Sari direct la conținut

De la Botosani la Konstanz. O asociatie romano-germana si presedinta ei, Antonia Olariu, premiate in Germania

HotNews.ro

Ziua internationala a angajamentului voluntar a coincis cu Ziua Nationala a Romaniei, 1 decembrie. Orasul german Konstanz, de langa Bodensee, se lauda cu locul intai la integrarea cetatenilor cu trecut migrationist, in urma unui audit urban efectuat recent. Intre cei 26 de voluntari germani si straini cu merite deosebite in aceasta activitate a orasului s-a numarat si o romanca, filoloaga si traducatoarea Antonia Olariu. In numele organizatiei pe care o conduce, ea a primit diploma de la primarul general Horst Frank.

„Prin propriul angajament dati un semnal: ca orasul nostru poate fi patrie pentru oameni din toate culturile” a spus primarul Frank, la evenimentul din 1 decembrie. El considera ca structura sociala a unui oras implica o convietuire pasnica intre nemti si straini. Doar astfel s-ar realiza o calitate superioara a vietii urbane. Din acest punct de vedere, angajamentul unor persoane si organizatii este un aspect important al „configurarii sociale”. „Prin munca voastra sunteti si modele pentru noile generatii. Le aratati ca merita sa va implicati pentru altii si sa pasiti impreuna in societate” a mai spus primarul general al orasului Konstanz.

„Societatea germano-romana „Bodensee” este o organizatie non-profit, al carei scop declarat este sa serveasca procesului intensiv de colaborare dintre partea germana si cea romana” se prezinta asociatia premiata, pe homepage-ul sau din internet. Ea a fost infiintata la in 4 noiembrie 1999, „la initiativa unui grup de cetateni din orasul Konstanz, interesati de colaborarea germano-romana, o parte originari din Germania si o parte din Romania. Incepand cu data de 09.07.2004 societatea are o noua conducere”.

Presedinta organizatiei e Antonia Olariu, traducatoare autorizata si referenta in cadrul sectiei Afaceri Internationale si Academice a Universitatii din Konstanz. Antonia Olariu e originara din Botosani, unde a absolvit Colegiului National „A.T. Laurian”. Ea si-a continuat apoi studiile la Facultatea de Filologie a Universitatii „Al.I.Cuza” Iasi, facand ulterior parte „din echipa de studenti participanti la parteneriatul academic cu Universitatea germana din Konstanz, cale pe care a parcurs tot traseul ce a fost relevat cu prilejul acordarii prezentei distinctii in marea sala de festivitati a Primariei orasului Konstanz”, dupa cum relateaza presa locala din Botosani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro