De la ce i se trage lui Ionut Popescu? (de Cristian Ghinea)

Exista mai multe raspunsuri care s-au vehiculat in presa. De la conflictul cu premierul Tariceanu pe marginea tractoarelor. In acest caz, inlocuirea sa este o decizie politica banala.

Chiar daca Popescu are dreptate in principiu, nu ii poti cere lui Tariceanu sa mentina un ministru cu care nu poate cadea de acord asupra cheltuirii a 100 miliarde de lei. Pentru bilbele sale legate de cresterea TVA? Din nou, inlocuirea ar fi o decizie politica banala.

Desi problema cresterii TVA nu se rezolva prin plecarea lui Popescu din minister, pentru ca nu a fost ideea lui si nu el era factorul care facea presiuni, ci FMI. Din cauza cotei unice? Nu a fost ideea sa, ci proiectul politic al intregii Aliante si nu i se poate reprosa, asa cum nici meritele nu ii revin in principal lui.

Cota unica a fost o politica buna, dovada ca veniturile bugetare au crescut si noul guvern a functionat pe un deficit bugetar programat de doar 0,7% (comparativ cu 1,5 in 2004) in conditiile in care si impozitul pe salarii si cel pe profit au fost scazute.

Cifra de 0,7% deficit a fost modificata de inundatii si dusa la 1%, desi in acest caz pare ca nu stie stinga ce face dreapta: Ionut Popescu vorbeste nici mai mult nici mai putin decit despre un excedent bugetar de 0,4%.

Este gresita impresia generala ca se doreste cresterea TVA pentru a acoperi asa-zisa gaura facuta de cota unica. FMI insista pe TVA pentru a domoli consumul si a calma deficitul de cont curent (problema este cresterea consumului privat, nu deficitul public).

I se poate reprosa lui Ionut Popescu modalitatea de a comunica pe marginea politicilor sale. Cifrele bune privitoare la deficitul bugetar au fost date de guvern catre presa abia dupa ce Tariceanu s-a intilnit cu un grup de economisti si acestia i-au atras atentia asupra lor.

Existau, deci, motive de nemultumire legitima a premierului fata de Ionut Popescu.

Asa cum existau si motive sa fie considerat un ministru bun, oricum mai bun decit apropiati ai sefului de la Palatul Victoria, cum ar fi Aleodor Frincu, seful cancelariei, acuzat recent de PD si presedintele Basescu ca ar fi ministrul ce a promovat o ordonanta dubioasa in guvern (scandalul a ramas in coada de peste).

De altfel, se pare ca insusi Ionut Popescu ameninta in ultima vreme cu demisia pentru ca Tariceanu tergiversa decizia privitoare la TVA.

Dar in bilanturile privitoare la activitatea sa in fruntea ministerului, prezentate de presa in aceste zile, lipseste poate cea mai importanta realizare: politica dura fata de evazionisti si o incercare serioasa de a impune echitatea fiscala. Mai simplu spus, toata lumea sa isi plateasca impozitele.

A facut un cuplu bun cu Sebastian Bodu, seful Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Doar in primele sase luni ale anului au fost aduse in plus la buget 12.000 miliarde lei vechi.

Controalele severe in domenii cheie ca alcoolul, tutunul, amenintarea unor bastioane ale mafiotismului afisat, cum este fotbalul, incercarea de a face lumina in situatia datoriilor trusturilor de presa, toate astea au reprezentat incercari benefice ale statului de a recupera terenul pierdut inca de la inceputul tranzitiei.

Aceasta curatenie este vitala pentru crearea unui mediu de afaceri sanatos, in care regula este una pentru toti.

Acumularea arieratelor nu numai ca lipsea bugetul de fonduri importante, dar crea si un mediu de afaceri ostil, in care unii erau avantajati prin aceste subventii mascate (te descurci mai bine fata de concurenta daca nu iti platesti impozitele ani intregi).

De fapt, toate guvernele tranzitiei si-au rupt dintii in problema datoriilor catre stat. De obicei, datornicii cronici sint fie intreprinderi de stat, bombe sociale greu de executat silit, fie afaceristi privati bine conectati politic, care pot interveni cind un oficial public se intereseaza de afacerile lor.

Intr-un interviu recent din Adevarul, Ionut Popescu facea referire la telefoanele primite de la colegi politicieni, rugindu-l sa fie intelegator fata de diversi evazionisti.

In conditiile in care premierul Tariceanu nu formuleaza un raspuns clar la intrebarea din titlu, putem ramine cu o indoiala legitima: nu cumva i s-a tras tocmai de la politica dura fata de evaziune? Poate ca amicii politici au fost mai puternici.

In chiar ziua remanierii, Popescu a dat o declaratie pentru Evenimentul zilei in care afirma: „Ce pot sa zic eu este ca nu am cooperat atunci cind mi s-au sugerat anumite lucruri. Intrebarea este daca cei care au sugerat acele lucruri au fost cei care au sustinut schimbarea mea”.

Tariceanu si PNL sint obligati cel putin sa se angajaze ca vor continua politica dura dusa pina acum de Ministerul de Finante impotriva evaziunii. Inlocuitorul lui Ionut Popescu este oricum un personaj mai degraba obscur si nu il prea vad in stare sa refuze telefoanele care curg.

Vorba fostului ministru, intrebarea este daca au cistigat cei de la celalalt capat al firului.