Sari direct la conținut

Decizie în premieră luată de justiția rusă: 15 ani de închisoare pentru un soldat care s-a predat forțelor ucrainene

HotNews.ro
Decizie în premieră luată de justiția rusă: 15 ani de închisoare pentru un soldat care s-a predat forțelor ucrainene
Soldați ruși la o ceremonie militară: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Roman Ivanishin, un soldat din Sahalin, a fost condamnat în instanță la 15 ani într-o închisoare de maximă securitate pentru că s-a predat forțelor ucrainene, relatează marți Kommersant, citând o sursă anonimă. Este primul caz cunoscut în care un soldat rus este condamnat pentru predare voluntară în timpul războiului împotriva Ucrainei, potrivit Kyiv Independent.

Ivanishin, care a servit în regiunea Donețk din Ucraina, a fost capturat de trupele ucrainene în apropierea satului Stepne pe 10 iunie 2023.

Soldatul a fost eliberat în ianuarie 2024 ca parte a unui schimb de prizonieri care a implicat 248 de membri ai armatei ruse. La întoarcerea sa, autoritățile ruse l-au reținut și l-au acuzat pe Ivanishin de predare voluntară, o tentativă suplimentară de predare și dezertare.

De asemenea, Tribunalul Militar al Garnizoanei Sahalin de Sud i-a retras gradul de sergent inferior. Procurorii au solicitat o pedeapsă de 16 ani. Ivanishin a pledat nevinovat și a negat acuzațiile.

Instanța l-a condamnat pe Ivanishin în urma a 15 audieri. Procesul a fost judecat cu ușile închise, iar rechizitoriul procurorilor și argumentele apărării nu au fost dezvăluite.

Ivanishin, un ghid montan civil înainte de a se alătura armatei ruse, nu avea experiență militară anterioară.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare.
INTERVIURILE HotNews.ro