Sari direct la conținut

Debitul Dunării va fi peste mediile multianuale în următoarele luni, arată prognoza hidrologilor

HotNews.ro
Debit scazut pe Dunare, Foto: HotNews / DP
Debit scazut pe Dunare, Foto: HotNews / DP

Debitul maxim al fluviului Dunărea se va situa peste mediile multianuale în lunile mai, iunie şi iulie, în timp ce regimul hidrologic pe râurile interioare va avea valori peste normalele lunare în unele bazine hidrografice, dar vor fi şi valori mai scăzute, cuprinse între 50% şi 80%, şi uneori chiar sub 30%, potrivit prognozei pe trei luni emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) și citată de Agerpres.

Astfel, în luna mai 2023 regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 80-100% din mediile multianuale lunare, mai mari (peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş şi Nera şi mai mici (50-80%) pe râurile din bazinele hidrografice: Olt inferior, Vedea Argeş, Rm. Sărat, Trotuş, Bârlad, pe cursul Ialomiţei, în bazinul mijlociu şi inferior al Prutului şi pe râurile din Dobrogea.

În cursul lunii mai sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide şi creşteri mai importante de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de Apărare, îndeosebi pe unele râuri din zonele de deal şi munte, datorită efectului combinat al precipitaţiilor sub formă de aversă, cedării apei din stratul de zăpadă din zona de munte şi propagării.

În prima lună de vară, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 80-100% din mediile multianuale lunare, mai mici (50-80%) pe râurile din bazinele hidrografice: Caraş, Nera, Cerna, Jiu mijlociu şi inferior, Olt inferior, Argeş, Putna, Trotuş, pe cursul Ialomiţei, pe cursurile mijlocii şi inferioare ale Siretului şi Prutului şi pe râurile din Dobrogea. Cele mai mici valori (30-50%) se vor înregistra pe Vedea, Rm. Sărat, Bârlad şi Jijia.

În luna iunie sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide pe unele râuri din zonele de deal şi munte, datorită precipitaţiilor sub formă de aversă şi cu caracter torenţial specifice acestei luni şi creşteri mai însemnate de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de Apărare pe unele râuri, îndeosebi din jumătatea de nord a ţării.

Potrivit INHGA, în luna iulie 2023 regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş inferior, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Jiu superior, Bistriţa, Suceava şi pe cursurile superioare ale Moldovei şi Prutului şi mai mici pe Vedea, râurile din Dobrogea (30-50%), pe Rm. Sărat, Bârlad şi Jijia (sub 30%).

În cursul lunii iulie sunt posibile fenomene episodice de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide în timpul ploilor torenţiale.

În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, la intrarea în ţară (pe secţiunea Baziaş), debitul maxim estimat pentru luna mai este de 8.500 metri cubi/secundă (mc/s), mai mare faţă de valoarea medie multianuală de 7.250 mc/s, iar cel minim de 6.000 mc/s, relevă prognoza de specialitate.

Debitul maxim al Dunării estimat de către hidrologi pentru luna iunie 2023 este de 9.000 mc/s, faţă de valoarea medie multianuală de 6.400 mc/s, iar cel minim de 5.000 mc/s.

Pentru luna iulie, media este de 5.350 mc/s, în timp ce debitul maxim estimat al Dunării este de 6.500 mc/s, iar cel minim la 3.200 mc/s.

Hidrologii precizează că aceste prognoze de lungă durată se vor actualiza prin estimări de scurtă durată care vor fi precedate, în situaţiile în care se estimează posibilitatea depăşirii Cotelor de Apărare, de avertizări hidrologice emise pe baza situaţiei şi a evoluţiei factorilor meteorologici din momentul respectiv.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro