Despre copaci, cetateni, DNA si alte institutii (de Alexandru Lazescu)

Daca nu ar fi existat criza acuta din PSD care a tinut capul de afis mediatic al ultimei perioade s-ar fi vorbit probabil mai mult despre copacii care cad peste oameni si despre responsabilitatile adminstratiei publice. Punctul de plecare a fost un tragic accident petrecut la Bucuresti.

Datorita vintului violent un arbore s-a prabusit zdrobind un elev aflat in drum spre scoala care din nefericire nu a mai putut fi salvat.

De aici o intreaga dezbatere a carei concluzie finala in opinia unor canale media si a unor jurnalisti, chiar din categoria celor considerati lideri de opinie, a fost aceea ca vina o poarta administratia locala, in cazul de fata primaria sectorului 2 din capitala.

Desi, deloc surprinzator, punctual de vedere al majoritatii cetatenilor chemati sa comenteze trista intimplare a fost la unison cu cel de mai sus in mod reconfortant au existat si citeva opinii in divergenta.

De ce reconfortant ? Pentru ca desi avem multe de reprosat institutiilor publice din Romania, deficitul de management din adminsitartia centrala si locala fiind una dintre cele mai grave probleme ale tarii in acest moment, e nefiresc sa pui totul in circa primarilor, ministrilor sau guvernantilor in general.

Sint o multime de lucruri de care g ,chiar trebuie sa ne ocupam singuri, de la curatatul zapezii de pe trotuare pina la educatia pe care copiii trebuie sa o primeasca in familie.

Daca toaletele arata cum arata prin institutiile de invatamint superior sau daca prin scoli se fac poze deocheate nu e decit marginal vina Ministerului Educatiei si anvatamintului chiar daca un lider sindical din domeniu lasa sa se inteleaga ca totul s-ar rezolva ca prin farmec daca s-ar da bani mai multi de la buget.

Numai ca nu e deloc asa, e nevoie evident si de bani dar doar banii nu rezolva automat astfel de lucruri.

Dupa cum ar fi absurd sa ne imaginam ca prin organizare si impunerea unor proceduri se poate anticipa orice si se pot evita toate problemele. an ciuda unor pareri contrare exprimate papagaliceste pe micile ecrane nu exista solutii miraculoase care sa ofere protectie deplina in cazul inundatiilor, furtunilor sau ninsorilor abundente, de exemplu.

Apar probleme majore peste tot in lume: circulatie este data peste cap, cad retelele de electricitate iar strazi oraselor sint iunundate. Si in Germania, in Franta, in Austria sau in Statele Unite, chiar daca tarile cu pricina au toate si bugete mult mai mari si institutii substantial mai bine puse la punct si mai performante decit cele autohtone.

Unele dezastre naturale, situatii critice sau nenorociri de alta natura pur si simplu nu por fi evitate, chiar daca e tentant intotdeauna sa cauti functionari sau oficiali responsabili.

Sa dai vina pe politicieni sau pe administratie e o practica obisnuita si de regula cistigatoare. Din pacate de prea multe ori si pe buna dreptate. Presa o face in mod constant.

Ceea ce nu e rau deloc numai ca am vazut adesea si interviuri care trec de pragul critic in care nu mai e vorba de intrebari incomode dar legitime menite sa clarifice ceva sau sa extraga informatii ci de un adevarat rechizitoriu.

Daca facem abstractie de situatiile de alta natura in care e vorba de atacuri regizate in culise un factor care adesea creaza confuzie si genereaza excese e deficitul de profesionalism din mass media, mai ales atunci cind sint abordate subiecte specializate, fie ca e vorba de probleme care tin de fiscalitate, de legislatie economica, de malpraxis medical sau alte chestiuni de acest gen.

Datul cu parerea in public e nociv si pagubos pina la urma pentru toata lumea. Pentru ca se creaza astfel usor curente de opinie, mai ales atunci cind vin in intimpinarea unor asteptari din societate care nu trebuie decit putin zgindarite.

Institutiile statului, la nivel local si central suporta de fapt o tripla presiune. Una e cea generata de procesul de aderare la Uniunea Europeana. Asimilarea rapida de noi proceduri si gestiunea multimii de programe si proiecte aparute pe aceasta filiera nu e deloc o treaba simpla pentru structuri subrede din punctul de vedere al capacitatii administrative.

an al doilea rind sint presiunile venite pe filiera politica care depind in mod substantial de calitatea oamenilor pe care partidele de la putere ii plaseaza in fruntea institutiilor statului iar in al treilea de curentele dominante existente in opinia publica asa cum sint ele intiparite in principal prin intermediul mass media.

Acest melanj creaza confuzie si incurca responsabilitatile cu efecte din cele mai serioase.

Cel mai elocvent exemplu din acest punct de vedere e DNA. Daniel Morar si procurorii de sub conducerea sa, carora li se spune permanent de peste tot, pe diferite tonuri, ca soarta aderarii Romaniei la Uniunea Europeana sta in buna masura in mina lor, ca trebuie sa livreze justitiei „pestii cei mari”, calca pe o pojghita de gheata subtire.

Au ei cu adevarat resursele dar si capacitatea profesionala de a cerceta cazuri, adesea foarte sofisticate, din zona economica ? Mai ales atunci cind iesim din Bucuresti. Pentru ca se asteapta ca si in tara sa fie demascati marii corupti pe plan local. Ceea ce in teorie e bine. Doar ca apar mari probleme la implementare.

Din nepricepere profesionala, datorita unor jocuri culise sau chiar vendete personale ori pur si simplu pentru ca trebuie raportat repede ceva se poate oricind ajunge la abuzuri sau la umflarea unor cazuri care nici intr-un caz nu sint mari pilde de batalie anti-coruptie.

Nu trebuie trecut usor peste ultima observatie. Prost gestionata ofensiva impotriva marii coruptii poate avea efecte total contrare celor sperate. Din cel putin doua motive. Daca sint prost instrumentate investigatiile esueaza in justitie creind impresia ca totul nu e decit un show mediatic.

an al doilea rind pentru ca prin fortarea unor cazuri cu orice pret se institutionalizeaza abuzurile si se ajunge la isterizarea mediului de afaceri, asa bun – rau cum e el in prezent. Autoritatea statului nu poate fi nicidecum intarita prin exces de zel dublat de lipsa de pricepere sau, mai rau, de rea credinta.

Si, ceea ce e mai grav, sint compromise pe termen lung exact structurile care in principal cu asta ar trebui sa se ocupe.

Dincolo de toate ramine o concluzie dominanta. Consolidarea institutiilor autohtone nu se poate petrece peste noapte. E nevoie de timp, de rabdare si mai ales de o implicare generala. Pentru ca e un proiect esential de care ar trebui sa fim interesati si responsabili cu totii. an Romania insa un astfel de demers nu e deloc unul simplu de dus pina la capat.