Sari direct la conținut

De Villepin il acuza pe Sarkozy ca face pe victima in dosarul Clearstream

HotNews.ro

Fostul prim-ministru francez, Dominique de Villepin, si-a sustinut nevinovatia, joi, in cadrul unei audieri in cadrul dosarului Clearstream. De Villepin a fost interogat timp de opt ore si si-a formulat apararea sub forma unui atac dur la adresa presedintelui francez Nicolas Sarkozy, relateaza AFP. El il acuza pe liderul de la Paris ca a „privatizat” dosarul in profitul sau.

„Este de observat forta cu care Nicolas Sarkozy s-a declarat singura victima din acest dosar si, concomitent, rapiditatea cu care a lansat atacul impotriva mea. El nu are nicio dovada concreta, sprijinindu-se pe un asa-zis mobil politic”, a acuzat de Villepin si a solicitat o noua cercetare a dosarului.

La finalul audierilor, fostul premier a declarat ca discutia cu procurorii „a permis realizarea unui pas important catre dezvaluirea devarului, desi nu am putut aborda toate problemele”. El a stabili o noua intalnire cu procurorii „in cursul lunii octombrie”.

In aceasta vara, Dominique de Villepin a fost inculpat sub acuzatia de „complicitate la denuntare calomnioasa”, tainuire a furtului, abuz de incredere si complicitate la uz de fals, intr-un dosar ce dateaza inca din 2004.

Villepin este suspectat ca s-a folosit de serviciile de informatii pentru a-l denigra pe Nicolas Sarkozy, rivalul sau de dreapta, al carui nume era citat in aceste documente privitoare la detinatorii de conturi oculte in strainatate.

Fostul premier francez a afirmat ca procesul este partinitor, fiind derulat in favoarea presedintelui Sarkozy. El a anuntat ca va lupta pentru a-si dovedi nevinovatia si ca va prezenta noi elemente intr-un dosar considerat afacere de stat.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro