Desființarea Ministerului Energiei, o bucurie pentru „băieții deștepți”, spune Dumitru Chisăliță, Asociația Energia Inteligentă
Desființarea Ministerului Energiei ar fi o mare greșeală în pragul liberalizării pieței și al exploatărilor de gaze din Marea Neagră și într-un moment critic când suntem cu importurile de electricitate la maximul istoric. O astfel de măsură ar bucura „băieții deștepți” din energie, care doresc accesul la energie ieftină, spune Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
„Am sperat că, urmare a cutremurului acestor alegeri, să se producă o minimă schimbare la nivelul modului de a face politică în România. Marea schimbare se pare că se limitează la propunerea de desființare a Ministerului Energiei și ceva reduceri de secretari de stat!!! Din nou facem ministerele după chipul, asemănarea și mai ales dorința unor oameni și nu după necesitățile efective din teren”, spune el.
Ministerul Energiei a fost înființat în anul 2015 după ce din anul 2013 a funcționat o struțo-cămilă Departamentul Energiei în cadrul Ministerului Economiei, iar până în 2012 a existat doar Ministerul Economiei care în fapt derula în special acțiuni de coordonare economică a companiilor din energie.
Reîntoarcerea Energiei la Ministerul Economiei ar deschide din nou calea practicilor ilegale
Înființarea unui Minister al Energiei în anul 2015 a venit pe fondul dereglementării prețului la gaze și electricitate și a avut și un rol foarte important în reducerea presiunilor pe care le făcea industria, mai exact marii consumatori de energie, pentru a obține electricitate și gaze ieftine.
Altfel spus, a fost redus riscul unui conflict de interese între marii consumatori și marii producători de energie și gaze, mai ales cei cu acționariat de stat. Un exemplu a fost faptul că producătorii de îngrășăminte chimice făceau presiuni asupra ministrului care reprezenta atât sectorul industriei, cât și al energiei. O reîntoarcere a energiei la un astfel de minister ar putea să deschidă din nou această practică ilegală, avertizează specialistul.
El crede că este o mare greșeală să desființezi astăzi Ministerul Energiei:
- când am atins cele mai ridicate cote de import din istoria României
- când suntem în plin proces complicat de realizare a exploatarii gazelor din Marea Neagră
- când este nevoie de acțiune urgentă, pentru a rezolva problemelor sistemice induse de variabilitatea surselor și volatilitatea consumului de energie
- când trebuie să se reliberalizeze piața de gaze și energie electrică
- când trebuie pregătiți pașii pentru alimentarea cu energie și cădură în următorii 25 de ani, în anul în care ne am confruntat cu prețuri uriașe pe piața spot la energie electrica
- când trebuie să inițiem și în România urgent măsuri de eficiență energetică
- când avem provocarea de a elimina blocajele și să pregătim noile tehnologii atât de necesare României în viitor – producerea hidrogenului energetic, stocarea carbonului, rețeaua de captare și transport a CO2, adaptarea rețelelor existente la gazele verzi, stocarea energie, exploatarea energiei geotermice etc.
„Suntem ridicoli de-a dreptul, am avut 10 ani de existență a Ministerului Energiei, fără o Strategie Energetică Națională pe care să o aplice și acum când în sfârșit după 17 ani avem din nou o Strategie Energetică Națională, nu mai avem un Minister al Energiei care să o aplice”.
Deființarea Ministerului Energiei ar fi împotriva trendului european
Desființarea Ministerului Energiei, pare să creeze o bucurie pentru „băieții deștepți”, deranjați de ceea ce a făcut Ministerul Energiei în ultimul an și jumătate, a mai spus Chisăliță.
În același timp desființarea Ministerului Energiei ar fi împotriva trendului european. În condițiile în care Uniunea Europeană este în plină tranziție către energia verde și către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, în multe țări au fost înființate Ministerul energiei și schimbărilor climatice. În alte țări există Ministerul Energiei și atât, cum este și la noi acum (în SUA există un departament de sine stătător al energiei).