Despre oameni si rolul lor. Despre cuvinte si rostul lor. Un raspuns domnului Gabriel Liiceanu

Stimate domnule Liiceanu, va multumesc pentru raspunsul pe care l-ati dat “apelului catre intelectuali”.

Vreau sa cred ca vom vedea si alt chip al acestei tari, nu doar slutenia si murdaria pe care o presa tot mai lenesa si doritoare de profit imediat le promoveaza la pachet cu atacurile comandate de cei pe care ii numiti “licheaua paradoxală, o stranie prelungire a lichelei totalitare în dublul ei post-comunist cu mască democrată”.

Aceasta structura bine organizata care a fost la butoane inainte de 1989 si a profitat din plin dupa, aproape ca a reusit sa impuna aceleasi reguli folosite in timpul comunismului. Spun aproape pentru ca inca li se mai opun mici grupuri care intuiesc acest pericol: acapararea intregii puteri prin ingenunchierea justitiei si a vocilor critice( nu ma mira, insa ma intristeaza profund sa aflu ca aproape jumatate dintre romani considera comunismul ca fiind un lucru bun).

Pentru ca exact despre asta este vorba. De profitori care beneficiaza de tunurile date in anii `90 si care cu ajutorul banilor furati si al unor slugi fara de dileme au reusit sa construiasca un imens aparat de propaganda. Acest aparat trebuie sa slujeasca acum neconditionat pentru ca, datorita unei justitii care a cistigat independenta fata de politic, pentru ele, pentru lichele, a venit vremea sa plateasca. Iar teama de puscarie s-a transformat in ferocitate.

Vor sa puna mina pe institutiile care aplica legea si ii trimit dupa gratii, pentru ca numai asa vor ramine in libertate. Nu se vor da in laturi de la nimic. Vor calca in picioare oameni, institutii.

Si acum ajung la un punct sensibil. Mai précis la cei descumpaniti, derutati, descurajati care isi spun ca lupta cu aceasta hidra este inegala, ca nu pot iesi invingatori.

Pentru ei, domnule Liiceanu, e nevoie de cuvinte si de confirmari. Citind comentariile textului dumneavoastra am vazut ce mult inseamna cuvintele. Cele care au darul de a alina, dar si intari.

“Avem nevoie sa citim ceea ce aveti sa ne invatati, ca sa nu ne pierdem busola, ca sa ne putem duce si maine, si poimaine la serviciu, sa muncim, sa ne crestem copiii, sa-i invatam sa fie oameni.”

“Domnule Liiceanu, va multumesc pentru aceasta interventie.

Dupa cum se poate observa, zi de zi lichelele “autopotentate istoric” sint demascate, judecate, condamnate si incarcerate.”

“Domnule Liiceanu,

Va multumesc. “Pasul inapoi” nu-l va face niciodata o lichea, astfel s-ar dezminti ca lichea. Dar NOI putem face un pas inainte, UNINDU-NE cu mic cu mare impotriva lichelelor”.

Cuvintele sint cele care le confirma faptul ca inteleg exact ce se intimpla in Romania lui 2014. Le asteapta din partea dumneavoastra. A domnului Plesu, Patapievici sau Cartarescu. A domnului Djuvara sau a doamnei Blandiana. A celor care deja au aratat ca in aceasta lume strimba se poate calca drept, fara compromisuri. Sint cei care vor sa stie despre Monica Lovinescu si despre ce inseamna sa lupti pina la capat pentru adevar.

Sint cei care se uita si nu inteleg cum de e posibil ca un scriitor ca Mircea Cartarescu sa fie tirit prin norori, calcat in picioare de trustul de presa al unui fost securist( intr-un interviu pe care l-a acordat anul trecut in Revista 22 a declarat ca se considera un expatriat, intrucat a fost eliminat “cu brutalitate securistica” din viata publica fara sa fie aparat de cineva). Am dat doar un exemplu. I-au urmat judecatorii Alina Ghica si Cristi Danilet, scriitorul Horia Roman Patapievici, fostul presedinte al ICR. Judecatori, care va sa zica cei care aplica legea, scriitori si oameni de cultura, cei care pun temei in dialog si se bazeaza pe argumente atunci cind vorbesc, sint executati de un aparat bine pus la punct, cu tinte precise.

Nu mai departe, zilele trecute, ziarista Andreea Pora a fost terfelita intr-un mod inimaginabil de acest post de televiziune, Antena 3. A marturisit ulterior ca “am inceput sa obosesc si sa ma satur! Cred ca 6 ani de balacareala, noroi si linsaj imi ajung”. Cel care are datoria de a informa este, iata, tinta unor atacuri abjecte menite sa-l faca sa renunte. Iata, domnule Liiceanu, cum tot cuvintele pot si jigni, lovi, si nu in ultimul rind pot trezi lehamite si scirba.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro