De-democratizarea regimului politic din România. Interviu cu politologul Alexandru Gussi

Președintele l-a desemnat pe Nicolae Ciucă din nou ca premier, după o criză politică îndelungată. Cum s-a ajuns la această criză și la această alianță care sfidează dorința alegătorilor PNL? Printre altele, ”Teama de suspendare a președintelui, la care se adaugă aceea de a pierde partidul, ca și nevoia de a salva aparențele explică multe din cedările PNL-ului la negocieri,” spune Alexandru Gussi.

Noua majoritate PSD-PNL-UDMR ține de normalitatea jocului politic sau este o soluție excepțională?

Două luni și jumătate de suprapunere de crize pun în dificultate orice sistem politic și instituțional, iar deficiențele celui românesc sunt știute, trebuia deci să se ajungă la o formulă de compromis. Cei care găsesc în mod simplist un câștigător detașat sau o mare conspirație prin care trebuia în mod inevitabil să se ajungă aici cred că greșesc. În România o mare coaliție de acest tip este o soluție de avarie, nu cred că trebuie interpretată cu criteriile normalității, ci ca un răspuns la o situație excepțională. Nu e vorba numai despre epidemie, ci despre consecințele gestionării politice și sanitare ale acesteia asupra sănătății și moralului populației. Miza e restaurarea unei minime încrederi în instituții, din acest punct de vedere includerea principalului partid de opoziție, care e și cel mai mare partid parlamentar, e logică, fie că ne place, fie că nu.

O soluție excepțională este și nominalizarea unui general, fie el și în rezervă. Spune asta ceva despre sistemul politic din România?

Dintre toate crizele momentului e clar că una a fost chiar a președintelui Iohannis. Simte că-i scapă lucrurile de sub control și tot încearcă să pună în diverse posturi oameni pe care-i consideră la un moment dat de încredere. Pare că de la începutul mandatului a fost servit cel mai bine de oameni din zona diverșilor gradați. A descoperit că numai așa i se livrează ce vrea la nivelul sistemului, iar acum nu a avut încredere decât într-un militar de carieră. În cultura politică a PSD-ului prevalează aceeași viziune cazonă. Armata e considerată ca o ultimă rezervă de încredere, e adusă imagologic în joc pentru a compensa deficitul grav de încredere a românilor în clasa politică. Pe termen foarte scurt e și asta de înțeles. Dar pe termen mai lung poate deveni un precedent periculos, doar România e plină de generali. Asta mai ales dacă președintele va reuși, așa cum probabil speră, să controleze guvernarea direct prin Nicolae Ciucă, ignorând PNL-ul.

Criza poate justifica orice?

Evident că nu, cum este evident și că există o încercare de a profita de argumentul urgenței. Dar nici să nu cădem în ispita de a reface noi guverne ideale, să fixăm standarde în raport cu care orice combinație politică de pe Dâmbovița e o nouă mare dezamăgire. Știm ce clasă politică am produs și reprodus prin voturile sau non-voturile noastre. Orice amăgire e în acest context ipocrită. Ea riscă să adâncească răul momentului: în încercarea de a fugi de responsabilități instituțiile dau vina pe populație și fac ca neîncrederea în politicieni să se transforme în rupturi la nivelul societății. Cel mai periculos virus acum nu e Covid, ci neîncrederea socială. Oamenii azi au nevoie să spere că acest guvern va face măcar un pas în direcția corectă. În ciuda scepticismului meu funciar, cred că trebuie respectată măcar această nevoie.

Dacă vorbeai lunile acestea cu lideri mai mari sau mai mici din PNL sau chiar cu oameni care pretind ca stiu ceva despre politica din Romania, toată lumea spunea același lucru, că nu înțelege mare lucru din ceea ce se întâmplă. Știm faptele, știm sau intuim interesele, avem calculele politice pe masa, dar tot nu înțelegem bine ce se întâmplă. Lipsește rațiunea faptelor politice. În PNL nimeni nu știa care e ”planul”. Ceva nu se potrivește în toată agitația ultimelor doua luni. Ceva e foarte artificial, chiar pentru o țară ca România. Nu vi se pare?

Am trei răspunsuri complementare. Primul e legat de faptul că o zonă politică tinde să dezvolte un cadru de înțelegere a realității care îi servește interesele și care ar fi plauzibil atât pentru militanți, cât și pentru electoratul potențial. Lipsa de înțelegere de care vorbiți e semnul că acest cadru e perimat. Nu a murit de moarte naturală, ci din cauza suprapunerii de crize. Dar acesta e prețul pe care partidele îl plătesc pentru fragilitatea raportului lor cu cei cărora le cer votul și pentru absența aderenței la o doctrină. Indecentul divorț între discurs și fapte transformă apelul la o apartenență comună, din ceea ce trebuia să fie un colac de salvare, într-o piatra de moară. Din cauza vizibilei trădări a acelei apartenențe. Vorbiți de PNL pentru că deținerea puterii face acest divorț mult mai evident. Dar adevărul este că în această toamnă toată zona anti-PSD de la nivel politic și mediatic refuză să vadă realitatea eșecului demersului ei. În gravele acuzații reciproce dintre PNL și USR fiecare are o parte de dreptate consistentă. Iar asta demonstrează un naufragiu politic colectiv. Acum fiecare încearcă să scape cu armele care i-au mai rămas la dispoziție: pentru unii resurse instituționale, pentru alții, doar discursive. Important e să luăm act de eșecul comun al unei guvernări care și-a extras legitimitatea din ideea că este superioară PSD atât la nivel moral, cât și la nivelul competenței celor promovați în funcții. Pandemia și problemele structurale ale statului român nu trebuie să relativizeze evidența eșecului politic și moral. Dar mai ales, și aici e marea capcană, responsabilitatea nu trebuie să se oprească la țapi ispășitori, individuali sau instituționali, e vorba de un mod maniheist de a interpreta jocul politic din România, care e în criză.

A doua parte a răspunsului ține de natura regimului politic și de criza sistemică: nu vedem ce se întâmplă pentru că regimul nu e nici democratic, nici în curs de democratizare, ci în curs de de-democratizare. Mecanismul de legitimare democratic este de mult timp gripat, amintesc aici numai cele două referendumuri validate din 2009 și 2019 care nici măcar nu mai sunt teme de discuție. Și fac legătura cu treia parte a răspunsului care e legată de mass-media: dincolo de problema partizanatului, e nevoie de multe resurse ca să ai informații și să le interpretezi competent. Consumatorul român de informație nu e dispus să plătească pentru ea, astfel ajunge să se auto-manipuleze. Adică să se exprime și să acționeze chiar împotriva intereselor și credințelor sale.

S-a spus că prin formarea acestei coaliții PSD-PNL se creează un nou mare FSN și mai mulți comentatori au vorbit de riscul unui parcurs iliberal al României. Cât e de real pericolul?

Nu e numai anecdotic faptul că sediul central al PNL e în Modrogan, adică e sediul istoric al FSN-ului din 1990. Tranziția de la partidul-stat la pluralism autentic a fost în România incompletă și reversibilă, așa că spectrul partidului-stat a plutit deasupra multor guvernări, nu e deci o noutate. Acum matematica parlamentară e un fapt de la care trebuie plecat, ca și starea de spirit generală: dacă ar fi alegeri PSD-ul poate tinde spre majoritate absolută. La asta se adaugă riscul real al suspendării și demiterii care-l amenințau pe Iohannis. O coaliția anti-prezidențială era ultra-majoritară și deloc imposibilă.

Președintele Iohannis a căstigat acum? In fond, și-a impus voința, lucrurile au ajuns să fie așa cum voia domnia sa.

Aș spune că e o aparență semnificativă pentru faptul că inversul e mai degrabă adevărat. Președintele salvează aparențele, dar are în față trei ani plin de primejdii. Teama de suspendare de care vorbeam, la care se adaugă aceea de a pierde partidul, ca și nevoia de a salva aparențele explică multe din cedările PNL-ului la negocieri. Pare că președintele a obținut tot ce a vrut, începând cu premierul, și miniștrii PNL pe care-i consideră de încredere. Dar e o victorie în care și-a epuizat toate forțele, și-a amanetat până și următoarea nominalizare de prim-ministru. Nici nu mai contează dacă va avea loc: sfârșitul mandatului său a început acum nu numai prin prăbușirea încrederii în persoana sa, ci și prin implicita promisiune de a numi în 2023 un premier PSD.

Așa cum mulți comentatori au reliefat, USL era un proiect cu un scop clar, să scape de Traian Băsescu. Acum alianța PSD și PNL are girul și îndrumarea președintelui. Este o alianță mai cuprinzatoare decat era USL-ul.

Să nu uităm că un produs politic al colaborării PNL cu PSD a fost chiar Klaus Iohannis în 2009 când a fost propus premier de aceste două partide. Atunci a fost creat mitul Iohannis. USL-ul ca realitate instituțională nu a făcut decât să formalizeze o aliere care exista din 2007 de la prima suspendare a președintelui și care nu era numai anti-Băsescu, ci și împotriva DNA etc. Cum bilanțul actualului președinte pe acest subiect e relativ coerent cu idealurile USL, nu cred că putem vorbi despre ceva conjunctural. Din această poveste vedem foarte bine riscul de a gândi în logica țapului ispășitor căreia actualul președinte îi cade victimă azi, așa cum îi căzuse victimă Traian Băsescu în 2012. Exagerând numai puțin putem spune că USL-ul guvernează de 9 ani. Unii se prefac că descoperă asta abia acum. O puteau face măcar din 2019, dar atunci Iohannis a beneficiat de non-combatul PSD-Dăncilă și parțial al USR-PLUS care-l putea propune pe Cioloș. Toate astea au transformat alegerile prezidențiale într-o formalitate, realitate care se răzbună acum împotriva lui Iohannis.

Oare nu intrăm cu această alianță politică într-o noua zodie, într-o noua eră politică românească?

Pentru că am vorbit despre USL cred că trebuie spus că noua eră a venit atunci. Clivajul pro-anti partidul lui Iliescu care dura din 1990 a fost făcut irelevant prin USL. Asta a legitimat măcar parțial PSD-ul în ochii unei părți a fostei zone anti-Iliescu și a divizat iremediabil zona care se considera mai de dreapta. Alegerile prezidențiale din 2014, apoi momentul ianuarie 2017 au făcut uitată această realitate pentru că imperativul era unirea anti-PSD. Dezamăgirea față de Iohannis și conflictul care frizează ura între peneliști și useriști au trezit memoria negativă a acelui moment. Soluția politică la care s-a ajuns acum nu cred că schimbă ceva fundamental, e mai mult o schimbare la nivelul percepției, e un tardiv moment al adevărului. Întrebarea este ce va face electoratul cu acest adevăr. Răspunsul e nimic pentru că suntem foarte departe de momentul alegerilor. Această distanță explicând și o libertate pe care și-o iau partidele față de așteptările electoratelor respective.

Un guvern PNL-PSD nu va fi scutit de contradicții. Cum anticipati ca va fi colaborarea între cele două partide? Faptul ca ele se înțeleg foarte bine in diferite zone, pe plan local, nu înseamnă ca la București va fi concordie. Dupa cum au fost negocierile pana acum pentru formarea aliantei de guvernare impresia mea este ca PSD va capitaliza, iar PNL va plati facturile.

Iarăși dacă ne uităm la istoria recentă vedem câteva constante clare. Printre ele este faptul PNL și-a trădat sistematic aliații. Încă din 1992, când a ieșit din CDR în plin an electoral, ceea ce s-a repetat în 2000, când a contribuit la împingerea pe scări a PNȚCD și a președintelui Constantinescu. Apoi în 2006 au eliminat PD-ul de la guvernare, iar în 2014 au găsit un pretext să iasă de la guvernarea cu PSD-ul. Acum s-a adăugat refuzul de a se mai alia cu un USR care a plecat singur anticipând probabil o eliminare similară. PNL a participat la guvernare în patru legislaturi și de fiecare dată a ajuns să recurgă la aceeași strategie. Nu contează măsura în care a argumentat-o de fiecare dată, există aici o coerență. Și asta se leagă cu darea afară la foc automat a aproape tuturor foștilor președinți PNL. Orice analiză nu numai a PNL ci a politicii românești trebuie să plece de la acest tip de realitate instituțional-patologică. După depășirea actualei situații-limită probabil că va fi un mariaj cu peripeții, dar asta nu înseamnă neapărat că se va rupe foarte repede.

Va funcționa rotativa? Adică vom avea din vara 2023 un prim ministru de la PSD?

Cred că e strict o formă de a vinde bazei PSD actuala guvernare. Adevărul este însă că de o eventuală redresare vizibilă a situației va profita mai mult PNL și președintele Iohannis pentru că ar aceștia sunt mai expuși și mai ales pentru că acum sunt la un minim de încredere. Dar și pentru că pot monetiza politic orice schimbare semnificativă de atmosferă prin capacitatea de a se alia din nou cu USR. Acum pare îndepărtată și improbabilă această perspectivă, dar ea nu poate fi exclusă…Citeste continuarea pe Contributors.ro