Despre revolutia fiscala europeana: cum vor mai fi atrase investitiile in economia romaneasca?
”Cineva din fundul sălii a strigat lunea trecută, în timpul inaugurării unei unei fabrici de componente auto la Râmnicu Vâlcea – 200 de euro salariu?” Și știrea hotnews.ro a adunat până acum 25.000 de vizualizări plus 150 de comentarii. O reacție care vorbește despre o anume stare de spirit, fără îndoială. Suntem într-o țară care în câteva luni va aniversa 10 ani de la intrarea în UE dar, iată, încă nu simțim că suntem în Europa în ceea ce priveste remunerarea muncii și implicit standardul de viață. Explicația economică pentru acest salariu net de 200 de euro – că încă ne bazăm foarte mult pe salariul minum brut de 276 de euro pentru atragerea investitorilor – nu ține insă de foame, de cald, de educație, de rate, de concediu, nici nu imbunătațesc starea de spririt care l-a determinat pe acel om să întrebe de ce se duce acasă doar cu acel salariu.
Starea de spririt pe care oaduc în discuție a devenit o variabilă economică importantă a vremurilor noastre. Despre starea de spririt a vorbit zilele trecute și Comisarul european pe probleme economice și monetare, Pierre Moscovici, francezul de stânga cu origini românești care este astăzi principala voce a revoluției fiscale care se pregătește la nivel de UE.
”Avem acum un activ puternic pe care nu-l aveam acum cinci ani – starea de spririt din rândul opiniei publice, toate aceste scandaluri care ne-au dat putere. În mod clar, astăzi publicul nu mai tolerează că multinaționalele nu-și plătesc corect partea lor de taxe, așa cum fac cetățenii obișnuiți, contribuind la reducerea deficitelor”, a spus comisarul Moscovici într-un interviu cu mari grupuri de presă europene. Cu aceste vorbe, el a anunțat că la ”sfârșitul lui octombrie – începutul lui noiembrie” vine … CCCTB.
Deci, în sfârșit: Baza Comună Consolidată de Impozitare a Companiilor (Common Consolidated Corporate Tax Base sau CCCTB) vine pe cai mari și furioși și nu mai are cum să dea înapoi! Despre ce este acest CCCTB caut să vorbesc ori de câte ori am ocazia, și asta încă din iunie anul trecut, de când Bruxelles-ul venea cu un filmuleț de un minut și 10 secunde care fixa reperele unei Europe cu cetățeni extrem de supărați, pentru că „o companie care face tranzacții transfrontaliere ajunge să plătească cu 30% mai puține taxe decât dacă ar sta doar în țara sa. Pentru că,oricât ar vrea un stat european să câștige mai mult din taxarea profiturilor companiilor, ajunge la concluzia că profiturile se mută în altă parte”. Iata de ce „din 100 de europeni, 88 vor înăsprirea măsurilor împotriva fenomenului de evitare a plății taxelor și împotriva paradisurilor fiscale”. Și, pentru că vor asta, e clar că vor (a se citi nu se vor opune) CCCTB-ul, astfel incat multinaționalele europene vor găsi peste tot în statele membre unde au filiale același mod de calcul al profitului, profit care se va aduna la nivel de grup după care, pe baza unui algoritm, o sa fie distribuit pe fiecare stat unde a fost obținut – vezi articol aici.
Și asta va face ca oamenii să nu mai fie supărați, ba chiar mulțumiți, au gândit, incântați de ingeniozitatea lor, strategii de la Bruxelles. Dar să fie oare așa de simplu?
Supărarea pleacă în esență de la faptul că – surpriză?! – toată lumea are nevoie de bani (bugetele de stat, dar si bugetele/ buzunarele private), ca să-l citez pe șeful OECD care a sintetizat filozofia noilor revoluții fiscale. Revoluțiile in cauză au fost alimentate de revelații, scurgeri de infomații (din Luxemburg, din Panama, acum și din Bahamas) si anchete (unele pe multe miliarde de euro, cum e deja celebrul caz Apple). Toate acestea au creat acel nivel critic al stării de spririt care reclamă să se facă ceva.
Asa s-a făcut că – dupa doi ani de discutii pe forma finala – planul BEPS (împotriva erodării bazei de impozitare și a mutării profiturilor) a ajuns acum in faza de implementare. Planul urmăreste creșterea transparenței afacerilor la nivel global, prin raportări detaliate privind afacerile grupurilor din fiecare tara unde activeaza. CCCTB vrea mai mult, vrea să schimbe chiar … afacerile, modelul lor. De aceea nu întâmplător se discută (oficial) despre CCCTB de 16 ani încoace (era considerat o prioritate a Comisiei Barroso II), si nu e greu de inteles de ce statele membre nu au apreciat CCCTB-ul – sau ”cea mai ambițioasă reformă fiscală realizată vreodată” conform comisarului Moscovici – ca fiind ”adevăratul premiu pentru mediul de afaceri”, tot aprecierea comisarului Moscovici. Deci nu e atat de simplu.
In timp ce statele mari isi fac probleme in legătură cu algoritmul CCCTB de alocare a profiturilor, pentru celelalte state, până la consolidare si alocarea profiturilor, se pune problema bazei comune de impozitare. Tari ca Romania nu vor mai putea utiliza argumente de felul ”suntem mai atractivi, pentru că avem amortizare accelerată”, iar ”avem o rată mai mică de impozit” își va pierde practic substanța!
Are legătură asta cu salariul de 200 de euro? Are și încă una foarte mare! Când un investitor va găsi același mediu fiscal și în Ratzeburg, și la Râmnicu-Vâlcea, care vor fi argumentele noastre?…
În decembrie anul trecut, la instalarea actualului guvern format din oameni care știu ce înseamnă Bruxelles-ul, mă gândeam că o să mâncăm Europa pe pâine. Nu așteptam să crească salariul minim la 400 de euro, ca-n Croația, să spunem (vezi aici statisticile pe UE) dacă economia nu poate să susțină un asemenea nivel. Dar acest guvern trebuia și putea să să înceapă racordarea cu marile teme europene – să pună Europa pe agenda publică internă!
Intre timp, această revoluție fiscala se va face, și nu datorită ambiției comisarilor europeni: dacă drumul azi este spre mai multă Europă, aceasta nu are cum să se facă fără o politică fiscală comună. Așa că nu-mi imaginez că am putea, ca stat, să ne punem în calea inevitabilului (ar fi și contraproductiv). Dar îmi imaginez că, in ciuda absenței de pe agenda publica interna, cel puțin la nivel de minister de finanțe, ducem și noi o luptă pe algoritm, pe fracțiuni de procente, căutăm acel compromis european care să țină cont și de situația și nevoile de dezvoltare ale economiei noastre. Si in acelasi timp, imi imaginez că suntem in căutare de alte argumente in locul celor vechi! Cum ar fi sa putem spune investitorilor: ”puteți să bateți toată Europa, dar Fisc mai prietenos cu mediul de afaceri, mai clar în proceduri și-n controale nu o să găsiți ca în România”? Ar fi frumos, intr-adevar . . .
Închei la fel de convins ca pana acum că, dincolo de problemele noastre de zi cu zi, prezentul, dar mai ales viitorul ni se joacă și la Bruxelles. ”Noi cum mai jucăm în Europa?”e o întrebare cu atât mai actuală cu cât avem atâția și atâția oameni nevoiți să se descurce cu 200 de euro în mână, pe o întreagă lună.
INTERVIURILE HotNews.ro