Demitizarea justitiei. Ep.4: "Magistratii decid potrivit propriei lor convingeri" sau "Magistratii decid cum vor ei"

Mi-am propus ca pe parcursul mai multor postări să înlătur prejudecățile și deformările ce există în legătură cu justiția română și care aparțin în egală măsură populației și magistraților. Îmi doresc dacă nu să spulber iluziile care acoperă (a se citi „înnegresc”, dar și „ascund”) sistemul în care îmi desfășor cu pasiune activitatea, măcar să provoc o dezbatere. Nu atât despre trecut, cât mai ales despre viitorul sistemului de justiție din România pe care nu îl mai văd deloc izolat cum era până nu demult, ci reașezat în mijlocul cetății. Cum nu intenționez să folosesc prea mult un limbaj tehnic și din considerente de spațiu nu îmi permit analize extrem de aprofundate și detaliate, îmi asum anumite inexactități din punct de vedere științific.

Acest mit este exprimat în mod diferit, dar toate formulările exprimă același lucru: foarte des îi auzim chiar pe magistrați spunând că ei decid potrivit propriei lor convingeri, iar pe justițiabilii nemulțumiți de soluțiile acestora îi auzim spunând că magistrații decid cum vor ei. Și unii, și alții se înșală.

În primul rând, trebuie arătat că un magistrat – fie judecător, fie procuror – nu poate instrumenta și soluționa o cauză cum vrea el, adică în mod subiectiv, arbitrar, ci numai potrivit unor reguli obiective pre-scrise, care sunt legile. Astfel, judecătorul face parte dintr-o instituție numită instanță de judecată, care ea și numai ea înfăptuiește justiția (art. 126 alin. 1 Constituție); or, justiția se înfăptuiește în numele legii (art. 124 alin. 1 Constituție) și judecătorii se supun numai legii (art. 124 alin. 3 Constituție). Cerințe asemănătoare există si pentru procurori, care își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității (art. 132 alin. 1 Constituție). Prin urmare, magistratul este obligat să fie călăuzit de voința generală atunci când soluționează o cauză concretă, aceeași care guvernează legea adoptată de popor prin organul său reprezentativ; în acest fel, magistratul însuși exercită în mod legitim puterea cu care a fost învestit de suveran, care e poporul, căci puterea publică există doar în interesul indivizilor care compun societatea.

În al doilea rând, un magistrat nu are voie să se conducă după propria convingere atunci când soluționează o cauză. A te conduce după propria convingere înseamnă a hotărî în mod subiectiv, aspect de neacceptat atunci când e vorba de legi și justiție, pentru care obiectivitatea este principiul ce trebuie urmat. De altfel, în celebradecizie nr. 171/2001 Curtea Constituțională a României a stabilit în mod neechivoc că judecătorii se supun numai legii (așa cum spune Constituția), nu și propriei lor convingeri (așa cum spunea la acea vreme codul de procedură penală). De altfel, in anii 1990-1991, atunci când se elabora Constituția, Adunarea Constituantă a respins amendamentele formulate de unii parlamentari cu privire la introducerea şi a altor criterii pentru înfăptuirea justiţiei, cum ar fi acela ca judecătorii să se supună nu numai legii, dar “şi conştiinţei lor” sau “intimei convingeri”, cu motivarea că, într-un stat de drept, legea trebuie să absoarbă, prin puterea ei, inclusiv convingerea intimă a judecătorului sau, altfel spus, intima convingere nu poate să contravină legii. În final, Adunarea Constituantă a adoptat formularea “în activitatea lor judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”.

Se întâmplă uneori în practică ca un judecător să aibă o convingere personală diferită de ceea ce dicteaza legea. Indiferent cât de nedreaptă i s-ar părea o astfel de situație, el e obligat să dea efect legii. Voi da două exemple, unul din materie civilă și unul din materie penală.

1. Primul exemplu: să spunem că X îl împrumută pe Y cu o sumă de bani. Pentru că Y nu restituie suma la termenul convenit, X decide că îl acționeze în judecată civilă. Judecătorul, analizând probele, constată că într-adevăr Y este dator: există un contract de împrumut dintre  X și Y, care nu este contestat de Y, termenul de scadența s-a împlinit. Dar, cercetând procedura urmată, constată că X nu a respectat termenul de 3 ani de zile de la scadență prevăzut de  Codul Civil în interiorul căruia trebuie  formulată o cerere de chemare în judecată. Ca urmare, judecătorul va respinge acțiunea ca fiind tardivă. Y va fi mulțumit, pe când X va spune că a pierdut „cu dreptatea în mână”.
2. Al doilea exemplu: să spunem că din probele unui dosar rezultă că acuzatul a comis o crimă, astfel că magistratul este convins 100% că respectivul este  vinovat și trebuie condamnat. Dar analizând modul în care au fost obținute probele, constată că acestea sunt nelegale: martorii oculari au fost audiați mai înainte de a se începe procesul penal și între timp unul a dispărut și celălalt a decedat, analiza ADN a urmelor de pe cuțit a fost alterată căci și alte persoane au pus mâna pe acesta înainte de sigilarea lui, interceptările de unde rezulta că acuzatul se lăuda că el a comis fapta nu fuseseră autorizate de un judecător. Logica sau poate chiar intuiția îi spune judecătorul că cel din fața sa este criminalul. Dar regulile care consacră drepturile omului și normele de procedură îi spun clar că nu poate ține cont de probele de la dosar și, în lipsa altora, criminalul trebuie achitat și pus în libertate imediat. Autorul va fi mulțumit, societatea (reprezentată în proces de procuror) nu, mass-media va reacționa acid, iar rudele victimei nu vor accepta niciodată ce s-a întâmplat în proces.

Așadar, al patrulea mit e demontat:magistrații sunt obligați să dea prioritate legii atunci când soluționează cazuri, chiar dacă convingerea lor cu privire la soluția pe care trebuie să o adopte ar fi alta. Acesta este o regulă care derivă din principiul supremației legii (rule of law, statul de drept) și ea constă în aceea că judecătorul și procurorul nu își pot exprima prin actele îndeplinite voința proprie (care prin natura ei tinde spre preferințe), ci numai voința generală (care prin natura ei tinde spre egalitate).

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro