Declaratie-soc a unui ministru francez: ‘E posibil’ ca Bush sa fie la originea atentatelor din 11 septembrie (VIDEO)
Declaratie socanta a lui Christine Boutin, ministrul Locuintelor in guvernul francez, despre George Bush.
Intrebata in timpul campaniei electorale despre implicarea Administratiei Bush in atentatele care au doborat Gemenii din New York, Boutin a raspuns: „Este posibil”! Boutin este primul inalt oficial francez care pune sub semnul intrebarii teoria oficiala, care atribuie Al-Qaeda atentatele din 11 septembrie 2001.
Clipul care prezinta raspunsul lui Christine Boutin nu este datat, dar Corriere della Sera scrie ca a fost realizat acum cateva saptamani, in timpul campaniei electorale din Franta. El a fost postat pe net miercuri, 4 iulie, fiind atribuit site-ului reopen911.info.
Vezi clipul cu declaratia lui Christine Boutin (fr.)
Christine Boutin este colega de partid cu Nicolas Sarkozy, presedintele pro-american al Frantei. Corriere della Serra sustine ca declaratia ministrului francez ar putea produce o adevarata furtuna in relatia dintre Paris si Washington.