Despre inutilitatea poeziei ca formă de umplut spațiul tipografic

S-a remarcat cu destulă aciditate neajunsul colectiv că revistele literare de la noi nu fac două parale. Un cărturar cunoscut a luat la rost motivele acestei stări de fapt. În pledoaria lui, pornită din legitimă amărăciune, atîrnă greu în balanță doi factori majori: vîrsta responsabililor și orientarea lor literară. Altfel spus, multe reviste culturale sunt conduse de poeți aflați în zona pensionării, care-și publică nemilos producțiile. Soluția: întinerirea conducerilor și reducerea drastică a poeziilor publicate. Din păcate, sinergia componentelor nu ajută la crearea unui întreg coerent. Cauzele nu merg la pachet. Un drac și-a băgat coada.

E un fapt acceptat: păstrarea unui impostor multă vreme într-o poziție de conducere nu va aduce roade, chiar dacă e de presupus că experiența lui se va îmbunătăți cu timpul. Dacă orice individ are dreptul la o șansă, chiar și cei mai puțin chemați, menținerea celor deja dovediți incapabili în funcții înalte este o crimă și o pierdere de timp. Nu vom intra în detalii. Mai gravă este a doua parte a soluției: eliminarea poeziei ca balast tipografic. Dintr-un anumit punct de vedere, confiscarea acestei forme ar fi una dintre ultimele pierderi la care vom fi supuși. Imaginați-vă o lume fără poezie. Vă voi scuti de melodramă.

Problema cu adevărat stînjenitoare este menținerea unui sistem care blochează riguros elementele de valoare umană și creațiile merituoase. Ar trebui înființată o revistă care să publice numai poezii, fără comentarii, recenzii, teorii și păreri (nu am ceva deosebit împotriva lor, dar între o poezie proastă și un text ratat cu pretenții e de preferat întotdeauna prima). Poezie de calitate, cu adevărat fior liric, inteligențe de limbă, inovații structurale etc. O selecție în care să primeze calitatea textului, nu oprimarea ideii în încorsetări penibile. Nu are România suficienți poeți autentici care să o facă?

Vă puteți imagina o cultură, cît de mică, fără aportul poeziei? Poezia este esența gîndirii și a exprimării unui popor. Dacă nivelul nu este cel așteptat, rezolvarea nu constă în desființarea speciei, ci în încercarea de-a îmbunătăți, de-a stimula producția. Aruncarea apei murdare din covată cu tot cu copil este o aberație cum nu veți găsi decît în saloanele de sinucigași. Oameni buni, schimbați redacțiile, nu ucideți flacăra spirituală a nației!

S-a ajuns de mult timp la concluzia că în România nu se citește. Nu se citește, în primul rînd, pe seama a două motive infame: priceperea editorilor și calitatea revistelor de specialitate. Dacă textele propuse lecturii de edituri și reviste culturale sunt terne, mediocre, inutile, să ne împăcăm cu ideea că nu avem cititori pentru ele. Ceea ce denotă consecința unei comportări de bun gust. Că astfel de producții nu se vînd e un semn bun. Nu cititorii trebuie înlocuiți sau inventați, ci eminențele care decid valoarea prezentată. Nu e complicat și, desigur, ce nu e complicat e simplu. O potrivită operație chirurgicală.

Citester intreg articolul si comenteaza pecontributors.ro