Sari direct la conținut

Decizia BEJ Argeș că Alina Gorghiu a făcut propagandă electorală, anulată de BEC

HotNews.ro
Decizia BEJ Argeș că Alina Gorghiu a făcut propagandă electorală, anulată de BEC
Alina Gorghiu Inquam Photos / George Călin

Biroul Electoral Central (BEC) a anulat, duminică, decizia de sâmbătă a Biroului Electoral Județean Argeș potrivit căreia Alina Gorghiu a făcut propagandă electorală pentru Nicolae Ciucă. BEC spune că BEJ „nu avea în competență soluționarea acestei spețe”, conform unui comunicat de presă al PNL.

Biroul Electoral Central a admis contestația făcută de Gorghiu la decizia BEJ Argeș, argumentând că nu era competent să rezolve acest caz.

„Reiterez faptul că postarea mea nu a fost propagandă electorală, pentru că nu a îndemnat la votarea candidatului PNL, ci era doar o poză cu Nicolae Ciucă, împreuna cu familia sa. Din punctul meu de vedere, decizia BEJ Argeș a fost un exces de zel și a dat dovada de politizare. Sper ca mass-media va publica rapid și această informație, așa cum a publicat și decizia BEJ Argeș”, susține presedinta PNL Arges, Alina Gorghiu, potrivit comunicatului de presă transmis de PNL.

Astfel, transmite PNL, sesizarea a fost trimisă către Biroul Electoral al Sectorului 1.

Amintim că Biroul Electoral Județean Argeș a hotărât că ministra Justiției, Alina Gorghiu, a încălcat legea electorală, continuând propaganda pentru Nicolae Ciucă, după încheierea campaniei, cu o postare pe Facebook, potrivit G4Media.

Propriu-zis, Gorghiu a încălcat legea electorală, potrivit BEJ, postând fotografii cu Nicolae Ciucă și familia lui, cu următorul mesaj: „Familia e totul pentru el! Iubește pacea pentru că știe ce înseamnă războiul”. Ministra susține că mesajul de pe Facebook „nu are nimic propagandistic”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro