Despre șerpi și scări. Cu referire la Brexit

După respingerea în Camera Comunelor a acordului negociat de guvernul Marii Britanii cu UE, discuțiile și disputele referitoare la Brexit au revenit cu putere în atenția publică.

În acest context, una din teme, nu neapărat dominantă, dar având impact și relevanță, se referă la repetarea referendumului din Marea Britanie referitor la Brexit. Menționată și tratată ca o (simplă) soluție tehnică pentru depășirea unui impas, ea este considerată clară în ceea ce privește mecanismul de realizare și neproblematică în ceea ce privește efectele, singura necunoscută recunoscută fiind dacă rezultatul din iunie 2016 va fi confirmat sau infirmat.

Cred că opțiunea de a se repeta referendumul este greșită atât în legătură cu problema punctuală, dar și ea multidimensională, cât și pe plan general.

Cu referire la aspectul punctual, soluția este eronată pentru că se va obține, eventual, doar o schimbare a componenței nemulțumiților. Indiferent dacă nemulțumiții vor fi noi sau vechi, ei vor continua să existe, iar eforturile lor de contestare vor fi întărite și legitimate de chiar repetarea referendumului. Și, probabil, se vor amplifica formele radicale și conflictuale de promovare a agendelor taberelor concurente.

Desigur, există în Marea Britanie, și nu numai, mecanisme de control și de reacție la propuneri lipsite de substanță sau de-a dreptul dăunătoare. Mă întreb, însă, dacă nu cumva sunt și ele slăbite în prezent.

Mi se pare că nu este nevoie de repetarea referendumului pentru a se admite că este o pseudo-soluție, inutilă și potențial costisitoare. Dacă contextul de după un nou referendum o va (mai) permite, rezultatele repetării ar putea fi considerate o lecție utilă pentru consolidarea practicilor bunei guvernări. Chiar dacă, totuși, învățarea prin eșec nu este o metodă recomandabilă.

Faptul că, foarte probabil, nu va fi atins obiectivul pentru care soluția repetării referendumului se dorește a fi aplicată, și anume obținerea unui consens social larg/ majoritar în legătură cu starea de fapt (Marea Britanie afară din sau în UE) și parcursul viitor, nu înseamnă nicidecum că ar fi, ca atâtea altele, o simplă acțiune ratată, lipsită de consecințe.

Cred că efectele negative pe plan general, de durată și variate, reprezintă aspectul încă și mai îngrijorător.

Repetarea referendumului, un fapt aparent izolat și tehnic, va însemna consolidarea puternică a unei paradigme alternative, și poate cu șanse de a deveni dominantă, conform căreia votul universal/ popular nu ar mai trebui să conteze și nu va mai conta, și aceasta nu doar în Marea Britanie.

Adversarii de extremă stânga sau de extremă dreapta nu vor ezita să folosească acest exemplu ca o dovadă nemijlocită și concretă a faptului că instituțiile democrației reprezentative sunt o înșelătorie, o amăgire, un drept iluzoriu, un instrument de reproducere a puterii existente ce ar trebui eliminat pentru binele public. Dar aceasta nu cred că reprezintă principala vulnerabilitate. Deoarece opiniile pro și contra precum și dreptul de a le exprima fac din pluralism altceva decât o formă fără fond.

Atunci când se discută despre sursele „erorii” din 2016 se invocă competența alegătorilor: nivelul de informare (volum și calitate), varietatea surselor de informare, capacitatea de analiză a informațiilor și de formulare a unor concluzii consistente și corecte, rezistența la manipulare (la informații false sau parțiale/ selectate), diverse atașamente – de partid, dar nu numai – ca factor de întărire a acceptării necritice a unei recomandări de vot, etc.

Să lăsăm de o parte, dar nu înainte de a-l consemna, dublul standard: slăbiciunile îi caracterizează doar pe cei care au votat altfel. Ca de multe ori, „ai noștri” nu pot fi decât ireproșabili!

Nu contest diferențele, unele majore, dintre alegători pe oricare din dimensiunile menționate în paragraful anterior. Nu contest nici nemulțumirile generate de rezultatele unor alegeri. Dar diferențele dintre alegători sau nemulțumirile nu reprezintă motive temeinice de invalidare a alegerilor sau de diminuare a legitimității celor aleși. Altele sunt concluziile corecte ce rezultă din această stare de fapt. Pentru că diferențele și nemulțumirile au reprezentat, reprezintă și vor reprezenta normalitatea, într-o interpretare conformă sensului dat termenului de către Durkheim, și nicidecum o anomalie ce trebuie și poate fi miraculos eliminată.

Nu afirm că nu se poate face nimic pentru o cât mai bună informare a alegătorilor. Dimpotrivă, a obține progrese în această privință reprezintă o sarcină notabilă și demnă de respect. Aceasta și pentru că informarea autentică nu reprezintă doar un efort de comunicare. Ea presupune demersuri consistente de cunoaștere a stării de fapt, de identificare și evaluare a soluțiilor și priorităților precum și a rezultatelor acestora.

În cazul oricărei persoane, interesele proprii (individuale, dar și ale grupurilor de apartenență sau de referință), așa cum sunt ele înțelese într-un anumit moment (în timp, schimbarea este, desigur, posibilă), se reflectă în opinii, opțiuni și acțiuni. Inclusiv în deciziile de vot (participare sau absenteism, votarea unui anumit partid politic sau candidat, etc.). A eticheta interesele altora, materializate în vot, ca ridicole, neîntemeiate, greșite, etc. și a le contesta, pe această bază, legitimitatea reprezintă, aș spune, o probă serioasă de disponibilitate autoritaristă. Chiar dacă această caracterizare poate mira pe mulți dintre cei care își deplâng nenorocul de a fi contemporanii unora care „nu știu ce votează”.

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro