Sari direct la conținut

Declarații scandaloase ale unui episcop din Grecia. ”O femeie nu este violată decât dacă vrea”

HotNews.ro
Un înalt oficial religios din Grecia susține că femeile sunt violate doar dacă vor, Foto: DreamsTime
Un înalt oficial religios din Grecia susține că femeile sunt violate doar dacă vor, Foto: DreamsTime

Declarațiile unui înalt oficial religios din Republica Elenă au stârnit vineri un scandal, acesta susținând că o femeie este violată doar dacă vrea și că nu poate rămâne însărcinată în urma unui act sexual fără consimțământ, potrivit AFP.

”O femeie nu este violată decât dacă vrea”, a afirmat episcopul Chrysostomos de Dodoni la o dezbatere televizată despre avort, relatează Agerpres.

O femeie ”nu poate rămâne însărcinată” în urma unui viol şi este nevoie de ”participarea” sa pentru a concepe un copil, a adăugat el.

Declaraţiile sale au fost condamnate rapid de ministrul Educaţiei şi Problemelor Religioase, Niki Kerameus, care le-a calificat drept ”de neconceput”.

Astfel de propuneri ”şochează brutal societatea şi nu sunt conforme cu poziţia bisericii, care susţine femeile victime ale abuzurilor şi violurilor”, a declarat ea.

Biserica din Grecia, extrem de conservatoare

Biserica din Grecia, gardian al credinţei ortodoxe dominante din ţară, în conformitate cu Constituţia, este exclusiv masculină şi extrem de conservatoare, precizează AFP.

Ea se opune relaţiilor homosexuale și a relaţiilor sexuale înainte de nuntă şi avortului.

Episcopul Chrysostomos a calificat de asemenea avortul drept ”crimă”.

sursă foto: DreamsTime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro