Polițiști la ușile oamenilor pentru postări pe Facebook. USR îl acuză pe Cătălin Predoiu că folosește Poliția ca „instrument de intimidare” a alegătorilor / Reacția Poliției Române / Câte amenzi au fost date
USR îl acuză pe Cătălin Predoiu că se folosește de funcția de ministru de Interne pentru a transforma Poliția Română „într-un instrument de intimidare”, după ce în mai multe orașe „polițiștii au ajuns la ușile oamenilor pentru a-i sancționa… pentru postări de Facebook”. Poliția Română a reacționat, argumentând că, potrivit legii, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise este interzisă. De altfel, BEJ Argeș a hotărât că și ministrul Justiției a încălcat legea electorală cu un mesaj pe Facebook.
- Poliția Română motivează că reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public, printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
- Alina Gorghiu a afirmat pentru Hotnews că a contestat la BEC decizia BEJ Argeș, argumentând că postarea „nu era propagandistică”.
- Poliția Română a spus că azi au fost aplicate 119 sancțiuni pentru continuare a propagandei electorale, dintre care 82 de avertismente și 37 de amenzi.
USR îl acuză pe ministrul liberal Cătălin Predoiu că se foloseşte de Poliţia Română pentru „intimidarea” simpatizanților și membrilor USR și a cetățenilor fără afiliere politică. În același timp, formațiunea acuză Poliția Română de abuz.
„Poliția Română a lui Cătălin Predoiu nu trebuie să se transforme în instrument de intimidare, nici în Poliția Internetului. Cu câteva ore înainte de începerea votului, Ministrul PNL Cătălin Predoiu transformă Poliția Română într-un instrument de intimidare a simpatizanților și membrilor USR. Dar chiar și a cetățenilor fără afiliere politică”, arată o postare a USR pe pagina sa de Facebook.
Propriu-zis, partidul spune că, în mai multe orașe, printre care Timișoara, Brașov și București, „polițiștii au ajuns la ușile oamenilor pentru a-i sancționa… pentru postări de Facebook”, adăugând: „Culmea absurdului, în anumite cazuri Poliția i-a sunat pe părinții celor care au făcut postări”.
„O membră USR din Timișoara a fost sancționată de Poliție după ce a distribuit un mesaj al unui europarlamentar USR. În Brașov și București, simpatizanții USR au primit telefoane sau sancțiuni. Aceste tactici sunt revoltătoare și nedemne de o țară democratică”, mai arată postarea.
Coordonatorul campaniei candidatei USR la alegerile prezidențiale Elenei Lasconi, Cristian Seidler, spune că „PNL este disperat pentru că știe că nu are șanse să intre în turul doi”.
„Este inacceptabil ca Poliția Română să supravegheze simpatizanții Elenei Lasconi cu câteva ore înainte de vot. PNL este disperat pentru că știe că nu are șanse să intre în turul doi. Îi îndemn pe toți românii să vină la vot! Să oprim epoca acestor privilegiați, epoca democrației cu epoleți”.
USR a realizat o întreagă listă de cazuri de alegători hărțuiți de poliția într-o postare ulterioară, care poate fi văzută aici.
Mamă sunată de Poliție pentru că fiul adult a postat pe TikTok
Activistul civic Radu Hossu, care a candidat pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR), a relatat și el că a fost sunat de Poliție să șteargă o postare, altfel va fi amendat.
„Mă sună un prieten, de la USR Tineret azi să-mi zică „salut, pe tine te-a sunat Poliția la locale să te anunțe că te amendează?” Îi răspund că da, așa e, m-au sunat să mă anunțe că mă amendează dacă nu șterg o postare. El continuă:
„Au sunat-o pe mama să-i spună că sunt de la Poliție și că o amendează dacă nu șterg eu o postare de azi dimineață unde ziceam că votez cu Lasconi. Au mai zis că m-au sunat pe mine și eu nu am răspuns, dar nu e adevărat, îți pot arăta că nu am niciun apel nepreluat de la nimeni”
Continuăm discuția în care liniștea mea pleacă de la zero to jail-time in 5 seconds, gândindu-mă cum Ministerul Afacerilor Interne, Romania și Poliția Română din Brașov a folosit ABUZIV baza de date cu numere de telefon, sa o contacteze pe mama prietenului meu. Prietenul meu are 25 de ani, matur, major, cu CNP, nu are întreținător. Vă mai spun că agentul de poliție îi spune doamnei la telefon că „o aibă grijă să-i dea amenda maxima de 4500 lei”, pentru că nu i-a plăcut atitudinea revoltată a doamnei”, a scris Hossu pe Facebook.
@c0smey Abuz al Poliției Române?! Deși am 25 de ani, un domn care se recomandă drept polițist pare că a încălcat GDPR-ul și a sunat-o pe mama mea pentru a o amenința să șterg postările despre doamna Elena Lasconi. Menționez că nu am primit înainte niciun telefon / SMS / mail de la Poliție. Nu credeam că în 2024 ne vom reîntoarce pe vremea lui Ceaușescu, în care candidații sunt eliminați de pe liste și oamenilor simpli li se spune să nu mai facă postări despre candidați. De aceea, consider și mai important să mergem cu toții la vot duminică, pentru a nu ne reîntoarce în întunericul trecutului. La telefon, a fost citat că aș fi încălcat Legea 124/2003. Deși nu sunt jurist, pe Google îmi arată că este vorba de cu totul altceva, de o convenție legată de actele trimise în străinătate. Totuși, am în biblioteca de acasă Constituția României, unde la articolul 30 scrie clar că libertatea la exprimare este inviolabilă și că cenzura este interzisă. Sunt mândru de mama mea, care nu s-a lăsat intimidată de telefonul polițistului. Femeile puternice ca ea vor schimba România! #vot #telefonpolitie #elenalsconi #abuz #alegeri #presedinte ♬ original sound – Albert Mihail Cosmin
Ministra Justiției a contestat decizia BEJ în care era găsită vinovată de încălcarea legii electorale pe Facebook
În același timp, Biroul Electoral Județean Argeș a hotărât că ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a încălcat legea electorală, continuând propaganda pentru Nicolae Ciucă, după încheierea campaniei, cu o postare pe Facebook, potrivit G4Media.
Propriu-zis, Gorghiu a încălcat legea electorală, potrivit BEJ, postând fotografii cu Nicolae Ciucă și familia lui, cu următorul caption: „Familia e totul pentru el! Iubește pacea pentru că știe ce înseamnă războiul”.
Ministra susține că mesajul de pe Facebook „nu are nimic propagandistic”.
Alina Gorghiu a afirmat pentru Hotnews ca a contestat la BEC decizia, argumentând că postarea „nu era propagandistică”.
Ce spune Poliția Română
Poliția Română spune că „acţionează strict în baza Legii, fără a face discriminări în funcţie de apartenenţa politică a celor implicaţi”.
„Conform art. 55 lit. t) din Legea nr. 370 din 20 septembrie 2004, pentru alegerea Preşedintelui României, constituie contravenţii, dacă acestea nu constituie infracţiuni: „continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia..()”. Potrivit Deciziei nr. 4546/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public. Astfel, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise de lege este interzisă, inclusiv în aceste medii, conform legislaţiei în vigoare”, subliniază Poliția Română, potrivit News.ro.
Sursa citată menţionează că sancţiunile date vizează „exclusiv respectarea regulilor stabilite prin lege, iar măsurile nu sunt îndreptate împotriva unei formaţiuni politice sau a simpatizanţilor acesteia, ci împotriva încălcării prevederilor legale”.
„În această perioadă, este important ca toţi cetăţenii şi formaţiunile politice să respecte rigorile legii, pentru a garanta un proces electoral corect, transparent şi democratic. Subliniem că Poliţia Română are datoria să intervină acolo unde se constată abateri de la normele legale, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea pe reţelele de socializare, acestea fiind parte integrantă a spaţiului public, conform legii”, mai menţionează sursa citată.
Reprezentanţii Poliţiei Române mai informează că toate efectivele „desfăşoară activităţi, în sistem integrat”, pentru a asigura „exercitarea dreptului la vot în condiţii de siguranţă şi pentru a verifica şi sancţiona cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale, cu respectarea principiilor care guvernează conduita profesională: legalitate, echidistanţă, imparţialitate, disponibilitate şi cu prioritatea interesului public”.
„Astfel, scopul acestor intervenţii este asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi respectarea cadrului care reglementează manifestările publice, inclusiv în mediul online. Mulţumim pentru înţelegere şi sprijin în menţinerea unui proces electoral corect”, se mai arată în precizarea Poliţiei Române.
Câte amenzi au fost date pentru continuarea propagandei sâmbătă
Poliția Română a spus că azi au fost aplicate 119 sancțiuni pentru continuare a propagandei electorale, dintre care 82 de avertismente și 37 de amenzi.
„Subliniem faptul că majoritatea măsurilor luate, respectiv aproape 70%, au fost cu avertisment, scopul acestora fiind de a se respecta cadrul legal și de a preîntâmpina comiterea unor noi fapte, nu de a fi aplicate sancțiuni pecuniare. Precizăm că sancțiunile au fost aplicate reprezentanților și simpatizanților mai multor formațiuni politice și candidați. De altfel, inclusiv în urma sesizărilor acestui partid politic, au fost aplicate sancțiuni contravenționale. Poliția Română acționează strict în baza Legii, fără a face discriminări, în funcție de apartenența politică a celor implicați”
Decizia BEC: Ce înseamnă continuarea propagandei electorale
La alegerile prezidenţiale din acest an, campania electorală a început la data de 25 octombrie, ora 00,00, şi s-a încheiat la data de 23 noiembrie, ora 7,00.
În eventualitatea organizării unui al doilea tur de scrutin, campania electorală începe de la data aducerii la cunoştinţă publică a zilei votării şi se încheie la data de 7 decembrie, ora 7,00.
BEC precizează că este interzisă continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale.
Prin continuarea propagandei electorale după data încheierii campaniei electorale se înţelege:
- a) afişarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip care se referă la alegerile pentru Președintele României din 2024
- b) difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate, care se referă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024
- c) sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiţi candidaţi la aceste alegeri.
- Totodată, BEC arată că „după încheierea campaniei electorale, menţinerea conţinutului cu caracter electoral referitor la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, ce a fost publicat pe durata campaniei electorale pe paginile de internet şi pe platformele online de socializare şi care nu face obiectul unei promovări plătite pentru afişarea respectivului conţinut ulterior încheierii campaniei electorale, nu constituie acţiune de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale”.
- De asemenea, „după încheierea campaniei electorale la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, continuarea propagandei electorale care se referă exclusiv şi neechivoc la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din acest an nu constituie continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale la alegerile prezidenţiale din anul 2024”, mai menţionează BEC în decizie.
- În perioada cuprinsă între momentul încheierii campaniei electorale şi până la încheierea votării, organizatorii evenimentelor de orice gen şi participanţii la acestea nu pot derula acţiuni de propagandă electorală.
- Este interzisă acordarea sau formularea promisiunii de acordare a unor beneficii şi recompense de orice fel pentru participarea la vot.