De la Mona la Monica (de Traian Ungureanu)

Va avea si altcineva curajul Monei Musca? Mai ales ca nu e vorba de un act de curaj, ci de un act de inteligenta politica. Demisia ministrului Culturii nu trebuie imitata. Ea trebuie inteleasa si adoptata de acei ministri ai Guvernului Tariceanu care pricep diferenta intre politica de initiativa si orele de program ale unui functionar.

Dupa demisiile relative si razgandirile atestate ale primului ministru, forta executiva a Guvernului a scazut pana la nivelul admis de PSD si de ambasadorii sai plenipotentiari, UDMR, PC si CC (fosta instanta, actuala distanta intre lege si justitie). Reincoronarile in serie ale primului ministru au sadit jena si resentimentul in propriul partid.

Acest conflict inutil e rodul unor circumstante de psihologie personala. Egoismul infantil cu care primul ministru insista sa umble in t-shirt-ul inscriptionat „Tariceanu Premier” ameninta sa scoata din uz unul din putinele (doua) partide romanesti care incearca sa aiba persoana si valoare.

Fara un PNL integral, creste riscul de revenire la politica de mase parlamentare anonime si a partidelor bune conducatoare de interes unic.

Din acest sistem care isi pregateste cu eficienta propriul blocaj a demisionat Mona Musca. Curaj? Primele exclamatii de presa au numit-o fulgerator pe Mona Musca in postul vacant de Ministru-eroina. Curajul e, alaturi de lirismul pe temele nationale, una din notiunile pastoresti pe care presa insista sa le introduca in politica.

Monica Macovei n-a demisionat fiindca e curajoasa, ci pentru ca nu e inapoiata – sau proasta, ca sa fie mai clar. Aici e diferenta. Numerosi politicieni ai naufragiului Tariceanu si nenumarati pensionari ai sistemului solar cu PSD in centru au fost si sunt prosti, cu incredere si competenta. Ei ne-au dat lumea fixa a politicii fara idei si miscare.

Mona Musca si-a aruncat mandatul, sprinten, cu o vioiciune isteata. Ea a adulmecat repede mirosul de stagnare si a plecat, deschizand o propunere si o varianta de iesire din criza.

Demisiile ar trebui sa urmeze si sa consolideze logica impotrivirii la compromis. In ciuda aparitiilor sarmante ale primului ministru, Romania nu parcurge numaratoarea inversa dinaintea decolarii, ci risca sa fie reanexata la logica politicii monolitice.

In acea lume avem: „Pregatiti decorul, Europa ne filmeaza!”, „Judecatorii au nevoie de liniste!” si alte lozinci plasate in fruntea paradei nationale pe care liderii PSD o trec in revista.

In lumea pe care o putem alcatui cu o politica vie si mobila nu vom avea lozinci. Vom avea doar voce si idei. La inceput e de neconceput. Ideile clare au, si in politica, aerul unei nechibzuinte. Urmatoarea demisie in logica vie a politicii trebuie sa fie a Monicai Macovei.

Ea ar opri osificarea unui guvern care a dereglat propria coalitie, a slabit propriul partid si supravietuieste consumand timpul scurt alocat desprinderii de obisnuinta cu trecutul. Mona Musca a inceput ceva. Monica Macovei poate continua.