Sari direct la conținut

De Ziua Mondială a Educației, elevii din capitală stau acasă. Unitățile de învățământ se transformă în secții de votare

HotNews.ro
La scoala, Foto: Agerpres
La scoala, Foto: Agerpres

De Ziua Mondială a Educaţiei, în data de 5 octombrie, elevii din Capitală nu vor învăţa, anunţă ISMB, precizând că pe 8 octombrie, unităţile de învăţământ în care vor fi secţiile de votare pentru Referendum vor decide și dacă vor fi modificate sau nu cursurile, pentru a amenaja sălile, informează Mediafax.

Vineri, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educaţiei este zi liberă în Bucureşti pentru elevi, prin contractul colectiv de muncă unic încheiat între Ministerul Educației Naționale și federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ.

“În conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă unic (…) încheiat între Ministerul Educației Naționale și federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ (…) unitățile de învățământ vor marca prin activități specifice ziua de 5 octombrie – Ziua Educației și ziua de 5 iunie – Ziua învățătorului. (…) În Municipiul București, prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul inspectoratelor școlare, în cadrul comisiilor paritare, ziua de 5 Octombrie a fost declarată nelucrătoare”, se arată în contractul încheiat între MEN şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ.

De asemenea, unităţile de învăţământ în care vor fi instalate secţii de votare pentru Referendumul din 7 octombrie ar putea să-şi modifice programul în ziua de luni, 8 octombrie, pentru a pregăti sălile pentru cursuri.

Potrivit aceluiaşi contract încheiat între MEN şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, elevii din Bucureşti au liber în zilele: 1 şi 2 ianuarie; prima, a doua şi a treia zi de Paşti; 1 Mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 5 octombrie – Ziua Mondială a Educaţie; 30 Noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotirorul României; 1 Decembrie; 25, 26 şi 27 Decembrie – Naşterea Domnului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro