Sari direct la conținut

Demers în Parlamentul European pentru a exclude gazul natural şi energia nucleară din lista energiilor sustenabile

HotNews.ro
Parlamentul European, Foto: Abdesslam Mirdass / AFP / Profimedia
Parlamentul European, Foto: Abdesslam Mirdass / AFP / Profimedia

În Parlamentul European va fi organizat un vot menit să blocheze planul Comisiei Europene de includere a gazelor naturale şi energiei nucleare în lista energiilor sustenabile, conform unei rezoluţii semnate de 16 europarlamentari din grupuri politice care împreună formează o majoritate în legislativul european, relatează vineri agenția Reuters, citată de Agerpres.

Două comisii vor vota rezoluţia luna viitoare, după care va urma votul plenului PE. Puţini europarlamentari au însă o poziţie fermă pe acest subiect, astfel că nu este clar ce şanse de reuşită are acest demers impulsionat de europarlamentari din grupul Verzilor. Pentru aceasta este nevoie ca cel puţin jumătate din cei 705 europarlamentari să voteze împotriva planului Comisiei Europene.

Aceasta din urmă a propus includerea gazului natural şi a energiei nucleare în taxonomia UE, adică în lista comunitară cu energii compatibile cu Pactul Verde european şi care vor putea beneficia de finanţare pentru investiţii.

„Comisia Europeană a încălcat spiritul şi litera legii prin etichetarea ca „sustenabile” a unor surse de energie foarte controversate şi poluante”, a declarat Bas Eickhout, europarlamentar din grupul Verzilor şi unul dintre semnatarii rezoluţiei.

Propunerea Comisiei a venit după aproape doi ani de dezbateri aprinse în interiorul UE între statele membre şi europarlamentarii pro sau contra acestui plan conceput pentru atingerea obiectivelor europene de mediu şi combaterea încălzirii globale.

Statele care au cerut includerea gazului natural în taxonomie au insistat că aceasta le va ajuta să renunţe la cărbune, care este mai poluant. Cât despre energia nucleară, deşi aceasta nu are emisii de CO2, ea produce în schimb deşeuri radioactive, argument invocat de statele care se opun includerii ei în taxonomie, printre care şi Germania.

În afara Parlamentului European, regulile privind taxonomia pot fi respinse şi dacă 20 din cele 27 de state membre votează împotriva lor, prag puţin probabil să poată fi atins.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro