Sari direct la conținut

De Mos Nicolae, Jeff Kinney lanseaza volumul 10 din seria Jurnalul unui pusti, la Bucuresti

HotNews.ro
Jurnalul unui pusti, de Jeff Kinney, Foto: Editura Art
Jurnalul unui pusti, de Jeff Kinney, Foto: Editura Art

Jeff Kinney, unul dintre cei mai importanti autori de cărți pentru copii ai ultimilor zece ani, autorul seriei „Jurnalul unui puşti”, vine in Romania si se va intalni cu publicul duminică, 6 decembrie, ora 10:00, la Biblioteca Naţională a României.

Seria „Jurnalul unui puşti” a fost tradusă în 51 de ţări, a cunoscut vânzări de peste 150 milioane de exemplare, dintre care peste 500.000 exemplare doar în România. Primele trei volume ale serieiau fost ecranizate in perioada 2010 – 2012.

Veste fantastică pentru fanii lui cunoscutului personaj Greg Heffley și ai seriei „Jurnalul unui puști”: Jeff Kinney vine la București, între 5-7 decembrie, împreună cu echipa de la Abrams Books.

Evenimentul face parte din OLD SCHOOL GLOBAL TOUR FAN FERVOR, turneu mondial de promovare al volumului 10 al seriei, intitulat Ca pe vremuri, publicat în luna noiembrie de editura ARTUR, în traducerea Andrei Matzal. Turneul este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de promovare și include 15 orașe de pe 5 continente.

Întâlnirea cu autorul va avea loc de Moș Nicolae, duminică, 6 decembrie. Evenimentul se va desfășura la ora 10:00 la Biblioteca Națională a României, în Atrium, holul central al bibliotecii, și va dura două ore. Intrarea este liberă. În acest interval, autorul va prezenta seria de cărți, apoi va răspunde întrebărilor fanilor săi. După prezentare, autorul va sta la dispoziția copiilor, pentru o sesiune de autografe. Accesul la eveniment se poate face începând cu ora 9:30. Pentru cele 200 de locuri pe scaune, rugăm fanii să-și anunțe prezența prin e-mail, la adresa jup10@editura-art.ro.

În aceeași zi, începând de la ora 12:00, Biblioteca Națională a României a pregătit o serie de evenimente conexe în jurul seriei „Jurnalul unui puști”, la sala pentru copii și tineret și la American Corner. Copiii vor putea descoperi secretele scrierii unui jurnal, se vor delecta cu benzi desenate și vor afla mai multe lucruri despre istoria acestora.

Jeff Kinney este cu siguranță cel mai celebru și cel mai important autor de cărți pentru copii ai ultimilor zece ani. Seria „Jurnalul unui puști”, care reușește să îmbine într-un mod creativ și haios benzile desenate și scriitura tip jurnal, și-a făcut milioane de fani pe tot globul, din Statele Unite ale Americii până în Japonia sau India. Cifrele și popularitatea seriei stau mărturie în acest sens: 150 milioane de exemplare din serie vândute în 51 de țări din toată lumea, 500.000 exemplare vândute doar în România!

În 2009, Jeff Kinney este ales de revista Time în topul celor mai influente 100 de personalități din lume, între 2010-2012 sunt ecranizate primele trei volume ale seriei „Jurnalul unui puști”. În 2015, autorul începe unul dintre cele mai ambițioase proiecte de promovare de carte, turul mondial OLD SCHOOL GLOBAL TOUR FAN FERVOR, la care au participat deja zeci de mii de copii care au reușit să-l cunoască pe autorul lor preferat. Pare că nimic nu poate sta în calea succesului fenomenal al lui Greg Heffley, iar copiii sunt fascinați de peripețiile acestuia și se regăsesc în fiecare pagină, chiar dacă locuiesc în diferite părți ale lumii.

Dincolo de granițe, de diferențe culturale sau de obiceiuri, Greg Heffley îi conectează și îi aduce într-un loc comun pe toți copiii. Iar aceștia mai că nu pot să se dezlipească de paginile cărților și ajung, aproape de necrezut, să fie îndrăgostiți de lectură.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro