Detectiv la Wilhelma: Avem o gradina zoologica, ce facem cu ea?  

Ursuletii polari Knut si Flocke au adus Gradinile zoologice din Berlin si Nurnberg in centrul interesului international. Presa si firme de tot felul se inghesuie sa valorifice mediatic si comercial cele doua marci albe si pufoase, care au starnit furori in randul celor mici, dar si al ecologistilor. Gradina zoologica din Stuttgart s-a comportat mai discret cu ursuletul Wilbaer. El are aceeasi varsta cu Flocke, dar a fost lasat timp de patru luni la mama sa si abia din aprilie este „dat la vedere”. In cautarea lui Wilbaer, dar si a lui Mary si Monza, doi pui de gorila deveniti staruri mondiale, am pornit-o duminica trecuta spre Wilhelma.

Nu, capitalelor-beton!

In Stuttgart, n-ai cum sa nu gasesti gradina zoologica Wilhelma din suburbia Bad-Canstatt. La toate intersectiile centrale apare un indicator cu un elefant, care indica ruta spre Zoo. Automat imi vine in minte moartea tragica a elefantului Gaya de la Zoo Baneasa, precum si a altor mii de animale moarte „suspect” la aceeasi gradina zoologica din capitala Romaniei.

Oare capitala-beton, asa cum este denumit recent Bucurestiul, s-a transformat intr-un criminal ecologic in serie, care isi ucide lent parcurile si animalele, atat de putine si neingrijite, cate au mai ramas?

Ajung la Wilhelma. Parchez cu plata, in imensul parcaj supraetajat. Intrarea presei e libera, biletul costa 11 euro. Daca ai abonament, te costa intre 50-80 de euro pe an, cu familie cu tot.

Cifre si fapte

O zi intreaga ai la dispozitie sa faci pe detectivul in imensul parc zoologic si botanic construit la mijlocul secolului al 19-lea, la comanda regelui Wilhelm I de Wuerttemberg si botezat in onoarea sa. Constructia initiala a fost insa mereu completata, pe parcursul unui secol si jumatate de implicare a iubitorilor de natura.

Cu 2.000.000 de vizitatori pe an, 9.000 de animale si 5770 de specii de plante, expuse pe o suprafata de 30 de hectare, Wilhelma se situeaza pe locul al doilea in Germania, dupa Berlin. Ea este o institutie publica, subordonata Ministerului Finantelor din Baden-Wurttemberg.

Fondul banesc administrat anual a fost in 2007 de 16,4 milioane de euro. Din acesteasta suma, 70% sunt realizate prin incasari proprii ale gradinii zoologice, iar restul de 30% provine din subventii regionale.

Din ce in ce mai multi copii vor sa intre in asociatie, unii dintre ei preluand chiar rolul de „nas” pentru un animal al gradinii zoologice. Trendul de zoo-nasit 2008 este la broaste, caci specialistii au alertat in privinta unui „Declin batracian global”. Desi considerate „maestre ai supravietuirii”, broscutele sunt in pericol: 300 de specii sunt in curs de disparitie, iar 100 au disparut deja, dupa cum indica statisticile de specialitate.

Atentie la capcane

Duminica, Wilhelma a fost plina de vizitatori, unii inca in carucior. Micii detectivi, porniti si ei in cautarea ursuletului polar Wilbaer, s-au abatut insa mereu din drum, fascinati de „capcanele” de pe parcurs. Una dintre ele a fost „hranirea focilor”, un spectacol cu chiote, sarituri acrobatice in bazin si 10 kg de peste, ca recompensa la performantele celor patru foci dresate.

O alta capcana a fost sectorul maimutelor. Urangutani si gorile cu gesturi si priviri realmente omenesti au tinut mii de vizitatori mari si mici cu nasurile si aparatele foto lipite de geamul despartitor la custi. Ca si in cazul ursuletilor polari, baby-gorilele au fost atractia de varf. Si tot ca la ursuletii polari, e vorba de pui de maimuta loviti sau „uitati” de parinti.

Unde natura deviaza de la curs, intervine omul, care ii ia in grija pe „bebelusi” si ii aduce in stadiul de supravietuire. Astfel s-a intamplat cu Flocke, de la Zoo Nurnberg, care acum zburda pe-afara si prin apa, la cele 20 de kilograme ale sale. Astfel au supravietuit Mary si Monza, doi pui de gorile adusi anul trecut la Wilhelma din Stuttgart dupa ce fusesera subnutriti si maltratati de parintii lor.

Monza a avut chiar un picior rupt de tatal gelos si a trebuit sa stea cu el 6 saptamani in ghips. Devenit renumit in mass-media internationala ca „maimutoiul cu pampers”, Monza a invatat sa paseasca cu ajutorul unui fizioterapeut, insa pozitia lui preferata e totusi, pe spate si gandind adanc.

In slalom printre fulgi de nea de aprilie, am trecut in revista „sectorul salbatice”, cu elefanti, lei, pantere, ursi bruni, rinoceri, hipopotami, girafe si alte „senzatii animaliere” din toate colturile lumii.

Trecand la dimensiuni mai mititele, am facut popas la pinguini, gazele, capre de munte si caraghiosii soareci de campie, fascinati de un reflector.

Magarul Nepomuk si porcul metis

Sectorul „domestice” este sub lupa ingrijitorilor de la Wilhelma, caci nu doar pasarile se lupta anual cu aviara, ci si blanda vaca si magarul cel incapatanat isi au problemele lor. Amenintate de boala vacii nebune, dar si de subtierea capitalului genetic, rumegatoarele stau acum in centrul preocuparii zoologilor si ecologistilor.

Nepomuk, catarul de rasa Poiton de la Zoo Stuttgart e un adevarat „armasar”, plimbat in toata lumea pentru prasila, dupa care se odihneste periodic la Stuttgart. Vaca limpurgheza, din Padurea Welzheimer, e si ea detinatoare de recorduri, la lapte, carne si tractiune. A dovedit-o la „Triatlonul Bovinelor”, un concurs pentru elitele pe patru picioare si cu stomac dus-intors.

Hitul la domestice il detine insa porcul alb-negru de Schwaebisch-Hall. Vina pentru coloritul acestei rase de purcei o are, fara indoiala, insusi regele Wilhelm I-ul, care a importat la 1820 porci chinezesti negri, incrucisandu-i cu porcul local alb. Rezultatul e un „metis” cu mijlocul alb, cap si coada negre. Incrucisarea a decurs pana in 1960, a fost inlocuita cu prasile de porci mai subtirei, iar din 1983 rasa e declarata oficial, a fi pe cale de disparitie.

Rezerva genetica si bun cultural

E greu, in graba de a-l gasi pe ursuletul polar Wilbaer, sa-ti faci suficient timp pentru superba gradina cu plante tropicale si fluturi, pentru serpi si crocodili. O poza rapida unui paun infoiat, arunci o privire la fel strutului si treci in fuga printre flamingo si papagalii galagiosi si multicolori. Apoi oftezi langa o cascada tropicala in miniatura, visand la concediu. Afara sunt zero grade si viscoleste usor.

Iti mai iei inima in dinti pentru acvariile in lant si insectarele la fel. Iti promiti in gand ca vei reveni, sa vezi totul mai pe indelete. Copiii ghidati de parinti, sau sub indrumare de specialitate a Zoo Stuttgart, sar incoace si incolo, de la una la alta. Unii se apleaca, aparent primejdios, peste rampe si crocodili.

In afara de „rezerva genetica” si „bunul cultural” pe care le are in administrare, o gradina zoologica e un important factor de educatie, a cunoasterii si apropierii de animale, chiar si de cele mai exotice sau mai respingatoare. De anul trecut, Wilhelma are si o pedagoga de Zoo, pe Stefanie Reska. Telul sau profesional este ca „oamenii sa vada, in animale, creaturi la fel ca noi si care merita sa fie tratate cu respect”.

Ecologistii vor argumenta, poate, ca animalele apartin in habitatul lor natural, nu in custi. Si e, in parte, adevarat. Insa gradinile zoologice civilizate nu tin majoritatea animalelor dupa gratii sau ziduri decat la hranire si culcare, incercand sa le ofere cat mai mult spatiu liber de miscare. E protejat animalul, sunt protejati si vizitatorii. Chiar si peretii de separare a bazinului cu ursul polar sunt de plexiglas, care minimalizeaza senzatia de cusca.

Wilbaer pe ecrane

Am ajuns, in sfarsit, la Corinna, mama lui Wilbaer, o maiestuoasa ursoaica polara tronand pe o stanca inconjurata de ape. Toti vizitatorii, mici si mari, se foiesc si asteapta surpriza zilei. Iese sau nu micul Wilbaer din barlog? Dupa o vreme de asteptare, ma iau dupa valul de lume si ajung…in fata unui ecran unde ruleaza filmul cu Wilbaer: cum s-a nascut, ce a patit, cum il transporta Corinna in dinti.

Wilbaer e bine, grasut si vioi. Insa pe scena publica nu va aparea decat peste doua saptamani. In 9 aprilie, Flocke i-a luat-o inainte, dar competitia Berlin-Nurnberg-Stuttgart continua. Vom reveni si vom vedea cum decurg lucrurile. Caci mai circula si o barfa: starul din Berlin, Knut, ar fi devenit dependent de glorie, public si rasfat, ceea ce nu-i sta bine unui adevarat ursulet polar 🙂

Vezi aici un film despre ursuletul de la Zoo Stuttgart