Sari direct la conținut

De ce tot mai mulți oameni înlocuiesc Google Search cu ChatGPT și cu alte aplicații de inteligență artificială

HotNews.ro
ChatGPT-OpenAI, Foto: Dreamstime
ChatGPT-OpenAI, Foto: Dreamstime

În ultimele luni, tot mai mulți oameni aleg să caute pe ChatGPT, Claude, Gemini sau Perplexity, în loc să se ducă la clasicul Google, care părea „de neclintit”. Ar fi exagerat să spunem că Google este în criză, dar de ce oamenii aleg tot mai des să întrebe AI-urile?

În 2025, date ale unor companii de analiză precum Similarweb și Statcounter au arătat o scădere ușoară a căutărilor pe Google Search, în special pe desktop.

Un șef de rang înalt de la Apple a declarat la început de mai, citat de Wall Street Journal, că numărul de căutări Google efectuate prin browserul Safari a scăzut în ultimele două luni. „Așa ceva nu s-a mai întâmplat în peste 20 de ani”, spunea Eddie Cue, vicepreședinte al diviziei de servicii de la Apple. El a atribuit această scădere creșterii rapide a utilizării serviciilor de inteligență artificială generativă, precum ChatGPT și Perplexity.

Google are o cotă de 90% pe căutările online, în timp ce în martie 2023 avea 93%, conform datelor StatCounter. În plus, Google a lansat propriul chatbot, Bard, pe care apoi l-a redenumit Gemini, l-a integrat în multe aplicații, l-a tot dezvoltat și a lansat și servicii pe abonament. Google a anunțat recent o suită de modificări la Gemini și integrează AI generativ în multe dintre aplicațiile sale.

StatCounter publică și date despre cota de piață pentru chatboți AI pe plan mondial, iar în aprilie 2025, ChatGPT avea 84% din piață, Perplexity 12%, Gemini 2,3% și DeepSeek, sub 1%. Datele pentru Europa indică o cotă de 90% pentru ChatGPT și 6,5% pentru Perplexity.

De ce mulți oameni înlocuiesc căutările din Google cu cele pe diverse aplicații de AI?

Este mai simplu și mai rapid să obții un răspuns direct la întrebare, în loc să „frunzărești” virtual printr-o mulțime de link-uri. Dacă întrebarea este mai complicată poate să dureze până găsești ceva util în link-urile de pe Google, în timp ce pe chatboți primești un răspuns instant. Riscul este că răspunsul ar putea să nu fie corect și nici util.

Contează mult și faptul că la chatboți totul este o discuție, conversații fluide, prietenoase la care poți pune întrebări „de urmărire”, pentru a obține clarificări. Contează mult și faptul că ChatGPT și alte aplicații de acest gen pot ține cont de întrebările anterioare și îți oferă răspunsuri adaptate contextului deja discutat.

Mulți tineri, atât de obișnuiți cu fluxul neîntrerupt de clipuri scurte de pe TikTok sau cu „shorts-urile” de pe YouTube, nu mai au răbdarea de a căuta prin multe link-uri din Google Search și preferă varianta mai rapidă a chatboților.

Sfatul de bază este să verificați din surse sigure răspunsurile oferite de chatboți și să nu vă bazați „orbește” pe ele. Per total, este bine să puneți întrebări cât mai clare și detaliate, fiindcă agentul AI „inventează” în mai mare măsură, dacă ceri un răspuns scurt.

Chatboții AI nu sunt așa de utili cum par, avertiza în luna mai, unul dintre fondatorii Instagram.

Ce spune ChatGPT dacă-l întrebi despre această tendință:

„Oamenii nu caută doar informații, ci soluții, idei și claritate. Chatboți precum ChatGPT oferă o experiență de tip „asistent inteligent” care corespunde acestor nevoi moderne, în timp ce Google rămâne mai eficient pentru căutări factuale, localizare, cumpărături sau explorare detaliată a surselor”.

Tot ChatGPT spune, dacă-l întrebi despre Google: „Google nu este în pericol de dispariție. Este în continuare lider absolut pe zona de căutare globală, mai ales pentru informații actuale, comerciale sau de localizare”.

Sursa foto: Dreamstime.com