Defect de vorbire (de Traian Ungureanu)

Ce se intampla? Habar nu aveam. Primul ministru si presedintele faceau turul incurcaturii pe care au mesterit-o, incet-incet, din victoria de asta-iarna. E competitia gresita, pe tema gresita. Acest concurs nu avea nici un invingator, dar risca sa desemneze doi invinsi si cu societatea romaneasca trei.

Tariceanu si Basescu n-ar fi ridicat nici un trofeu la capatul straduintei lor de a-si sarbatori diferentele si de a-si nesocoti datoria comuna. Societatea romaneasca va afla, in schimb, ca trebuie sa traiasca fara speranta schimbarii, inundata de revarsarea PSD, in toate institutiile ei importante. Spre deosebire de apele care spala periodic judetele tarii, puhoaiele pesediste nu pleaca singure.

E nevoie de o pompa si de doi ingineri. Avem: doi ingineri care se contrazic cu planul in mana, o pompa cu sigiliul neatins si ditamai puterea de stat PSD, in statul pe care Alianta D.A. il conduce, dar nu il guverneaza.

Spectacolul nu e nou, caci bolile de mentalitate nu au premiera, ci doar bisuri. Cu alte cuvinte, ne aflam acolo unde am mai fost: in plina incapacitate de exercitare a impulsului democratic. Elanul acumulat de Conventia Democrata in 1996 s-a risipit de indata ce a fost pus in situatia de a-si respecta directia si obiectivele.

In loc sa provoace o criza definitiva in interiorul aparatului pe care se sprijina grupul Iliescu, regimul anilor 1996-2000 s-a grabit sa intre in criza el insusi. Acum, energia populara care a adus la putere un program anti-PSD risca sa se piarda din aceleasi motive. Presedintele si primul ministru au ezitat, s-au gandit si razgandit in loc sa apese pe buton.

Pe scena ar fi ramas, cu meterezele intacte, sistemul de stat in care grupul Iliescu a fixat Romania, dincolo de alegeri si schimbari de regim: serviciile secrete, reteaua de banci, aliantele ad-hoc la votul parlamentar si, deasupra lor, o magistratura aglomerata de clienti fideli, mai ceva ca metroul la ora 8.

Acest aranjament constant pare un blestem, un deochi fara descantec, cu atat mai mult cu cat acum el va supravietui unei crize mortale. PSD e slab si nepopular. Trecutul mineresc si prezentul arab ale partidului au produs dezgust si acest lucru se vede in sondajele de opinie. Insa exact in clipa in care se pregatea sa urce resemnat pe esafod partidul primeste vestea ca va fi gratiat.

La mijloc nu e o incurcatura de protocol, ci o slabiciune organica, o frica de gesturi finale care tradeaza obisnuinta cu vechiul si frica de nou, chiar in mijlocul celor mai vocali promotori ai noului.

Aceasta retragere timorata va forta electoratul la concluzii care se invecineaza cu superstitia: n-ai ce le face!, tot ei sunt mai tari! Si alte variante ale pesimismului care lungesc cozile la punctele de trecere a frontierei si maresc imbulzeala la show-uri tv, viata lui Mutu si alte cai de evacuare din viata publica.

Amanarea sau anularea alegerilor anticipate ar fi dat opiniei publice certitudinea ca totul era de mult stabilit, ca schimbarea e un fel de a vorbi si ca societatea romaneasca nu are proiecte, ci e sclava starii de fapt. Acolo unde era posibila o solutie radicala ramane o Curte

Constitutionala de partid, un fel de Jilava inzestrata cu robe fara dungi.

Demisia primului ministru, iata, a devenit demisie. Presedintele trebuie sa insarcineze pe cineva cu formarea guvernului. Altfel, cacofonia ar fi fost deplina si eram siliti sa ne aducem iar aminte ca de la bun inceput totul a fost neclar. Caci noua oranduire istorica a Romaniei s-a nascut, in decembrie 1989, cu un defect de vorbire.