Sari direct la conținut

Rusia interzice prin lege promovarea stilului de viață „fără copii”. Ce pățesc cei care nu se supun

HotNews.ro
Rusia interzice prin lege promovarea stilului de viață „fără copii”. Ce pățesc cei care nu se supun
Oameni care se plimbă pe digul Krymskaya al râului Moscova, la Moscova, Rusia, vineri, 16 august 2024. Foto: Profimedia

Deputaţii ruşi au adoptat marţi un proiect de lege care interzice promovarea unui stil de viaţă „fără copii”, pe fondul unei crize demografice amplificate de războiul din Ucraina şi a politicii Kremlinului a așa-numitelor „valori tradiţionale”, relatează AFP, citată de News.ro.

Persoanele acuzate de promovarea acestui mod de viaţă fără copii urmează să fie amendate usturător, prevede acest document, care mai trebuie validat în Consiliul federaţiei şi promulgat de către preşedintele rus Vladimir Putin pentru a deveni lege.

Potrivit proiectului de lege, persoanele fizice care promovează acest mod de viaţă fără copii în presă, filme sau publicitate urmează să fie amendate cu până la 400.000 de ruble (aproximativ 4.000 de euro), funcţionarii cu dublul sumei, iar persoanele juridice cu până la cinci milioane de ruble (47.000 de euro).

„Adoptăm acest proiect de lege pentru a ne proteja tinerii de ideologii inutile”, a declarat preşedinta Comisiei însărcinate cu Politica Familială în Duma de stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, Nina Ostanina.

Proiectul de lege prevede apărarea „valorilor tradiţionale”. El are menirea să remedieze profunda criză demografică a Rusiei – moştenită din perioada sovietică – pe care autorităţile nu au reuşit niciodată să o oprească.

Măsurile care vizau creşterea natalităţii nu au avut efectele scontate, iar Kremlinul recunoştea în iulie o situaţie „catastrofală pentru viitorul naţiunii”.

INTERVIURILE HotNews.ro