„Democraţia europeană este pe moarte”. Viktor Orban acuză Bruxellesul și Kievul că încearcă să influențeze alegerile din Ungaria
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a acuzat sâmbătă Bruxelles-ul și Kievul că încearcă să influențeze alegerile din 12 aprilie pentru a-i schimba guvernul, într-un discurs adresat liderilor ultraconservatori la Budapesta, în care a denunțat și presupusa deteriorare a democrației europene, informează EFE, conform Agerpres.
„Democrația europeană este pe moarte pentru că economia sa nu are succes, din cauza cenzurii politice și pentru că se amestecă deschis în alegerile naționale”, a declarat Orban în discursul său la Conferința de Acțiune Politică Conservatoare (CPAC). „Acest lucru se întâmplă și în Ungaria”, a adăugat prim-ministrul ungar în fața a sute de activiști și politicieni ultraconservatori.
„Ei cer deschis un guvern pro-Bruxelles și pro-Kiev în Ungaria. Nu va exista unul”, a subliniat Orban, afirmând că Executivul european nu mai este gardianul tratatelor. „Bruxelles nu este gardianul tratatelor, ci le trădează”, a subliniat el.
CPAC se desfășoară pentru a cincea oară la Budapesta, de data aceasta cu 667 de participanți din 51 de țări, printre care președintele argentinian Javier Milei și liderul partidului de extremă dreaptă Vox din Spania, Santiago Abascal.
„Abascal este șeful meu. Nu ne-am putea dori un lider mai bun decât ești tu”, le-a spus Orban participanților.
Prim-ministrul ungar l-a lăudat, de asemenea, pe președintele argentinian Javier Milei.
„A demonstrat că bunul simț este cheia succesului, nu nebunia progresistă”, a spus Orban despre Milei, adăugând că „astăzi Argentina este un bastion al forțelor de dreapta”.
Mesaj de sprijin de la Trump
Înainte de discursul premierului ungar, președintele american Donald Trump a salutat conferința cu un mesaj video în care și-a exprimat sprijinul pentru Orban la alegerile parlamentare din 12 aprilie.
„Îl susțin pe Orban la următoarele alegeri. Este o persoană fantastică, mă bucur că îl pot susține”, a transmis Trump, un apropiat al prim-ministrului ungar.
Președintele SUA le-a mulțumit participanților la conferință pentru „angajamentul față de bunul simț și valorile conservatoare”, adăugând că cele două națiuni – SUA și Ungaria – „vor arăta calea către un Occident reînnoit”.
Printre vorbitorii zilei s-au numărat Andre Ventura, președintele partidului de extremă dreapta Chega din Portugalia, și congresmanul brazilian Eduardo Bolsonaro, fiul fostului președinte Jair Bolsonaro.
Viktor Orban, la putere din 2010 și la trei săptămâni distanță de alegerile legislative, și-a concentrat campania pe presupusa interferență din partea Ucrainei și îl acuză pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski că a împiedicat restabilirea traficului cu petrol rusesc prin conducta Drujba, avariată de atacurile Moscovei.
Sondajele prevăd o posibilă înfrângere a partidului lui Orban, Fidesz, în fața rivalului său, conservatorul Peter Magyar, care conduce partidul Tisza.
Grupul de reflecție conservator Freedom House consideră Ungaria o țară „parțial liberă” și nu o democrație deplină după 16 ani la putere sub Orban, al cărui partid a modificat numeroase reglementări și a adoptat unilateral o nouă Constituție.