Sari direct la conținut

Deja condamnată la moarte, miliardara Truong My Lan are noi probleme cu legea

HotNews.ro
Deja condamnată la moarte, miliardara Truong My Lan are noi probleme cu legea
Truong My Lan a fost condamnată la moarte în aprilie 2024. Sursă foto: STR / AFP / Profimedia

Miliardara vietnameză Truong My Lan, patroană a conglomeratului Van Thinh Phat, care a fost deja condamnantă la moarte, se confruntă cu un nou proces pentru fraudă financiară, care începe joi, potrivit presei de stat, informează Reuters.

Lan, președinta dezvoltatorului imobiliar Van Thinh Phat Holdings Group, este acuzată că a obținut proprietăți prin fraudă, spălare de bani și transferuri transfrontaliere ilegale de fonduri, conform mass-media de stat.

Lan se numără printre directorii de întreprinderi și funcționari publici de rang înalt închiși în cadrul campaniei anticorupție de ani de zile a țării conduse de comuniști, cunoscută sub numele de „Furnalul în flăcări”.

Noul proces va avea loc în orașul Ho Și Min și este programat să dureze o lună. Treizeci și trei de presupuși complici ai lui Lan vor fi, de asemenea, judecați, iar autoritățile se așteaptă ca până la 1.000 de persoane să asiste la proces în fiecare zi.

Lan este acuzată că a strâns ilegal 30 de trilioane de dong, echivalentul a 1,2 miliarde de dolari, din emiterea de obligațiuni, a transferat ilegal 4,5 miliarde de dolari în și din Vietnam și a spălat 445 de trilioane de dong (18,1 miliarde de dolari), potrivit unei declarații a poliției publicate înaintea procesului.

În aprilie, Lan a fost condamnată la moarte într-un proces separat, după ce a fost găsită vinovată de deturnare de fonduri, luare de mită și încălcări ale normelor bancare în cadrul unei fraude financiare de 304 de trilioane de dong, cea mai mare înregistrată în țară.

Truong și alți 85 de inculpați au apărut atunci în fața instanței pentru a răspunde întrebărilor și furiei a mii de depunători păgubiți, care și-au pierdut banii aproape peste noapte.

Procurorii au cerut pedeapsa cu moartea, rar impusă pentru infracțiuni financiare, doar pentru Truong My Lan, considerată a fi creierul operațiunii.

Ea a negat vinovăția și a dat vina pe subordonații săi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro