Despre Primul Razboi Mondial cu Lucian Boia si Gabriel Liiceanu la Libraria Humanitas de la Cismigiu
Lucian Boia şi Gabriel Liiceanu sunt invitatii serii de joi, 24 aprilie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru a participa la o dezbatere prilejuita de apariţia volumului Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări, o nouă carte de Lucian Boia.
Se împlinesc o sută de ani de la declanşarea Primului Război Mondial. Puţine episoade ale istoriei rămân atât de adânc ancorate în memoria colectivă. Perfect explicabil: este evenimentul fondator al lumii în care trăim.
„O istorie fără Primul Război Mondial rămâne posibilă, măcar în planul strict al imaginarului. O istorie cu adevărat fabuloasă, fiindcă fără Primul Război Mondial nu s-ar fi petrecut o mulţime de evoluţii ulterioare. Lumea de azi ar arăta altfel.“ Lucian Boia
Lucian Boia: Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări
Potrivit editurii Humanitas, cărţile lui Lucian Boia sunt mai mult decât reelaborări polemice, în sensul demitologizării şi înlăturării locurilor comune din istoria şi, implicit, din mentalitatea românească. Miza reală o reprezintă scrierea unei istorii europene comune, dincolo de prejudecăţi şi de teoriile general acceptate. Iar cartea de faţă constituie expresia sintetică, necesară şi lămuritoare, a ideilor de până acum ale autorului, având ca tematică principală ceea ce el numeşte „evenimentul fondator al lumii în care trăim”. Primul Război Mondial rămâne, prin problematica morală, prin amploarea fenomenului şi prin consecinţele dezastruoase, materializate nemijlocit în cea de-a doua conflagraţie mondială, una dintre cele mai zguduitoare drame din istoria modernă. Sistemul de la Versailles rămâne actul de naştere al Europei din zilele noastre.
La ce bun să rediscuţi vinovăţiile sau responsabilităţile, deja de mult stabilite şi chiar asumate? De ce ar fi potrivit să se rescrie „semantica“ urmărilor imediate sau cu bătaie foarte lungă? Are rost să-i identificăm pe învingători şi pe învinşi, când poate, de fapt, Europa a fost marele perdant? Dacă ne dorim ca istoria acestui continent să însemne mai mult decât o simplă juxtapunere de istorii naţionale, fiecare rodându-şi şi reciclându-şi, între propriile graniţe, propriile mituri şi „idei de-a gata“, e necesar să facem, cu obiectivitate şi cu deschidere, exerciţii de imaginaţie precum această carte, să căutăm implicaţiile mai profunde ale întâmplărilor şi să găsim un echilibru în interpretare. În mod cert, Primul Război Mondial ne determină să privim lucrurile şi întreaga noastră evoluţie cu mai multă înţelepciune.
„Se împlinesc o sută de ani de la declanşarea Primului Război Mondial. Puţine episoade ale istoriei rămân atât de adânc ancorate în memoria colectivă. Perfect explicabil: este evenimentul fondator al lumii în care trăim. Multă vreme văzut strict în termeni conflictuali (dreptatea noastră, vinovăţia altora), Primul Război Mondial îşi caută acum o elaborare deschisă şi liberă de prejudecăţi, susceptibilă de a fi împărtăşită de toate părţile cândva în conflict.
Ceea ce propun acum se înscrie în acest curent de reelaborare istoriografică. Nu este o istorie «completă», ci un comentariu: o suită de interpretări, în jurul unor probleme-cheie.“ (Lucian BOIA)
„O istorie fără Primul Război Mondial rămâne posibilă, măcar în planul strict al imaginarului. O istorie cu adevărat fabuloasă, fiindcă fără Primul Război Mondial nu s-ar fi petrecut o mulţime de evoluţii ulterioare. Lumea de azi ar arăta altfel. Desigur, singura istorie e cea care s-a petrecut: cu Primul Război Mondial la locul lui. Însă discuţia asupra alternativei nu e lipsită de interes în planul teoretic al istoriei: ne îndeamnă spre luarea în considerare a unui mecanism cauzal mai complex şi mai subtil, mai puţin tiranic şi mai puţin previzibil decât schema explicativă cu care s-au obişnuit istoricii.“ (Lucian BOIA)