Sari direct la conținut

Deputatul Marius Bodea demisionează din PNL după aprobarea candidaturii lui Chirica la Primăria Iaşi: Un partid istoric, îngenuncheat în faţa unui pesedist rapace

HotNews.ro
Deputatul Marius Bodea demisionează din PNL după aprobarea candidaturii lui Chirica la Primăria Iaşi: Un partid istoric, îngenuncheat în faţa unui pesedist rapace

Deputatul Marius Bodea a anunţat, sâmbătă, că demisionează din PNL, în semn de protest faţă de decizia Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al PNL Iaşi de a aproba candidatura lui Mihai Chirica la funcţia de primar. Bodea, care era și liderul organizaţie municipale a PNL, spune că decizia BPJ „este o mare palmă dată liberalilor, votanţilor acestui partid şi a simpatizanţilor deopotrivă”.

Bodea, care era și lider al organizaţie municipale a PNL, a scris sâmbătă, pe Facebook, că decizia BPJ „este o mare palmă dată liberalilor, votanţilor acestui partid şi a simpatizanţilor deopotrivă”.

„După 22 de ani de apartenenţă la PNL, singurul partid politic în care am activat, în care m-am implicat şi când partidul se zbătea la 7-8 la sută şi nu găseam cui să îi dau bună ziua în sediul din Iaşi, fiind incontestabil unul dintre membrii asumaţi ai PNL Iaşi, cu rezultate politice şi profesionale importante, aleg să îmi dau demisia din ceea ce a devenit astăzi organizaţia PNL Iaşi. Nu mă voi înscrie în nici un alt partid, nu am acceptat nici o ofertă călduţă pentru consolare, rămân dedicat Iaşului şi ieşenilor pe care i-am reprezentat cu onestitate şi nu le voi tranzacţiona încrederea lor în mine”, scrie deputatul.

Marius Bodea apreciază că PNL, un partid istoric, a ajuns „îngenuncheat în faţa unui pesedist rapace, aşa cum este Mihai Chirica”, iar această decizie este, în esenţă, o declaraţie de dragoste pentru PSD din partea şefilor PNL şi o recunoaştere a competenţei acestui partid şi a liderilor săi, după ce decenii la rând liberalii i-au criticat. „Ne acoperă cu un strat gros de ruşine, ce în final ni se va fi dovedit fatal. Domnul Chirica este exponentul a tot ceea ce detestăm noi mai mult la pesedişti: amoralitatea, incompetenţa, abuzul şi sfidarea”.

„Astăzi, din păcate, livrăm liberalilor și românilor care ne-au votat un paradox radioactiv. Înscriem în PNL pesediști și alți colaboratori ai acestora, și îi mai și numim sau menținem în funcții, cu o viteză mai mare decât înscriem romani simpli, dornici să pună umărul la schimbarea României în bine”, mai afirmă Bodea.

El mai spune că s-a vorbit mult în ultimele luni despre sondaje de opinie, despre șanse și candidați și că, potrivit tuturor sondajelor, o alianță de dreapta puternică, cu un singur candidat care să se opună actualului primar al Iașului, ar fi câștigat Primăria în mod categoric. „Este o uriașă șansă ratată pentru ieșeni, nu pentru un singur om. Astăzi punem în locul unui proiect comun pentru Iași anti-PSD o declarație de dragoste față de PSD ca spirit politic local”, adaugă el.

BPJ al PNL Iaşi a aprobat, sâmbătă, candidatura lui Mihai Chirica la funcţia de primar al municipiului Iaşi, precum şi candidatura ministrului interimar al Mediului, Costel Alexe, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Cele două candidaturi mai trebuie să fie validate în Biroul Politic Naţional al PNL.

Fostul pesedist Mihai Chirica afirmă, într-o postare pe Facebook, că se aşteaptă la un parteneriat de succes cu administraţia centrală liberală.

„Am luat act de invitaţia expresă a preşedintelui PNL, Ludovic Orban, şeful Guvernului României, de a fi susţinut drept candidat la Primăria Municipiului Iaşi de către PNL. Nu putem clădi o Românie normală fără o democraţie reprezentată în Parlament de către partidele politice. Acum avem ocazia unică de a putea colabora pentru proiectele Iaşului într-un mod coerent şi unitar, plecând de la Preşedintele României, trecând prin Parlament şi Guvern, până la nivel de administraţie judeţeană şi locală. (…) Sunt convins că împreună vom reuşi să realizăm un parteneriat politic durabil, de care să beneficiaţi dumneavoastră, ieşenii, şi toţi românii din Regiunea de Nord – Est!”, a scris Mihai Chirica.

Susținerea lui Chirica de către PNL pentru un nou mandat a produs nemulțumiri în PNL Iași, dar Ludovic Orban susținea că Mihai Chirică nu mai are treabă cu PSD de mai bine de trei ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro