Democraţia, drepturile omului şi softul Pegasus

Despre aşa – numitul “proiect Pegasus” s-a discutat foarte puţin în media românească. 16 redacţii din întreaga lume, reunite sub această denumire, coordonate de o organizaţie cu sediul la Paris, Forbidden Stories, în parteneriat cu Amnesty International, au dezvăluit, cu ajutorul unei ample anchete, dimensiunea supravegherii operate de mai multe guverne din state nedemocratice.

S-a descoperit că, în materie de supraveghere electronică, abuzul este regula şi nu excepţia, aşa cum prezintă de obicei guvernele care caută justificări în lupta împotriva terorismului. Actorii care operează în acest domeniu, state, companii sau indivizi, s-au asigurat că riscurile acţiunii lor nedemocratice sunt minime şi că, în numele siguranţei naţionale, orice acţiune este permisă.

Odată cu aceste dezvăluiri, o asemenea poziţionare va deveni mai greu de argumentat.

“Proiectul Pegasus” a descoperit că există mai mult de 50.000 de telefoane puse sub supraveghere începând cu 2016, fără ca posesorii acestora să ştie că fac obiectul unei urmăriri. Nu există până în prezent o listă exhaustivă a clienţilor firmei israeliene NSO care oferă softul Pegasus dar se ştie că printre aceştia se numără peste 40 de guverne. Softul Pegasus nu a fost folosit împotriva grupărilor teroriste sau a organizaţiilor criminale, ci împotriva jurnaliştilor, avocaţilor, opozanţilor, celor care militează pentru drepturile omului, etc. Acest soft are costuri foarte reduse, ceea ce a permis unor state precum Ungaria sau Maroc să-şi dezvolte o capacitate cibernetică folosită în scopuri de spionaj cu mult peste posibilităţile lor financiare sau tehnologice.

Nu este clar în acest moment dacă cele peste 40 de guverne care au achiziţionat softul Pegasus l-au folosit în mod efectiv pentru a spiona împotriva propriilor cetăţeni dar este foarte clar că aceste operaţiuni subminează statul de drept şi dreptul internaţional.

Guvernul israelian a avut cunoştiinţă de aceste operaţiuni de vânzare – cumpărare, datorită legislaţiei sale interne care nu permite exportul de soft decăt cu înştiinţarea autorităţilor. Desigur, Israel nu poate fi învinovăţit de folosirea softului Pegasus de către guverne ale altor ţări. Statul Israel blochează orice activitate de supraveghere care are ca obiect China, SUA sau Rusia – este prin urmare foarte posibil ca anumite tentative de achiziţionare ale softului Pegasus de către guvernele din aceste ţâri sau de către actori privaţi din aceste ţări sâ fi fost blocate de Israel.

Nu există nicio formâ de control al acestui soft. Utilizatorul unui telefon pus sub supraveghere nu ştie acest lucru, telefonul nu apare ca fiind infectat. Cei care preiau date din telefonul respectiv pot oricând să îşi înceteze activitatea, fără a lăsa vreun semn în urmă. Este astfel imposibil ca beneficiarul datelor furate să fie prins în flagrant delict. Softul Pegasus poate să preia date din telefon, să folosască chiar şi camera video a telefonului pentru înregistrarea posesorului acelui telefon, poate să facă screenshots şi să preia date despre localizarea exactă a posesorului, fără a putea fi depistat în vreun fel.

Nu există la ora actualâ instrumente de drept internaţional care să poată acţiona eficient atunci când un soft este vândut de o firmă dintr-o ţară într-o altă ţară cu scopul de a limita drepturile omului. Există doar Aranjamentul Wassenaar care priveşte controlul exporturilor armelor convenţionale, precum şi al bunurilor şi tehnologiilor cu dublă utilizare (în această ultimă categorie ar intra şi softul Pegasus) dar obligaţiile semnatarilor acestui acord internaţional sunt foarte vagi, puţin constrăngătoare, iar Israel nu este oricum parte la acest acord. Datorită dezvăluirilor “Proiectului Pegasus”, este foarte posibil să apară discuţii referitoare la crearea unui nou cadru internaţional în materie de export de soft care poate fi folosit pentru a leza drepturile omului.

Foarte grav referitor la softul Pegasus este că acesta atacă în profunzime intimitatea, avănd efecte mult mai devastatoare decât simpla interceptare a unor convorbiri telefonice. Intercepetarea acestor convorvbiri private este destul de bine reglementată la ora actuală în marea majoritate a democraţiilor constituţionale dar situaţiile de fapt generate de folosirea unui soft de tip NSO nu sunt acoperite de norme legale sau constituţionale decât prin extensia celor existente, Va fi nevoie de o reflecţie aprofundată în viitorul apropiat referitor la modalitatea de a reglementa asemenea situaţii pentru a asigura respectarea drepturilor omului.

Este evident că în continuare cetăţenii statelor democratice vor trebui protejaţi împotriva actelor de terrorism prin operaţiuni de supraveghere electronică extinsă. Cum anume se va putea realiza această protecţie având garanţia că guvernele nu încalcă drepturile omului rămâne o întrebare deschisâ.

Dezvăluirile aferente “Proiectului Pegasus” au implicaţii profunde nu numai în materie de drepturi ale omului dar şi în ceea ce priveşte calitatea democraţiei. Guvernele care au achiziţionat softul Pegasus au avut ca scop supravegherea opozanţilor politici. Autocraţii aflaţi la conducerea unor state au acţionat folosind mijloace care le oferă un avantaj considerabil. De fapt, folosirea softului Pegasus se înscrie într-o tendinţă mai largă a statelor autoritare, aceea de a menţine aparenţa unei democraţii, prin organizarea de alegeri libere şi chiar prin non-ingerinţe asupra funcţionării Parlamentului. Puterea nu se mai regăseşte la nivelul instituţiilor democratice, ci la nivelul unor structuri sau nivele de decizie care nu dau socoteală nimănui. Nu este clar de către cine şi în ce scop a fost folosit pănă acum softul Pegasus dar este cert că acţiunile de supraveghere au servit subminării democraţiei.

Se observă în ultima vreme că protestele din statele autoritare nu au niciun rezultat. Degeaba s-a ieşit masiv în stradâ anul trecut în Belarus sau anul acesta în Cuba, inutil s-a protestat în Hong Kong de ani de zile pentru ca mecanismele autoritare din RP Chineză să nu fie extinse şi în acest oraş. Liderii regimurilor autoritare nu au reacţionat şi au rămas la putere. Dacă nu ar fi avut la dispoziţie instrumente precum softul Pegasus, ar fi reacţionat probabil altfel, prin recunoaşterea falsificării alegerilor sau iniţierea unui dialog cu opoziţia. Controlul total asupra unor tehnologii de supraveghere în masă, fără niciun fel de control democratic, a dat mai multă încredere liderilor autoritari. Cum este greu de probat folosirea acestor tehnologii şi cum argumentul luptei împotriva terorismului poate fi şi este oricând oferit, liderii autoritari au căpătat încredere că folosirea softului Pegasus sau alte astfel de operaţiuni nedemocratice nu le va aduce niciun prejudiciu şi vor rămâne în continuare la putere.Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro