Despre sustenabilitate, în România se vorbește în șoaptă

În sfera politicii și economiei globale, schimbările sunt determinate de politicile publice. Forma și direcția acestor politici sunt esențiale, nu doar în modelarea acțiunii socio-economice interne, ci și în poziționarea economiilor în cadrul relațiilor regionale și globale. O observație surprinzătoare din ultima vreme a fost apatia arătată de unele guverne față de sustenabilitate, un domeniu crucial care are implicații pe termen lung pentru țară, regiune, umanitate. Această apatie, deși pare inofensivă pe termen scurt, poartă pericolul izolării economice, un rezultat care poate împiedica grav creșterea economiilor naționale.

Aici, este imperativ să înțelegem de ce sustenabilitatea contează în contextul economic internațional. În ultimele decenii, sustenabilitatea a trecut de la a fi un subiect de nișă, la un pilon central în discursul politicii globale. Țările și corporațiile internaționale sunt judecate din ce în ce mai mult după politicile lor publice referitoare la ecologie, responsabilitate socială și strategii economice pe termen lung. Acordurile comerciale internaționale, investițiile străine directe și chiar relațiile diplomatice sunt formulate în contextul sustenabilității.

Deși, în Uniunea Europeană exista un cadru legislativ relevant formalizat prin CSRD (Corporate Sustainability Reporting Directive) ratificat în 2022 , România pare că amână (pentru a câta oară) includerea Directivei în legislația națională. Pare că încă e timp: termenul limită pentru această integrare este iulie 2024. În acest context, este foarte interesantă poziția multor manageri români privind sustenabilitatea și caracterul ei (deocamdată) voluntar: ce nu este obligatoriu, în termeni de penalități/pedeapsă, poate fi amânat/neglijat. Greșit. Pe lângă faptul că, datorită complexității și gestionării imperfecte a datelor referitoare la mediu, termenul este foarte strâns, pericolul real care planează peste afacerile românești este izolarea economică. Unii analiști economici din alte țări spun că acest tip de izolare poate afecta negativ PIB-ul cu 10-15%.

Așadar, și în România, politicile publice trebuie să accelereze integrarea principiilor și metodologiilor pentru monitorizarea și raportarea sustenabilității. A vorbi în șoaptă despre un subiect așa de important în contextul economic global este profund irațional.

Mecanismele prin care se produce izolarea economică în contextul „neatenției” la sustenabilitate pot fi:

• Crearea de noi bariere comerciale. Națiunile cu agende puternice de sustenabilitate sunt mai predispuse să impună tarife sau restricții comerciale împotriva produselor sau serviciilor care provin din națiuni cu standarde de sustenabilitate laxe.
• Daune privind investirea. Investitorii cu viziune globală iau în considerare indexul de sustenabilitate înainte de a lua decizii de investiții. Țările care manifestă apatie față de politicile durabile riscă să piardă investițiile străine directe, esențiale pentru proiecte de dezvoltare infrastructurală, tehnologică și socială.
• Daune reputaționale. În era informației, reputația unei țări contează. Națiunile cunoscute pentru neglijarea practicilor durabile sau încălcarea standardelor ecologice globale se confruntă cu reacții adverse în forumurile internaționale, discuțiile diplomatice și chiar turism.
• Dependența toxică de industrii învechite. Apatia față de politicile durabile coincide adesea cu o dependență excesivă de industrii care pot deveni depășite sau mai puțin profitabile în viitor.

Apatia politicii publice în domeniul sustenabilității nu este doar despre neglijarea mediului sau a societății, este despre a pune o națiune în plan secundar în ordinea economică globală. Țările care aleg să ignore apelul imperativ pentru practici durabile o fac pe propria lor răspundere, riscând să rămână în urmă într-o lume interconectată, care valorizează și recompensează creșterea durabilă. Deși provocările de a urma o cale durabilă sunt incontestabile, costurile neglijenței sunt mult mai mari. Națiunile trebuie să recunoască pericolele pe termen lung ale izolării economice care derivă din apatia politicii publice în sustenabilitate. Viitorul, atât economic cât și ecologic, aparține celor care înțeleg mecanismul intrinsec al ecosistemelor, economiilor și societăților globale.

Articol susținut de Innova Engineering