Devine Turcia lui Erdogan o povară pentru NATO?

Miercuri, NATO a invitat oficial Finlanda și Suedia să adere la NATO, după ce Turcia a renunțat la opoziție, în urma unui proces dificil care a servit pentru a reaminti Alianței că liniile sale de falie se adâncesc, scrie CNN.

Turcia a devenit o bătaie de cap pentru NATO. Dar evenimentele geopolitice recente au arătat că este una pe care alianța va trebui să o tolereze.

Experții spun că Erdogan știe bine acest lucru și a folosit locul țării sale în cadrul grupării pentru a-și servi interesele naționale.

Într-un război european care a devenit, în esență, un conflict între Kremlin și NATO, Turcia s-a poziționat ca o parte neutră, alegând să nu se alăture aliaților săi pentru a sancționa Rusia, oferindu-se în același timp să medieze între părțile aflate în conflict. Ea a susținut Ucraina în război, dar a fost atentă să nu antagonizeze Moscova.

Experții spun că Turcia este astăzi mai valoroasă ca niciodată pentru NATO. Țara se află pe flancul sud-estic al alianței, un tampon cheie între Rusia și Occident. Menține a doua cea mai mare armată din alianță, după SUA, și se învecinează cu o serie de națiuni din Orientul Mijlociu cu un istoric de instabilitate politică și unde statele occidentale au interese majore.

Cu toate acestea, Ankara nu a fost întotdeauna un ghimpe în coasta alianței.

Turcia a aderat la NATO în 1952, la trei ani după ce aceasta a fost formată în urma celui de-al Doilea Război Mondial, și consideră alianța ca fiind „piatra de temelie” a politicii sale de apărare și securitate.

Dar analiștii și istoricii spun că, deși Turcia a servit istoric interesele strategice ale grupului, a devenit mai mult o forță perturbatoare sub conducerea lui Erdogan.

Erdogan a fost prim-ministru din 2003 până în 2014 și președinte din 2014.

„În timpul Războiului Rece, Turcia era bine integrată în infrastructurile de securitate occidentale”, a declarat Oya Dursun-Ozkanca, profesor de științe politice la Elizabethtown College din Pennsylvania și autor al cărții „Turkey-West Relations: The Politics of Intra-Alliance Opposition”, adăugând că țara a fost un aliat occidental „destul de fiabil” timp de peste o jumătate de secol.

Cu toate acestea, frecvența și intensitatea dezacordurilor dintre Turcia și aliații NATO au crescut de-a lungul timpului, pe măsură ce Ankara adoptă poziții proactive și anti-occidentale în materie de politică externă, a spus ea.

Erdogan a fost în dezacord cu aliații NATO în legătură cu o serie de probleme, inclusiv Siria și Libia, și s-a folosit de poziția strategică a țării sale pentru a obține concesii de la vecinii săi europeni, amenințând că va deschide porțile refugiaților din zonele de conflict vecine.

În 2009, Turcia s-a opus numirii danezului Anders Fogh Rasmussen în funcția de șef al NATO până când președintele american de atunci, Barack Obama, s-a angajat ca unul dintre adjuncții lui Rasmussen să fie un turc. Turcia a susținut că modul în care Rasmussen a gestionat jignirile aduse profetului Mahomed într-un ziar danez în 2006 au fost problematice.

Poate în cea mai îndrăzneață și controversată mișcare a sa, Turcia a cumpărat în 2019 sistemul rusesc de apărare antirachetă S-400, punând sub semnul întrebării o alianță de zeci de ani atât cu SUA, cât și cu NATO. Rachetele S-400 au fost concepute pentru a doborî avioanele NATO.

Sinan Ulgen, fost diplomat turc și președinte al think-tank-ului EDAM cu sediul la Istanbul, a declarat că stilul de conducere „hipercentralizat” al lui Erdogan și stilul său de conducere „combativ, mai agresiv, [și] mai puțin orientat spre consens” a cauzat dificultăți pentru NATO.

„Aceasta este, de asemenea, o reflectare a imprevizibilității crescute a politicii externe turcești”, a spus el.

Dar experții spun că este firesc ca un membru al unei alianțe să acorde prioritate intereselor naționale acolo unde poate. Problema apare atunci când aceste interese diferă de agenda NATO.

„Turcii complică procesul de luare a deciziilor NATO bazat pe consens, deoarece refuză să se lase purtați de curent până când interesele naționale nu sunt satisfăcute”, a declarat Rich Outzen, membru senior al Atlantic Council din Washington, DC, fost ofițer militar american și oficial al Departamentului de Stat.

„Acesta nu este un comportament rău al alianței; este un comportament tipic al alianței pentru statele care au greutatea necesară pentru a reuși”, a adăugat el.

În timp ce Turcia înțelege valoarea sa pentru NATO, ea vede, de asemenea, propriul beneficiu în calitatea sa de membru, spun analiștii. Ankara a mers la NATO de mai multe ori pentru sprijin strategic de securitate, a spus Ulgen. „Este o relație politică și de securitate care este reciproc avantajoasă.

„În cele din urmă, Turcia și NATO au nevoie una de cealaltă”, a spus el. (Integral pe CNN)