De câte ori se înfurie Putin, Orban acuză Occidentul
Parlamentul de la Budapesta a amânat (din nou) pentru sfârșitul lunii martie, dezbaterile și votul asupra documentelor de ratificare a aderării Finlandei și Suediei la NATO. De fapt, la acest moment doar două state membre, adică Turcia și Ungaria, au rămas să clarifice dacă aprobă sau nu candidaturile pentru aderarea la NATO depuse anul trecut de cele două state din nordul continentului.
După un an de război dus de Kremlin împotriva Ucrainei, a ucrainenilor și a întregii lumi libere care s-a alăturat cauzei poporului amenințat de ruși cu extincția, scopurile regimului Putin devin tot mai limpezi – nu că s-ar fi schimbat ceva față de teza susținută de președintele rus la Conferința de Securitate de la Munchen, în discursul susținut în 10 februarie 2007[2].
După 16 ani, răstimp în care Occidentul a înțeles și acceptat cu greu să-și depășească iluziile față de scopurile lui Vladimir Putin, cred că a venit vremea să recunoaștem că în acea zi de sâmbătă, 10 februarie 2007, liderul de la Kremlin i-a făcut Occidentului o adevărată declarație de război ante-factum, care a luat pe nepregătite capitalele statelor democratice, începând cu administrația de la Casa Albă. Un an mai târziu a invadat Georgia. Trecuseră 10 ani de când Vladimir Putin venise la putere în Rusia.
Astăzi, trupele lui Putin ocupă aproape 20% din teritoriul statului suveran Ucraina și continuă să amenințe cu ocuparea și distrugerea sa totală, așa cum a făcut-o în Cecenia; dar și Belarus, în întregime – stat în care regimul politic este doar o fațadă, iar Alexandr Lukașenko păpușa ventrilocului de la Kremlin -, amenințând fără echivoc frontiera estică a Europei.
Odată lansată invazia Ucrainei, în februarie 2022 – la 15 ani distanță după discursul din Bavaria – totul s-a clarificat: Rusia este liderul agresiv a unei alianțe de puteri autocrate sau dictatoriale care vor să schimbe ordinea mondială post-WW2 și să transforme lumea într-una croită după chipul și asemănarea lor. Deloc întâmplător, găsim astăzi alături de Rusia, aliate împotriva Occidentului, state ca China, Turcia, Iranul, Coreea de Nord, dar și India, Africa de Sud sau Ungaria.
VIKTOR ȘI LÁSZLÓ BAT ȘAUA SĂ PRICEAPĂ IAPA
Parlamentul de la Budapesta a amânat (din nou) pentru sfârșitul lunii martie, dezbaterile și votul asupra documentelor de ratificare a aderării Finlandei și Suediei la NATO. De fapt, la acest moment doar două state membre, adică Turcia și Ungaria, au rămas să clarifice dacă aprobă sau nu candidaturile pentru aderarea la NATO depuse anul trecut de cele două state din nordul continentului.
Faptul că Recep Tayyip Erdogan, respectiv Viktor Orban și László Kövér fac în chestiune jocul Moscovei, este de netăgăduit, doar că unii și-au găsit un pretext mai ușor de susținut (Ankara) decât ceilalți (Budapesta), motiv pentru care baletul celor de la FIDESZ între banii și șantajul Moscovei, accesul la fondurile europene și preocuparea de a rămâne relativ credibili și în ochii (cam închiși) ai electoratului maghiar, este foarte interesant de urmărit.
„Marele premiu„ este acela de a ține lucrurile pe loc până când la Helsinki și la Stockholm politicienii și populația va obosi și se vor schimba planurile, cu ajutorul unor susținute campanii de propagandă pro-ruse, iar candidaturile vor fi retrase.
Mișcarea de împiedicare a aderării Finlandei și Suediei la NATO este una riscantă pentru Moscova, pentru că a expus public fără tăgadă legătura puternică dintre cele trei autocrații, dar și faptul că regimul lui Vladimir Putin se teme foarte mult de ce va urma dacă NATO va reuși să integreze cele două state, cu armatele lor perfect pregătite să ducă războaie cu Rusia, în apărarea colectivă.
Revenind la Budapesta și la baletul FIDESZ, în primele zile de martie am avut parte de interviuri preluate și transmise de agenția oficială de știri MTI, ale celor mai importanți doi lideri ai statului și ai FIDESZ: Viktor Orban și László Kövér; scopul interviurilor: noi șarje anti-occidentale și pro-Putin, amenințări că extinderea NATO cu Finlanda și Suedia pot grăbi războiul Europei cu Rusia, ridicând implicit o amenințare la adresa securității Ungariei.
Ce a ținut Viktor Orban să le re-aducă la cunoștință europenilor și lumii în interviul din publicația elvețiană Die Weltwoche, preluat de MTI[3], voi încerca să rezum în câteva fraze:
•Ne rugăm și avem încredere în Bunul Dumnezeu că va conduce părțile beligerante la rațiune. Ne aflăm sub o presiune permanentă. Vor să ne forțeze să intrăm în război și nu-i interesează prin ce mijloace. Până acum, am reușit să rezistăm. Asta îmi dă speranță. Conducerea politică a Ungariei este suficient de puternică pentru a ne feri țara de război. Spun acest lucru cu umilința cuvenită, dar, în același timp, cu încredere.
•Nimeni nu poate câștiga. Ucrainenii se confruntă cu o putere nucleară cu 140 de milioane de locuitori, rușii se confruntă cu întreaga NATO. Asta e ceea ce o face atât de periculoasă. Există un impas care s-ar putea transforma cu ușurință într-un război mondial. Problema lui Putin – așa cum mi-a spus chiar el însuși – este acea că în România și în Polonia sunt amplasate baze americane de rachete, precum și posibila extindere a NATO în Ucraina și Georgia pentru a amplasa armament acolo. În plus, americanii au anulat tratate importante de dezarmare. De aceea Putin nu mai poate dormi liniștit noaptea. Înțeleg ce a spus Putin, dar nu accept ceea ce a făcut.
•Trebuie să găsim o modalitate pentru a conviețui cu o mare putere, și periculoasă, precum este Rusia, țară aflată în vecinătatea noastră. Rusia este o putere nucleară. Ar fi un șoc geopolitic (ca Moscova să piardă războiul din Ucraina; n.m.), un cutremur potențial devastator la scară globală, mult mai grav decât prăbușirea Iugoslaviei. Simplul fapt că acum astfel de scenarii sunt abordate cu lejeritate în Occident arată o detașare îngrijorătoare, chiar înspăimântătoare față de realitate, demonstrează lipsa de percepere a riscurilor existente ale propriilor politici.
•Azi, Europa s-a retras din dezbatere. În deciziile luate la Bruxelles recunosc mai des interesele americane decât cele europene. Nici emoțional și nici intelectual nu cunoaștem o identitate europeană. Dacă ne-am fi angajat într-o dezbatere serioasă, fără tabuuri, privind viitorul Europei (…), probabil că la începutul războiului am fi avut deja o atitudine solidă de identitate. (…) Aceasta este ordinea: trebuie să-ți dorești pacea, apoi trebuie să o vrei, apoi trebuie să o creezi. Astăzi, voința lipsește, cel puțin în Occident. Chinezii, indienii, arabii, turcii și brazilienii vor pace. Occidentul și-a pierdut capacitatea de a uni lumea pentru o cauză. Principiile sale filozofice sunt limitate în spațiu. Acesta este un fenomen nou.
•Dacă prietenii și aliații noștri vor să renunțe la poziția de război, ei trebuie să identifice o alternativă. (…) Când la Washington democrații se află la putere, noi ne retragem în adăposturi. Ei vor mereu să ne schimbe, la fel ca politicienii de la Bruxelles. Ei vor să ne impună cum să gestionăm migrația și cum să ne educăm copiii. Aceasta este lipsă de respect. Suntem o țară de succes și depunem eforturi și pentru Europa. Suntem apărătorii cetăților de la periferia continentului. Această muncă nu este recunoscută. De aceea, așteptăm ca prietenii noștri republicani să revină la putere.
Ce nu le-a spus Viktor Orban jurnaliștilor elvețieni, aflăm de la László Kövér, președintele Parlamentului de la Budapesta, care a fost prezent într-o emisiune difuzată de postul de televiziune Hír TV, declarații preluate de MTI[4]. Interviul s-a axat pe problematica ratificării cererilor de aderare ale Finlandei și Suediei la NATO, la o zi după ce dezbaterile din Parlament au fost amânate pentru finalul lunii curente. Iar Kövér nu s-a ferit să dea glas viziunii FIDESZ în chestiune:
•Armatele celor două țări (Finlanda și Suedia; n.m.) sunt bine pregătite și bine echipate, iar aderarea lor va consolida puterea de descurajare militară a NATO. În același timp, NATO nu are practic nicio graniță cu Rusia, iar acum, odată cu aderarea Finlandei, va fi creată o graniță terestră directă de 1.340 de kilometri. Acest lucru crește riscul unui viitor conflict militar. Bugetele militare ale statelor membre ale UE sunt de cinci ori mai mari decât cele ale Rusiei, astfel că aderarea celor două țări are o importanță neglijabilă în comparație cu pierderea de securitate.
•NATO și UE au trimis în prezent Ucrainei echipamente militare letale în valoare de peste 60 de miliarde de dolari. Acest lucru înseamnă că unele state membre NATO și UE au devenit parte a războiului, nu încă în calitate de combatanți, ci de participanți. Pericolul este incomensurabil și există asemănări stranii cu perioada de dinaintea Primului și celui de-al Doilea Război Mondial. Pacea depinde în mod fundamental de cele două părți aflate în conflict. Nici UE și nici NATO nu fac pași spre pace, ci intensifică escaladarea războiului. Este nevoie urgentă de a veni la masa negocierilor, de a opri crimele și de a ajunge la un compromis care să țină cont atât de integritatea teritorială a Ucrainei, cât și de preocupările de securitate ale Rusiei.
•Suedia și Finlanda nu pot fi membre ale Alianței Nord Atlantice până când Turcia nu acceptă ca acestea să adere. Este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple înainte de alegerile din Turcia. Summit-ul NATO din vară ar putea fi cel în care cele două țări ar putea fi invitate să adere, după ratificarea completă. În problema sprijinului Finlandei și Suediei pentru aderarea la NATO, nu este vorba de bune maniere sau de sensibilitate, ci că aceste țări, pe lângă faptul că au aruncat cu insulte selective asupra Ungariei timp de ani de zile, cauzează daune concrete intereselor noastre naționale. Acestea fac presiuni asupra instituțiilor europene pentru a opri plata subvențiilor UE către maghiari.
•Politicieni care s-au comportat în ultimii ani față de Ungaria într-un mod care ar fi fost nepoliticos chiar și pentru dușmanii noștri, cer acum sprijin. Trebuie să spunem clar că și noi cerem acest lucru, ei nu au dreptul să se amestece în politica maghiară. (…) Parlamentul ungar a fost criticat pentru că abia acum a pus pe ordinea de zi aderarea celor două țări nordice la NATO. Ungaria este o țară suverană, parlamentul său este cel care își stabilește agenda.
FĂRĂ SPRIJIN SUSȚINUT PENTRU UCRAINA, ÎNTR-UN AN VOM AVEA TANCURILE RUSEȘTI ALINIATE PE GRANIȚA ESTICĂ A EUROPEI
În această fază a războiului Vladimir Putin are toate motivele să fie furios, pentru că soarta planului său de a arunca în aer ordinea globală post-WW2 și post Război Rece se află pe muchie de cuțit: unii aliați încă ezită, „Occidentul colectiv” nu s-a rupt, în ciuda șantajului energetic și a sabotajului intern vizibil din partea Turciei și Ungariei, în timp ce popoarele Rusiei, așa supuse cum le vedem, pot oricând erupe în revolte care să măture puterea de la Kremlin și să rupă federația, la fel cum s-a rupt URSS în 1991.
Pentru Vladimir Putin succesiunea de evenimente pe care și-ar dori-o arată (foarte probabil) în următorii termeni: până spre finele anului 2024 situația de pe frontul din Ucraina să evolueze favorabil, chiar dacă lent, către obiectivul minimal de cucerire și integrare în Federația Rusă a oblasturilor Donețk, Lugansk, Zaporoje și Herson; în acest răstimp economia rusă își va încheia tranziția către economia de război și va reface stocurile de armament și muniție necesare pentru un conflict de lungă durată.
Cât timp (în următorii doi ani) armatele Rusiei nu vor fi obligate să se retragă din Ucraina, sub presiunea unei contraofensive ucrainene căreia să nu-i poată face față, Vladimir Putin consideră – cu temei, poate – că situația evoluează favorabil, că va fi doar o chestiune de timp până când la Washington, la Berlin și la Paris vor veni la putere lideri politici care (sub presiunea electoratului, ale cărui nemulțumiri vor continua să fie alimentate și întreținute din greu de propaganda pro-rusă) să schimbe abordarea față de sprijinul pentru Ucraina.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
INTERVIURILE HotNews.ro