1 care a aplicat in anul 2015 un numar de 701 sanctiuni contraventionale dintre care 110 avertismente. Cuantumul amenzilor a fost de 156.500 lei.

In acest sector, Primaria pune la dispozitia posesorilor de animale, in parcuri, gratuit, manusi si pungi de plastic pentru a curata dupa animale.

„Primaria Sectorului 1 desfasoara periodic campanii de monitorizare a locuitorilor din aceasta zona administrativa care detin caini si pisici. Astfel, echipaje ale Politiei Locale Sector 1 patruleaza in parcurile si zonele adiacente, precum si pe strazile Sectorului 1 – locurile cele mai frecventate de iubitorii animalelor de companie. Potrivit legislatiei in vigoare, proprietarii de caini si pisici trebuie sa fie dotati cu manusi si pungi din plastic atunci cand ies cu animalele de companie la plimbare. Daca sunt surprinsi pe domeniul public fara aceste obiecte de curatenie, acestia sunt sanctionati cu amenzi contraventionale. Administratia locala a Sectorului 1 a pus la dispozitia posesorilor de animale de companie, inca din anul 2009, gratuit, pungi si manusi din plastic pentru a curata dejectiile fiziologice ale animalelor. Astfel, Primaria Sectorului 1 a amenajat sute de puncte de distributie sub forma unor cutii metalice, inscriptionate cu mesaje de atentionare, de unde pot fi procurate, in mod gratuit, materialele de curatenie (manusi si pungi de plastic). Aceste cutii au fost montate in special in parcurile si zonele aglomerate de pe raza Sectorului 1. In plus, Politia Locala Sector 1 a inceput, inca din toamna anului 2008, un program de sensibilizare a cetatenilor, posesori de animale de companie, cu privire la pastrarea curateniei pe domeniul public. In cadrul campaniei, politistii locali din Sectorul 1 au impartit proprietarilor de animale de companie manusi si pungi de plastic si pliante informative in legatura cu obligatiile ce le revin acestora, potrivit legislatiei in vigoare”, se arata in raspunsul Primariei sector 1 trimis la solicitarea HotNews.ro.

Pe locul trei se afla Primaria sectorului 2, Politia locala aplicand 58 de sanctiuni din care 51 amenzi contraventionale in valoare totala de 7700 lei si 7 avertismente. Politia Locala Sector 2 nu detine date cu privire la achitarea amenzilor.

Codase sunt Primaria sector 4 care in 2015 a aplicat doar 19 amenzi, in valoare totala de 3.900 lei si s-a incasat doar 10% din aceasta suma si Primaria sector 5 care a dat doar doua amenzi, in valoare totala de 400 lei si 41 de avertismente.

Reprezentantii Primariei sector 6 spun ca in anul 2015, pentru nerespectarea curateniei pe domeniul public, a aplicat 488 de sanctiuni contraventionale (amenzi si avertismente), in valoare totala de 382.000 de lei.Insa nu are o situatie defalcata pe amenzile date posesorilor de animale de companie care, in timpul plimbarilor pe domeniul public, n-au detinut asupra lor materialele necesare (faras, matura, punga) pentru curatarea dejectiilor provenite de la acestea. In primele 6 luni din 2016, Primaria sector 6 a aplicat 27 sanctiuni in valoare de 5.500 lei si 32 avertismente, posesorilor de animale de companie.

Reprezentantii Primariei sesctor 4 spun ca desfasoara anual campanii de informare a posesorilor de animale de companie cu privire la obligatiile care le revin in timpul plimbarii acestora pe domeniul public prin distribuirea de pliante persoanelor fizice si asociatiilor de proprietari.

SI in prezent Primaria sector 4 desfasoara o astfel de campanie.

„La initiativa Primarului Daniel Baluta, Primaria Sectorului 4 a reluat in mod sustinut campania de informare si constientizare in randul posesorilor de animale de companie, fata de importanta pastrarii unui mediu curat si civilizat. Demersul Edilului vine in urma numeroaselor solicitari primite din partea locuitorilor Sectorului 4, care au reclamat in repetate randuri faptul ca stapanii patrupedelor nu strang excrementele acestora de pe domeniul public, creand disconfort la deplasarea pe trotuare sau punand in pericol sanatatea micutilor care se joaca in spatiile amenajate in acest sens in jurul blocurilor. Primaria Sectorului 4 a instalat deja 50 de dispensere in mai multe locatii, acestea eliberand gratuit materialele necesare curatarii domeniului public – manusi si pungi de plastic. Tot ce mai ramane este ca posesorii de animale de companie sa dovedeasca simt civic si sa le utilizeze, iar pliantele care sunt deja distribuite pe raza Sectorului 4 au rolul de a-i informa, intr-o prima faza, fata de masurile coercitive ce pot fi indreptate impotriva lor, daca nu respecta curatenia si ignora normele de convietuire sociala si pe cele ale bunului simt”, se arata intr-un comunicat emis recent de Primaria sector 4.

„Cu totii iubim animalele, insa trebuie sa realizam ca nu putem permite sa neglijam sanatatea copiilor nostri din cauza lipsei de educatie civica a unora dintre noi”, a declarat Daniel Baluta, Primarul Sectorului 4, potrivit sursei citate mai sus.

De ce Politia locala da putine amenzi

Danut Nita, purtator de cuvant Politia Locala sector 6, a declarat pentru HotNews.ro ca se aplica amenzi, insa se merge mai mult pe avertismente.

„Va spun ceva, nu este chiar atat de plin Bucurestiul. Sunt anumite zone langa parcuri si pe aleile din spatele blocurilor. Sa stiti ca se observa, cel putin in sectorul 6, sunt multe persoane care au asupra lor acea punguta, manusa, unii au si acel faras mic ca sa stranga dupa animale. Oamenii nostri de cate ori surprind ca exista persoane care nu isi strang mizeria dupa catei, aplica sanctiuni contraventionale si avertismente. Acum nici sa nu dam in cap omului ca spune, domnule, s-a intamplat sa nu am azi asupra mea, dar de obicei au. S-a mers mult pe avertismente. Si avertismentul este tot o sanctiune, s-a mers mult si pe preventie, le-au fost inmanate cetatenilor fluturasi prin care li se aduce la cunostinta ca sunt pasibili de sanctiune daca nu au asupra lor cele necesare. Multi au inteles si nu prea mai intalnim asa multe cazuri, decat in parcuri si pe aleile din spatele blocurilor. Acum stiti cum este, sectorul 6 avand o intindere mare, agentii nosti de politie trebuie sa se imparta, sunt si multe actiuni… „, a explicat acesta. Danut Nita spune ca sectorul 6 are o intindere de 37 km patrati fiind circa 400 de politisti locali.

Acesta spune ca nu este complicat sa ii sanctioneze pe cei care incalca legea, dar mai exista si persoane recalcitrante.

„Colegii mei de cate opri intalnesc asa ceva, ori sanctioneaza, ori atarg atentia, ori le pun in vedere ca sunt pasibili de sanctiune contraventionala. Dar s-a observat ca au asupra lor cele necesare. Atunci nu poti sa ii spui nimic omului. Nu este chiar greu sa ii amendam pe cei care fac asta. Sunt si persoane care devin agresive verbal, dar pana la urma inteleg despre ce este vorba, iar daca este sa se aplice sanctiune, se legitimeaza omul si se aplica. Noi verificam daca au cele necesare, ca nu putem sa stam dupa fiecare caine sa vedem ce face. Daca face intamplarea sa si vada si sa nu stranga, normal ca se aplica amenda ori se da avertisment”, a explicat Danut Nitu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro