Sari direct la conținut

Delfini esuati pe plajele din Mamaia si Venus, dupa ce au murit din cauza plaselor pescaresti

HotNews.ro

Doi delfini esuati pe plaje dupa ce au murit din cauza plaselor pescaresti au fost ridicati, in ultimele zile, de catre membrii asociatiei neguvernamentale de mediu Mare Nostrum, din statiunile Mamaia si Venus, anunta Mediafax. Potrivit reprezentantilor organizatiei, echipa Mare Nostrum a intervenit in ultimele doua zile, in urma unor telefoane de urgenta, pe plaje din statiunile Mamaia si Venus pentru identificarea a doi delfini esuati.

„Este vorba despre doi marsuini tineri, pe care valurile i-au adus pe tarmul marii. Mamiferul marin gasit in statiunea Mamaia decedase recent, iar echipa Mare Nostrum a intervenit rapid, l-a preluat si transportat la Institutul National de Cercetare si Dezvoltare Marina Grigore Antipa din Constanta, in vederea prelevarii de probe pentru investigatii de laborator, chiar daca principala cauza ce a dus la deces a fost atribuita plaselor de pescuit”, se arata intr-un comunicat al Mare Nostrum.

Interventiile s-au desfasurat in cadrul programului „Monitorizarea si conservarea delfinilor din Marea Neagra”, sustinut financiar de OMV Petrom si prin Campania „Adopta un delfin!”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro