Demni, dar rupti in fund (de Dan Tapalaga)

Cumva nefiresc si aproape hilar, discutam problema „demnitatii nationale”. Patriotarzii au iesit iarasi la atac. Nu i-au unit razboiul din Irak, interventiile NATO sau decandeta justitiei americane, ci exasperarea Occidentului.

Personaje simpatice ca Ion Iliescu, Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Bogdan Chirieac si alti romanasi sensibili la tricolor au latrat cu furie pe sub gardurile ambasadelor Statelor Unite si Marii Britanii.

Au spumegat ca americanii si englezii le-au ciuruit demnitatea. Ca ar fi intervenit brutal in treburile interne, cerind puterii sa repare urgent raul facut dupa votul din Senat care a retezat elanul anticoruptie si a pus in pericol viitorul DNA. Ca astfel i-ar fi tratat pe romani ca pe niste babuini, pigmei, aborigeni si alte subspecii umanoide.

Un tribulet mai mic de peremisti si pesedisti i-a acompaniat, printre miriieli aparindu-si demnitatea rupta in fund.

De ce rupta in fund? Dupa votul primatelor politice din Senat, demnitatea nationala s-a cam zdrentuit. Daca luam acum in calcul si recentul abuz comis de Adrian Nastase, demnitatea nationala s-a dus dracului definitiv. Seful Camerei Deputatilor s-a folosit de pozitia sa pentru a impiedica o perchezitie in propriul sau dosar. Halal tara.

Contribuie domnul Nastase la consolidarea sentimentului national al fiintei? Ce ar trebui sa faca Occidentul? Sa ne compatimeasca in tacere si sa asiste pasiv la compromiterea democratiei? Ar fi trist. Si daca ar trimite trupele NATO sau Delta Force sa opreasca nebunia din Parlamentul Romaniei, tot ar fi prea putin.

Singura presiune care mai poate tempera elanulul distructiv al Coalitiei Penalilor si al Partidul Oligarhilor ramine, ca si pina acum, presiunea externa, cu toate excesele de bun augur in respectarea rigorilor diplomatice.

Pe de alta parte, in statul global, teoria suveranitatii absolute a murit de ani buni. Modul in care Romania trateaza problema coruptiei ii priveste direct si pe americani, si pe englezi si pe austrieci. NATO si UE sint case cu reguli comune, in care Romania a intrat de bunavoie.

Are obligatii si angajamente asumate, iar mimarea lor la nesfirsit exaspereza, socheaza si intriga lumea civilizata, la Bruxelles si la Washington.

Ce demnitate nationala poate avea o tara care isi bate joc de ea insasi si le ride in nas propriilor cetateni? Este chiar datoria Occidentului ca, atunci cind puterea de la Bucuresti o ia razna, sa o intoarca pe drumul cel bun.

In fond, acesta este destinul trist al unei tari incapabile sa-si duca marile proiecte pina la capat cu propriile sale forte. Speranta este tot afara. In interior, multa tristete. Apetenta pentru sinucidere colectiva, autodistrugere si repulsie fata de modernitate poate fi ucisa doar cu armele Occidentului. Iar demnitatea rupta in fund este marele ei dusman.